Poezie
chez moi
1 min lectură·
Mediu
toți oamenii pe care i-am cunoscut vreodată
pot încăpea între pereții camerei mele
ești încă aici
îmi spui povești cu tine
și camera devine o stradă
cu sifonărie și crizanteme cât inima de bou
zâmbești printre gălețile cu flori
în rochia ta albă apretată
iar soarele devine la randu-i o floare
ea trage să moară arămiu
zâmbesc cu zâmbetul tău
și camera miroase a toamnă și a sepia
bunica mea trăiește încă
povestea ei e pasărea asta speriată
care se lovește de pereți
*
pe scaunul ăsta îți arunci haina
îți spun că aici nu se fumează
aici e prea acasă
și lucrurile din jur sunt tot eu
mă simt nelalocul meu
de parcă ți-aș spune prea multe deodată
îmi zâmbești ca unui copil
te potrivești aici
ca într-un puzzle
la care lucrez de ceva vreme
fără să știu ce-i lipsește
*
aici îmi adorm copilul
din pielea lui răsar ghiocei pe-ntuneric
pielea lui miroase a dimineață
respiră și
piepul lui se ridică ușor
de parcă n-ar vrea să trezească
zecile de fluturi nemișcați
ce îl privesc
cu aripile grele de rouă
aici e cald
și știu că sunt acasă
033.953
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Oana Zahiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 190
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Oana Zahiu. “chez moi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oana-zahiu/poezie/13994036/chez-moiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OZdap. fara nicio greseala nu se poate :)
multam de trecere.
multam de trecere.
0
FA
Întreaga poezie e în prima parte, între "toți oamenii pe care i-am cunoscut vreodată
pot încăpea între pereții camerei mele"
nefiind "oameni pe care i-am cunoscut cu adevărat" e o singurătate transmisă dinspre capătul strofei, acolo unde povestea bunicii, acea pasăre speriată, își întinde spaima și damnarea până în prezent, de aceea se caută iluzia unei liniști, a unei călduri de cămin, până dincolo de teama de a vorbi despre funie...
Cred că "iar soarele devine la randu-i o floare" e cam romanțios, contrastează prea tare cu sfârșitul strofei, dar nu în sensul bun (pentru mine) dacă "trage să moară arămiu" ar trebui mai degrabă să se teamă de propriul amurg, decât să înflorească, dar, în fine, poate e un sens care îmi scapă, trebuie să citesc în altă stare sufletească, acum sunt prea introspectiv.
Oricum, poezia place, asta e cert. Cu stimă, F. Abel
pot încăpea între pereții camerei mele"
nefiind "oameni pe care i-am cunoscut cu adevărat" e o singurătate transmisă dinspre capătul strofei, acolo unde povestea bunicii, acea pasăre speriată, își întinde spaima și damnarea până în prezent, de aceea se caută iluzia unei liniști, a unei călduri de cămin, până dincolo de teama de a vorbi despre funie...
Cred că "iar soarele devine la randu-i o floare" e cam romanțios, contrastează prea tare cu sfârșitul strofei, dar nu în sensul bun (pentru mine) dacă "trage să moară arămiu" ar trebui mai degrabă să se teamă de propriul amurg, decât să înflorească, dar, în fine, poate e un sens care îmi scapă, trebuie să citesc în altă stare sufletească, acum sunt prea introspectiv.
Oricum, poezia place, asta e cert. Cu stimă, F. Abel
0
mi-a plăcut tare "locuința" copilului, adică ultima strofă.
atenție la "răsar ghicei pe-ntuneric"!