Poezie
zoon politikon und robotnik
2 min lectură·
Mediu
Prima dată-mi
călcai-n labirint cu drujba-n mână.
Vorbele-mi ți se păreau
mitraliere de gangsteri socialiști
ce se adună în fața ta,
speriindu-te cu gloanțe oarbe. Rămân
însă statui amenințătoare. Ne fugărim
ochii pe câmp. La a doua ta încercare
în labirint ai fost camuflat în ziduri
de pub. Mă umpleai cu bere
și taclale. Tu erai omul tânăr
și viitorul. Te lipeai amețit
de mine, de pereți, de durere. A treia
oară ai încercat cu chip indiferent.
Mantra îți schimba rugăciunea. Spuneai
ceva despre: imposibil,
nefast. Pe piept aveai semnele fatalității
și ale următoarei generații. Ascultai
punk, deși asta ascultau bunicii tăi.
Erai anonim prin restaurant, înzdrăvenit, prea des
printre hățișuri
încât știai că la mine
n-ai cum să ajungi.
Eu stau în turnul meu de fildeș
și plâng.
Eu aștept un cuceritor care să înțeleagă.
Voi face proiectul unei noi tehnologii,
văzându-te am înțeles
că androizii n-au o funcție.
Din ideile mele lipsește de asemeni:
"Salvează-mă!".
Rugina nu are etică. Metalul
nu are asprime, e o masă de dureri nespuse.
Ne împietrim.
Ne amintim de gangsterii de la început.
Ne dezorientăm în mulțime,
cărămizi
ni se lipesc de circuite, de creier.
Ne izolăm în acest creier, printre farfurii plăsmuite de lipsa întălnirii
dintre noi.
Dacă cineva ne-ar fi spus că o să
devenim pupe, l-am fi înjurat.
Viitorul omenirii e o coleopteră
și Kafka, profetul acestui regres.
A patra oară, sper să renunți. Nu poți
rezolva labirintul, războiul nu ajută
pe nimeni.
001.545
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Oancea Sorin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 243
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
Oancea Sorin. “zoon politikon und robotnik .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oancea-sorin-0039906/poezie/14120620/zoon-politikon-und-robotnikComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
