Poezie
Rugăciune
1 min lectură·
Mediu
Să prind, Doamne, rădăcini din vârful pașilor,
trupul tot trunchi să devin.
Brațele, în gestul tandru al despletirii,
să le înalț către cer
în ramuri înflorite.
Să adun, printre frunze, eclipsa solară
și s-o imortalizez pe pământ.
Să-mi foșnesc gândurile
la fiecare adiere de vânt,
iar furtunile să le domolesc
printre rânduri de scoarță.
Dacă plâng toamna,
cu soare ruginiu
asfințind până la cer,
să nu-mi fie grea iarna
viscolind amintirile toate.
Să iau din nopțile reci, cu lună plină,
puterea să înmuguresc
în zorii primului echinocțiu,
ca să împlinesc ritualul
într-o veșnicie solitară,
fără teama îngropăciunii
în pământ vâscos…
Mă rog, Doamne, respirând,
pentru suflete păduri.
002.448
0