Poezie
De după nori…
1 min lectură·
Mediu
Dând la o parte norul ce-ascunde al meu țel
Observ că de-aici, de sus, lumea se vede altfel:
În cercuri dansează chiar apa pe maluri
Și vrăbiile-n pomi țin ritualuri.
Unde nu-i nimeni toți parcă sânt
Și unde-i foc, parcă-i pământ.
După incendiu se vede tot verde,
Zâmbetul printre lacrimi nu se mai pierde.
Vântul cenușiu mângâie durerea
Și chinul unei inimi îl ia cu-adierea...
Primăvară, tu, sfântă suflare,
Peste câți munți m-ai purtat călare!
Eternizat în natură, un suflet de om,
Tremurând în neștire ca frunza în pom,
Tot tânăr rămâne, tot verde răsare,
Albește și moartea prin dulcea-i culoare...
014
0
Poezia este foarte reusita. Imi dau seama ca ai inclus multe din crezurile si parerile tale despre oameni si lume. Intr-adevar un suflet de om este ceva complex, dar si etern. Imi plac foarte mult versurile :
\"Eternizat în natură, un suflet de om,
Tremurând în neștire ca frunza în pom,
Tot tânăr rămâne, tot verde răsare,
Albește și moartea prin dulcea-i culoare...\" Simt o idee, pot spune, optimista. Pentru ca tu ai reusit sa iti dai seama de ceva ce multi is dau seama: noi, ca oameni, avem o parte din eternitatea naturii, o parte din forta copacilor, forta de a o lua de la inceput, de a ne ridica si de a inverzi din nou...
Cu drag,
Oana