Așa am cumpărat camera.
Goală, cu pereți netencuiți, din cărămidă roșie, o fereastră și o ușă, față în față.
Rece.
Proprietarul mi-a spus că în preț intră două ceasuri de perete identice, pătrate,
Era bătrân. Ca și când, printr-o lege nescrisă, de la o anumită vârstă, de la un om doar la moarte te aștepți.
Sub cireșii cruzi, cu frunza deasă se împart impresii de viață, de ani trecuți cine
Dimineața capătă nume abia după botezul zorilor ce pătrund prin crăpăturile cerului. Timpul e mai obosit, trezindu-se cu câteva ore mai devreme dintr-o împreunare cu gust de sărut. Începutul de zi
Chipul zbârcit, acoperit de ramele ochelarilor prin care privirea uriașă capătă nuanțe hilare. Gura știrbă bombăne cuvinte de neînțeles, pițigăiat. Capul îmbrobodit se mișcă bizar , fără sens, în
Croitoria din colț e deschisă zilnic între 8 si 16. Trec în fiecare dimineață pe lângă ferestrele largi, rămase, ca din senin, neîmpărțite în compartimente de butic. E mare și în vitrină e pus un
Să prind, Doamne, rădăcini din vârful pașilor,
trupul tot trunchi să devin.
Brațele, în gestul tandru al despletirii,
să le înalț către cer
în ramuri înflorite.
Să adun, printre frunze,
Noaptea e bucată din zi…
Albă e doar spuma mării
învelind trup de valuri,
iar dansul acesta din noapte
își cere tributul…
Ascultă-l , Iubite!
Răspunde-i
cu geamătul dulce-al
Norii nu sunt grei.
Mai degrabă par pufoși, gata să descarce bucuria fulgilor într-o zbenguială copilăroasă.
Soarele, mândru, vrea să pătrundă ca printr-o perdea de ceață,
Iubește-mă cu ochii deschiși,
si patima trăirii mele
o vei regăsi în valuri
sparte de țărm în nopți răzbunate
Iubește-mă cu ochii deschiși
și căldura trupului meu
o vei simți întins pe
Așezați față în față,
ea privind pe ecranul uriaș
din spatele lui,
o scenă de iubire
el, atent, în timp ce soarbe zgomotos supa,
la scena de luptă dintr-un film de acțiune,
derulat pe celălalt
Imi place cel mai mult sa nu ma astept la nimic, pentru ca ma astept mereu pe mine si uneori ma plictisesc asteptandu-ma…Si chiar ma enervez, pentru ca, in general, eu sunt extrem de punctuala.
M-am hotarat de dimineata sa-mi incui ziua in casa, sa nu deschid usa, ca sa nu poata intra alta zi.
Am pus lantul, m-am ferecat si asa, in camasa de noapte, in fata usii, ma privesc in oglinda. E
Da. Ma Î năspresc. Acesta-i cuvantul pe care il cautam in dictionar, citind fila cu fila.
Nici macar nu mi-a trebuit mult ca sa ma pot defini. Am zabovit la “I ubire”, plina de S peranta. Am
M-am simtit cuprinsa adeseori de limte carora le-am dat forme. Forme geometrice, in principal, din cauza unghiurilor in care trupul meu s-a asezat, privind. Am observat ca din unghiul de nouazeci de
De ce îmi intră toamna in sânge?
Mă năpădește dimineața în infuzii de frunze brumate, arzând mocnit, în grămezi, la buza trotuarelor.
Plimbările mele au devenit călătorii cu zgomot de zile
Poate ar trebui
sa-ti scriu
despre oglinzi paralele?
Sau despre
imagini abstracte,
cu plan in plan,
cu trairi in trairi,
in limbaj intortocheat
de versuri fugare?
Si daca-ti spun
Trupul se arcuieste
in bataia sunetelor.
Dans
in varful picioarelor,
ca o ploaie
fara inceput si fara
sfarsit
de toamna tarzie..
Fiecare pas e o cochilie goala;
fiecare strop,
o
Dorinta trezirii…
Dulapul cu usi transparente si obiecte usor deformate. Nu le pun niciodata la loc, le amestec, sa-mi fie mai altfel fiecare dimineata…Rasnita mea de cafea e veche, manuala, un
Rasarit linistit, de concediu, fara ceas desteptator, fara ceas,doar soarele reper…
Soarele si ciripitul pasarelelor, intr-un copac uitat de demolari, fereastra deschisa si aerul dulce al zorilor,
Era o perioada din vara cand toti prietenii de joaca plecau la tara,la bunici. Atunci locul devenea pustiu, de jur imprejurul blocului se facea liniste si d-ra batrana de la etajul unu isi facea
Un copac
cu radacini prinse-n vulcan….
Ascuns in spatele verdelui,
erupe prin fotosinteza…
Rugineste fara sa tin cont
de anotimp,
ca apoi, sa inmugureasca.
Se intinde noaptea
spre
In spatele usilor inchise,
Gandurile si zbuciumul meu.
De afara,
Murmur de cuvinte-ncrucisate…
De jur imprejur,
Imagini sonore,
Pictura naiva, agatata
In trei puncte cardinale.
Am ramas
Vibratii?
Uita-te, dragul meu, pe fereastra si, pe trotuarul de vis-a -vis, ma vei vedea cum sed de ceva vreme, amortita, tot privind la lumina camerei tale. Stiai ca vecina ta de deasupra poarta
Am iubit rotund,
fiorul a capatat culoare
si sufletul meu,
tranformat intr-o panza ,
s-a lasat picurat…
Cand a gresit artistul?
Sau poate ca miscarea mainii lui
a fost fara gres,
doar eu,