Oana Zahiu

mașina ta gonea printre copaci deși îmi imaginam o bicicletă imensă trebuia să mă țin bine de tine în timp ce roata sfărâia ușor pe linia discontinuă decupând cămașa de forță a lumii îmi

Sonia desenează un cerc în nisip, Sonia înalță cercul pe cer îi pune un plasture-apoi « Nu-i nimic » Lumina lui doare mai tare ca focul. Sonia deschide cartea cu zmei, Zmeii varsă apă

era atât de bine mă trezea zgomotul făcut de ea în bucătărie era acolo în capotul cu flori întindea mâna cald către obrazul meu și ziua începea noaptea bunica mea strânge la piept buchete

Prolog Era o vreme în care oamenii îi spuneau pământului pe nume. Era o vreme când pământul știa omul pe de rost. Era o vreme când omul își despica sternul ca să vorbească. Ulma era femeia

pe strada de lângă biserică un bătrân mătură frunzele în fiecare dimineață de la fereastra mea liniște îmi place să cred că plutesc la altitudini uluitoare enola gay face cu mâna și lumea se

vara iubirea se întinde ca pelteaua pe strada cu boxe pui mâna pe-un scaun și ți-o simți lipicioasă și dulce și vrei să-și termini berea mai repede să te duci să ți-o tragi într-o cameră care

alergi din ce în ce mai repede simți talpa cum abia atinge pământul lovește ca un bici și apoi frigul se lasă peste blocuri ca o absență * faci un salt ești o

bodega noastră era la demisol de la ferestrele ei oamenii erau numai picioare și lumea-ntreagă plutea la capătul balonului roșu - prăbușirea ar fi fost mortală - noi însă, îngropați acolo pe