Oana M

Felicitari pentru aceasta creatie!
Fatada... eu o numesc simplu: masca. Recunosc, denumirea data de tine suna mult mai poetic si mai frumos :)

\"Tu vrei să-mi vezi numai zâmbetul.
Ce să fac atunci cu amarul din sânge?
Să-mi deschid venele în tăcere
când nu ești prin preajmă?\" Nu... O persoana care te iubeste nu iti va cere asta Niciodata. Dimpotriva, iti va cere sa ii dai ei amarul TOT, sa iti deschizi venele Doar pe ea, Doar langa ea, Doar in clipele in care iti este alaturi. Toate astea pentru a se asigura ca durerea este mai usor de suportat pentru tine...

Cu drag si admiratie,
Oana

Mi-a facut placere sa citesc aceasta poezie!
Despre sentimentele descrise atat de frumos de tine nu mai spun nimic. Le cunosc, dar, mai mult decat atat, consider ca ce ai spus tu in aceasta poezie este perfect, nu mai are nevoie de comentariul meu mediocru.

Cu drag si admiratie,
Oana

Din nou, pot spune ca durerea si tristetea trec pana la mine, prin cuvintele frumos tesute...
\"Am fost cântec stins odată.
Sunt umbra ce-și poartă
căderea și vina.\"
Sunt impresionata, fiecare vers transmite o emotie puternica, care devine mult mai intensa in cazul in care a fost simtita in realitate de persoana care citeste...
\"Nu există iubire.
Iluzii sunt,
vise,
lumini ce-n pământ
se zbat, nestinse.
Atât.\"

Cu drag si admiratie,
Oana

Bine spus: \"Iubind altfel\". Altfel. Personal, percep mesajul poeziei asa cum simt si cred eu... Iar eu cred ca, intre-adevar, iubirea este de multe feluri. Atat de multe, incat unii nu vor sa o mai recunoasca drept iubire. oar asta mi se pare gresit. Iubirea nu trebuie controlata. Iar tu ai spus foarte frumos: \"Lasă focul tău să zboare\", \"Lasă cântecul să tune\", \"Lasă jarul să-mi adape/ sălbatic buzele strivite\".
Vad poezia ta ca pe un solemn indemn la libertatea acestui sentiment sublim numit Iubire...

Cu drag si admiratie,
Oana

Imi place mult cum ai \"zidit\" aceasta poezie. Desi uneori tind sa nu apreciez rima, in cazul acesta chiar mi se pare ca intareste frumusetea poeziei; versurile par mai line, mai domoale.
Recunosc ca am simtit durere atunci cand am citit. Dar aceasta se combina cu multe alte sentimente, consecinte ale talentului si starii de calm pe care o asezi deasupra suferintei creionate:
\"Mâna înmuiată-n otravă
ce-n strigăt, iarăși m-a zidit
a-ntârziat o clipă, gravă,
pe ochii morti și i-a greșit
ori poate chiar asa a vrut sa fie\"
Sper sa nu uiti ca, daca ai descoperit existenta unei rezidiri si ai descoperit faptul ca \"zidirea\" nu este unica, asta inseamna ca, poate, nici acea Rezidire nu este ultima... Vor fi mereu altele si altele. Mai sincere si, sper, mai putin superficiale in ceea ce priveste anumite aspecte...
Cu drag,
Oana

Stiu, mi s-a mai spus ca am acea \"problema\" la constructia versurilor.
Va multumesc pentru parere!

Oana M.

ps: Laurentiu, scuze ca am folosit apelativul \"domn\" :D

Multumesc pentru parere! Da, este putin pesimist... iar numaratul se continua la nesfarsit.
Oana M.

Ma bucur mult ca v-a placut! Va multumesc pentru parere si sper sa reusesc sa scriu din ce in ce mai bine.
Cu stima,
Oana M.

Va multumesc mult pentru parere! Desi, din pacate, acea casa nu imi mai \"apartine\" (in urma unor evenimente, este a altcuiva), cu siguranta amintirile vor ramane vii in sufletul meu si vor da nastere altor creatii.
Cu stima,
Oana M.

Marturisesc ca poezia ta m-a impresionat profund... Intr-adevar, cu totii am vrea sa stergem unele din experientele traite, sa spalam tot ce a fost. Unii poate chiar simtim o nevoie imensa de a face asta... dar nu se poate. Si acesta este adevarul. Paharul care a \"gustat\" buzele tale nu poate fi spart, vantul care \"te-a atins\" nu poate fi distrus.
\"Amintiri...
Mă tai in cioburi de sticlă
și las lor savoarea de-a-mi sorbi sângele.\" Apoi, in versurile urmatoare, recunosti faptul ca sunteti \"două frânturi de inimi ce palpită [...]/Noi batem în același trup\". Deci si franturile se pot impreuna si pot da nastere unui intreg! Asta cred eu ca este ideea poeziei tale.
Totusi, daca e asa, am o intrebare: oare cioburile de sticla nu sunt tot niste franturi? Oare nu le poti slefui in timp si pe ele? Pentru ca daca ai reusi sa faci asta, totul ar deveni un intreg... si intr-un intreg nu te tai...
Cu drag,
Oana

Va multumesc mult pentru gandurile frumoase. Ma bucur enorm ca m-ati inteles.

Cu respesct,
Oana Moraru

Draga Elena,
Din nou o idee foarte buna! :) Este adevarat ca exista momente grele si, ce mi-a placut cel mai mult ca ai spus, exista momente in care nu ne putem gasi nici chiar pe noi:
\"Acum nu mai sper să mă regăsesc,
Nici măcar nu mai am puterea de a mă căuta
În veci.\" Totusi, fara noi insine nu putem face nimic... Mi-ar fi placut, in final, nu doar sa speri la un nou inceput, ci chiar sa fii sigura ca acesta va veni :)
Cu prietenie,
Oana

Draga Elena,
Poezia este foarte reusita. Imi dau seama ca ai inclus multe din crezurile si parerile tale despre oameni si lume. Intr-adevar un suflet de om este ceva complex, dar si etern. Imi plac foarte mult versurile :
\"Eternizat în natură, un suflet de om,
Tremurând în neștire ca frunza în pom,
Tot tânăr rămâne, tot verde răsare,
Albește și moartea prin dulcea-i culoare...\" Simt o idee, pot spune, optimista. Pentru ca tu ai reusit sa iti dai seama de ceva ce multi is dau seama: noi, ca oameni, avem o parte din eternitatea naturii, o parte din forta copacilor, forta de a o lua de la inceput, de a ne ridica si de a inverzi din nou...

Cu drag,
Oana

Va multumesc din suflet pentru comentariu!
Sincer, nu ma asteptam sa ma bage cineva in seama...
M-ati facut foarte fericita!

Este imaginea trista, dar adevarata a Romaniei... Nu trebuia trecuta la personale.
Cred ca tara noastra are nevoie de astfel de poezii!
Felicitari!
Cu drag,
Oana Moraru