Poezie

Personificare de zbor

1 min lectură·12 februarie 2018

Mediu

Acum te plimbi pe balustradă,

zoomorf, un porumbel alb,

încălțat. Te pregătești

să-ți desfaci

aripile și să simți

cum e să nu mai fii om.

Poate că saltul

nu-ți va fi de ajuns? Va fi neplăcut

să-mi muți imagina la Manole, el

nu a avut șansa ta șamanică,

lui i-au ajuns truda

și chinul spre slavă. A rămas

mit, ceea ce nu ți se

va întâmpla. Cui i-ar păsa

de un porumbel sărind

peste balustrada asta în toiul nopții?

Carpe diem-ul tău nu are sens.

Amintește-ți

cum ai ajuns aici. Câte

ar fi de explicat? Darul pe care-l uiți

de la început. Nu la viață mă refer.

Nu la tine mă refer. Nu la

mine mă refer. Este micul nostru secret.

Poezioara noastră care ne animă

spre măreția mănăstirii domnești.

Acolo lângă izvorul cu lacrimi

tămăduitoare, îndurerea-mi

se estompează. Sunt sigur că amintirile-ți

revin în ritmul bătăilor din aripi.

Îl simt în puls pe măsură

ce cobori spre aleea pietruită. Spre frimituri. Te mulțumești cu resturi

de la trecători, așa cum ne mulțumim

noi cu adevărul. Prin tine coboară

un gând în mine. Nepăsarea

se abate de la regulă.

001.578

Oancea Sorin. “Personificare de zbor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oancea-sorin-0039906/poezie/14120525/personificare-de-zbor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.