Poezie
Rezidire
1 min lectură·
Mediu
Parc-am renăscut din neguri,
din lavă fumegândă, suită,
un fel de Phoenix, dar întors;
aceeași, în alt fel alcătuită,
cu pieptul deschis fioros.
Hrănită-n subteran cu mușchi de piatră,
însetată cu butoaie de sânge;
cu dinți de câine care nu latră,
cu albastru de râu care nu curge.
Mâna înmuiată-n otravă
ce-n strigăt, iarăși m-a zidit
a-ntârziat o clipă, gravă,
pe ochii morti și i-a greșit
ori poate chiar asa a vrut sa fie:
privirea mea strâmbă să rătăcească
prin labirinte; distanta pustie
cu sunete și culori s-o zidească.
012152
0
Recunosc ca am simtit durere atunci cand am citit. Dar aceasta se combina cu multe alte sentimente, consecinte ale talentului si starii de calm pe care o asezi deasupra suferintei creionate:
\"Mâna înmuiată-n otravă
ce-n strigăt, iarăși m-a zidit
a-ntârziat o clipă, gravă,
pe ochii morti și i-a greșit
ori poate chiar asa a vrut sa fie\"
Sper sa nu uiti ca, daca ai descoperit existenta unei rezidiri si ai descoperit faptul ca \"zidirea\" nu este unica, asta inseamna ca, poate, nici acea Rezidire nu este ultima... Vor fi mereu altele si altele. Mai sincere si, sper, mai putin superficiale in ceea ce priveste anumite aspecte...
Cu drag,
Oana