Oancea Sorin

Sunt copt devreme - și va veni frigul - iarba va albi cu rouă înghețată, frunzele se vor întări de negură, culorile - de demoni - vor fi estompate. La final, unul după altul, se vor duce la

În târg se înserează cu lacrimi roșii de soare, curge lumina în felinare și suflete, pe bănci reci la alei de frunze căzute: galbene, roșii, verzi, ofilite; eu dau pagina înfrigurat de manele și

Suntem niște pete, deja, sentimentale pe ecran, închise de ochii unor deținuți politici, și, polen cuvântător din flori de lotus, peste pistile de roze, plutitori în candela lacului de lacrimi

Un melc se urcă pe o frunză. În piața orașului curat. Zâmbeam cuminte lângă gură-cască. Un șoim desenat pe asfalt cu cretă parcă ar fi fost. Ospățul de după sportul de a fi liber cântecele

Se înseninează cerul, ploile se scriu pe asfalt. Zorii urcă vacarmul străzii, trecători calcă lent pe geam. O minusculă umbră se apropie de sol până se aude pleosc. Numai un martor de la etajul

Motor! scenă pe tavă de iad. Miroase a lapte -acrit din umbra soarelui răcit Această plajă pare un decor doar nisip curge firu-i articulează clipa Adio! e pofta regret nu

un giuvaier peste mâna dreaptă a gândului virgula greșită din măruntaiele poftei rostogolindu-se spre a da sens propoziției printre nutrienți și rebuturi din natură tot mai aproape de a fi

Poemul ăsta sparge bube cu oameni adunați în valuri de noapte către o piele zburlită adâncă din noi și rimele îi lipsesc din mușcătură pentru că îi e de ajuns să rimați cu el din

ațipit la visul rupt din rai. Iarba mi-a mângâiat fața cu frică iar oamenii au venit să mă învie. Bucurie celor ce ies din vise! strigam înfășat de umbrele lor în iarba strivită de trudă.

Mai crezi tu oare în pene ochi cu poezioare în file albe ce se îngălbenesc de dor cu barba-n soare și fruntea mare călător&călătoare umblând ca un cal prin disperare pe întinsul plin cu maci

sunt cam obosit acum norii îmi stau grei deasupra ca turbanul peste umeri precum crucea casc în slow motion franchement sunt o simplă creatură aburind în mintea prădătorilor flămânzi înghit

aplaud cărămizile cu entuziasm printre cele ce nu puteau să treacă printre campanii publicitare pahare cu suc apă apă minerală vin bere bere caldă țuică votcă coniac aplaud promenada piatra de sub

când poeziile vor cădea ca perdelele peste fantome; va ninge, ninge, ninge, ninge cu fulgi mari, mari, mari, din lacrimile unui virus, Lumina va erupe șchioapă, mă va irita ca o infecție de

Cei mai mulți pomi sunt ai lui Robert Frost vreo doi ai lui Eminescu și care mai știe câți poeți au grădinile paradisului în cititorii cu fețe zvântate după furtuni iar ciripiturile din

Fluieram ca o vrăbiuță care caută gardul; Sufla vântul lin din aerul condiționat și rece. Planul se încâlcea când venea seara prin câmpie; Mai zgândăream, lent, cu frică, coarda de chitară, Să

dragul meu poet sunt numai gărgăuni și mofturi cu nas pe sus cu aripi fâlfâind cuvinte sau cuvântări zi tu ce crezi că ai găsit între emisferele mele roase de atâtea emoții vulgare atâtea

am decis să-l las deschis, altfel o parte din mine mă bântuie. Păcat că orizontul mi- a devenit reclame: la mopuri, reumatism, un mucos curios de o plantă și desene animate

Scânteia revoluției, roșul de toamnă în mijlocul unei străzi năpădite de niciundele zărilor nocturne, se aprinde în catedrala memoriei tinerelor aripi încordate de dor. (Niște) pui

Mă plimb ca un catarg ferit de naufragiul pe o insulă De jur împrejur lichidul purtător deschide câte-o furtună Șuvoaiele împroașcă valuri prea slabe pentru a mă rupe Mateloții sunt

tragi în poligon un dumnezeu surogat pentru viitorii sniperi ce așteaptă să vadă bullseye pe vecie iar când mă vezi în colțul ochiului drept ca o arătare monstruoasă decizi să lași totul în deșert

Cad rușinat modern de o boală rușinoasă - sufletul în unde și când se va termina lumina - becurile reci din aleea înghețată din vina unui ger uman Cad mai ușor pe o lumină uitată și nu mai pot

Aceiași bolnavi, aceeași mizerie printre catarge, muribunzii albiți de naufragiu... Malul nopții, albastrul drum spre libertate... Steaua nordului tremura, nălucă, dintre norii de ceață; din

Vasele roșii, în larg, în tablou, în imaginația noastră de muribunzi exaltați, se leagănă, cupluri vals-tango, cupluri reci de depărtare, reci de Soare coborât peste lume... Punțile lor

Deunăzi un grup de necunoscuți plimbați într-un exercițiu literar pe nicăieri - precum Stamate - se hlizeau cu puterile lor fantasmatice la clădirea din centrul pieții de niciunde (aviz