Jurnale

Pașii mei caută asfalt pe buzele sparte cu dalta ochilor norii se duc dincolo de cerul gurii cu inima fără sânge văd ce nu văd alții trecând străzi pierdute între destine și povești zâmbesc

OROana Rovența-Micu

0

0

Viața alergând. Eu, printre cărămizi. Clipa fuge după timp. Timpul nu fuge după mine. Eu, cu brațele deschise... Alții, cu brațele închise. N-am unde... azi.

OROana Rovența-Micu

0

0

Când apare un nou drum, un nou sens... Întrebarea este dacă ai curajul să riști așa cum îndrăzneai cândva... Ar trebui să încetez în căutarea imperfecțiunii tale. Imperfecțiunea este în mine

OROana Rovența-Micu

0

3

Schimbă-mă în raze de lumină date ofrandă mâinilor tale inventând timpuri noi; lumea renaște secunda printre anotimpuri de lacrimi în ochi și soarele arde pentru o nouă zi, ochii îți sunt deja

OROana Rovența-Micu

0

2

Þi-ai grăbit viața neștiut spre zorile de mâine ca bilanț prizonier în sufletul tău. În urma pașilor ți-a rămas gândul nesimțit de inocent că totul e din lume de copil așa cum voiai neputând avea

OROana Rovența-Micu

0

4

De azi pe mâine dintre ore și secunde te vedeam cu vorbe cărunte smulgându-te grăbit lumii ce te definea în vârstă. Ai trăit o clipă în clipă cu tine de mână, cu nori pe care-i umpleai de

OROana Rovența-Micu

0

2

Dacă unul lângă altul, ca în vechile nopți povestind până dimineață ne-am fi trezit din nou, aș fi simțit ploile din jur ființa având. Este ciudat, știam dintotdeauna că sufletul tău își vrea

OROana Rovența-Micu

0

2

Te grăbisei deseori să-ți trăiești tinerețea fără să fugi de propriul bilanț. Mergeai zilnic mai departe dar « departe » era și aici aproape, în casa fiecărui pas de pe stradă, în camera

OROana Rovența-Micu

0

0

Poate ar fi trebuit să am conștiința trecerii care să schimbe totul, chiar și felul în care percepeam lumea, în care te vedeam și pe tine. Îmi imaginam destrăbălare de senzații, îmi imaginam

OROana Rovența-Micu

0

0

Până acum gânduri pline de frământări cu zbateri de clipe pe lângă ziua de mâine aducând a neștiință. Înțeleg că și iubirea alături de ură naște sălbăticii dacă fugi de ele cum fuge ziua de

OROana Rovența-Micu

0

0

Nu suna deloc, mai bine zis, suna inima mea într-un pahar gol și tu, probabil erai pe drum, spre dimineața dintâi și nu înțeleg de ce în aer persistă miros de mere, cum de telefonul ala,

OROana Rovența-Micu

0

0

Ridicându-ți de atunci, capul și privindu-mă exclamai ce te rodea pe dinăuntru. Te reclădeai parte cu parte nu numai din amintiri, ci din realitate și conștiință, din acum și mâine, din

OROana Rovența-Micu

0

0

Când cotidianul își iese o clipă din inerție, o fracțiune de secundă este îndeajuns pentru a vedea pe celălalt cu alți ochi de panteră pândind prada zilei la a doua vedere, când o mulțime de

OROana Rovența-Micu

0

0

Vedeam des întruchipări ale influențelor din mintea-mi, întruchipări care au însemnat ceva și mă poticnesc de o altă piatră de încercare, parte din piatra cea mare, parte din timp. Mă gândesc

OROana Rovența-Micu

0

0

... nu pentru a-ți lua pe tine azi, sentimente purtabile pe care în următoarea zi să le dai jos schimbându-le cu ce mai e la modă pentru că așa se poartă! .... și dintre principii ale credinței

OROana Rovența-Micu

0

0

greu mai știai înspre ce zări vrei, alinare nu voiai, doar lumină... căutătoare de aur pe urme de poveste lacrimi nu învățaseși să-ți faci, ca zestre... zâmbeai mai blând, neștiut, lumina

OROana Rovența-Micu

0

0

Clipele de ieri îmi spun ce aș fi putut deveni pe drumul de azi, dacă nu m-ai fi lăsat să-ți arăt lumea dinlăuntru și dacă m-ai fi lăsat să mă pierd printre umbre. Clipele mi-ar fi uitat destinul

OROana Rovența-Micu

0

1

Deși te uiți în jur cu încrâncenarea ultimei redute, te-am pus jos la masa de șah. Nu jocul în sine, ci viața. Te omori în spasmele de invidie ale celorlalți, te-am omorât eu în mine. Nu în viață ci

OROana Rovența-Micu

0

0

Cel mai frumos dar de la viață este gândul însuși?! Gândul că lumea este posibilă, indiferent de avatarii pe care se clădește temelia? Și atunci, de ce nu sunt în propria lume?!? De ce gândul

OROana Rovența-Micu

0

0

Simți că-ți lipsește ceva. Diseci întruna totul din mintea-ți, încercând cu disperare să găsești acel lucru. Neatenția față de lucrurile simple și tocmai de aceea, în mod ludic, veridice, te face să

OROana Rovența-Micu

0

0

Aceeași trezire dimineața, cu mintea-mi încă adormită și întrebându-mă ce va mai urma. Am atâtea de făcut într-o singură zi și nu le fac, și disperarea că nu-mi ajunge timpul mă strânge

OROana Rovența-Micu

0

0