.....
Moartea. Rece, crudă, ca un fur distrugător. Ca o plagă, un uragan care lasă în urma sa doar goliciune, lipsă de sens, vacuitate prin suflete, prin trupuri, prin inimi.
Ieri a murit un om în
Un fluture cu aripi mari pe toată pielea ta.
Îmi pătrund în interiorul venelor
Zgârii cu podul palmelor gândurile tale
Vocea ajunge la sfârșiturile vieților
Răsună din interiorul meu
Ajunge
Și dacă vineri este de fapt ziua miracolelor? Ziua în care păsările intră în inimă și crează cercuri de nori până la Dumnezeu și înapoi? Am ceață pe pleoape. De la prea multe îngerisme bănuiesc.
Trupul meu aude albastru, într-o mie de nuanțe
curg pe mine din trecut păsări măiastre
fantomele devin vii.
moartea este ca o savarină dintr-o zi de post.
o adulmec,
am mâinile
Îmi urmăresc clipele cum se scurg
dinspre tavan către pat, până la umerii mei
Copiii din verbele mele s-au
speriat și s-au ascuns sub plapumă
aici, umbrele limitelor nu-i mai ajung
sunt
În fiecare trup
Sălășluiește un sâmbure-rădăcină de măslin.
Eu sunt
Femeia aceea
în care respiră
toate oceanele din Dumnezeu
și
în seva tâmplelor mele
pulsează de o eternitate
Noroc că...
Sângele unui poet nu este sânge obișnuit.
Adică roșu. Nu, el este atât de
fluid încât pare transparent.
Irupe un vulcan lângă el
și degeaba. Sângele e tot albastru
înspre
În concret suntem bucăți de carne_ umblătoare
conforme cu mii de tipare
despre a se naște, a se preumbla prin
viață și a muri
Tot în concret suntem indivizi responsabili.
Avem:
Uneori se poate întâmpla să-ți pierzi umanitatea
printre teorii.
Tot felul de teorii.
Și ți se îngustează pereții ființei
până la sufocare.
Alteori – tomuri de cunoștințe și
Tâmplele tind să încărunțească
de la prea multe pietre ce nu mai respiră
în jurul lor.
Arborii pasc seva pământului
și doar așa reușesc să urce spre cer.
Sufletul meu este firav
Cei 3 îngeri ai mei
s-au cocoțat astăzi într-un stejar bătrân
și s-au pus pe plâns.
Stăteam ca proasta jos,
la rădăcina bietului stejar
și mă uitam la ei
și nu înțelegeam.
-Dați-vă
Înfruptă-te din sufletul meu,
Întinde mâna și rupe
Hrană din mine.
Vezi sfera ce sunt,
împrăștie mirodenii pe mine
și du la buze ceea ce sunt.
Satură-te din preaplinul
bucatelor ce am
Cuvântul întrupează idei și gânduri
corpul nostru întrupează emoții și fapte
inima noastră experimentează sentimente
iar mintea se nevoiește preschimbându-le în cuvinte
Umanul
Hai-hui
Depășești umbrele.
Atingi alte ceruri.
Fiecare inspirație te propusează dincolo.
Nici nu mai exiști.
Ochii văd umbrele la ceafa ta.
Culorile își metamorfozează structura
Sunt
Ravel
Umbre.
Multe umbre.
De peste tot.
Și sunt de peste mări și țări
Cuvinte nerostite ce tot vin să te adape
Chiar și în lipsa ta.
Azi sunt regina ta!
Și am diamante
Sacadat
În realitate am simțurile tocite
mă bulversează întrebările rupte de prin preumblări în concret
Obosesc umblând printre neoameni.
Am răni însângerate pe spinare
și aripile
Ancora umană.
Corpul înconjurat voit de privirea sa
se metamorfozează în trup de înger albastru
Și fiecare îmbrățișare a ochilor săi
face să ardă până și umbra
Au început îngerii să-mi zâmbească din dreapta
și-mi aud urechile în preajma primelor sunete
dintr-un univers fecund de
albastru
Îmi șoptesc copacii mirosul
firelor de iarbă
Nu am bretele de sânge albastru pe coapse
și nici furouri de spasme măiastre
Nu am pași de Crăiasă înzăpezită-n
Maiestuozitate
Și nici haine cusute în fir de viță
Domnească.
Nu
A fost ieri ca niciodată
un copil șezut pe scaun
ce juca barbut.
Peștii mari și morți de foame
îi dădeau târcoale.
El fuma trabuc în tihnă
tot juca
și câștiga.