Joaca de-a Dumnezeu

Sonia desenează un cerc în nisip,

Sonia înalță cercul pe cer

îi pune un plasture-apoi

« Nu-i nimic »

Lumina lui doare mai tare ca focul.

Sonia deschide cartea cu zmei,

Zmeii varsă apă pe nări,

Apa-i un zid

Și nu se mai vede hăul sub noi.

Sonia se-ascunde-n boscheți

Le spune pe nume și râde

Trosnesc crengile-atunci când cresc

Abia acum ai unde te-ascunde.

Sonia aliniază jucăriile-n curte

« E expoziția mea » spune

Împarte bucata de pâine -

la oameni din plastic, la bestii din plastic, la oamenii-bestie

iar ei se apleacă, își înfig dinții adânc, fără să știe să-și spună pe nume, în gurile lor se-aprind tăciunii, se-aprinde pârjolul și foamea e iute și dorința se-ascute.

Sonia se-ntinde pe iarbă cu ochii închiși

și somnul îi e mlădiere

Sonia nu știe ce-nseamnă

Durerea.