Poezie
pustiul parc al remușcării
1 min lectură·
Mediu
se adună norii peste parc
lumina unui felinar pâlpâie
pe banca mea se face frig
câte un strop îmi lovește
obrajii îmbujorați de frig
caleașca trece cu felinarul spart
câinii se agită și o latră
peste drum se aud pocnituri
se chiuie și se sparg pahare
cumva ochii mei fierb de dragoste
lumea e o iubită infidelă a morții
și parcă aș vrea să ningă din mine
mâinile mele degerate să facă magie
copiii s-ar bucura iar pe sănii
și nu aș mai auzi câinii blestemați
nu aș mai degera pe banca durerii
m-aș metamorfoza în fulgi de vise
m-aș topi pe frunțile pribegilor
aș încălzii palmele cu căni de vin
un bal primitiv al oamenilor
reveniți la Marea Cădere a Nopții
eu o umbră a celui risipitor
din mine aș aduna înfrigurarea
să netezesc norii cărunți în dimineață
0084
0