Poezie
Lumânările ard
2 min lectură·
Mediu
Așezați față în față,
ea privind pe ecranul uriaș
din spatele lui,
o scenă de iubire
el, atent, în timp ce soarbe zgomotos supa,
la scena de luptă dintr-un film de acțiune,
derulat pe celălalt ecran
între ei,
doar sfeșnicul cu trei lumânări pâlpâite…
Normal că privirile lor nu se întâlnesc,
ca într-un oraș mare,
unde nimeni nu se întâlnește cu nimeni,
unde căutarea, găsirea, regăsirea,
par imposibile chiar și cu
portrete lipite pe stâlpi de înaltă tensiune…
Și filmul își continuă secvența,
ca cina aceasta tăcută,
cu încordarea lui si euforia ei,
cu solnița împinsă brutal spre celălalt capăt,
nevoia sării în bucate, simțită de amândoi,
așa, într-o doară,
cunoscându-si din vechi preferințele..
Cum ai putea să hotărăști pentru tine,
gândindu-te la celălalt,
la altcineva?
Si cine poate știi,
în afara scenaristului, ce va urma,
asta dacă, sigur, e un film văzut întâia oară,
pentru că repetat,
nu poți decât să fi atent
la amănunte stupide,
care ar putea să-ți dea peste cap
toată simțirea
Si furculița, frământată în mână, inutilă
își va găsi rostul în bucata de friptură răcită..
Cum poți privi,
în timp ce mănânci ,
prin celălat, transparent,
la scene desprinse din filme
scrise de alții?
Ciudățenia unei seri plicticoase
si posibilitatea,
geometrică ,
de a putea rămâne împreună,
așa, ca altădată,
la aceeași masă, față în față;
parcă fără început si fără sfârșit,
filmul lui, filmul ei,
si jocul de actori,
întruchipând personaje,
cina de taină, cu veșnica trădare…
Lumânările ard…
Pendula, cu mișcări hipnotice,
îsi cântă tânguit, mereu… ora exactă,
ecou spânzurat pe peretele gol…
Lumânările ard…
Pe tavan lumini si umbre,
lumi cuprinse între patru pereti
fără ferestre, fără uși,
cu ecrane si masă,
cu biblioteca prăfuită…
cu scaune schioape,
mimând echilibrul, siguranța…
Lumânările ard,
ard si puținul aer rămas…
054.802
0
Iti multumesc din inima pentru bucuria de a citi acest minunat poem, o sa te citesc cu drag in continuare ...