oana catalina bucur

..... Moartea. Rece, crudă, ca un fur distrugător. Ca o plagă, un uragan care lasă în urma sa doar goliciune, lipsă de sens, vacuitate prin suflete, prin trupuri, prin inimi. Ieri a murit un om în

Un fluture cu aripi mari pe toată pielea ta. Îmi pătrund în interiorul venelor Zgârii cu podul palmelor gândurile tale Vocea ajunge la sfârșiturile vieților Răsună din interiorul meu Ajunge

Și dacă vineri este de fapt ziua miracolelor? Ziua în care păsările intră în inimă și crează cercuri de nori până la Dumnezeu și înapoi? Am ceață pe pleoape. De la prea multe îngerisme bănuiesc.

Sufletele se regăsesc de-a pururi în eternități_ acolo unde inimile pulsează-n quasari și-n loc de aer îl respirăm pe Dumnezeu.

Îmi urmăresc clipele cum se scurg dinspre tavan către pat, până la umerii mei Copiii din verbele mele s-au speriat și s-au ascuns sub plapumă aici, umbrele limitelor nu-i mai ajung sunt

În fiecare trup Sălășluiește un sâmbure-rădăcină de măslin. Eu sunt Femeia aceea în care respiră toate oceanele din Dumnezeu și în seva tâmplelor mele pulsează de o eternitate

Noroc că... Sângele unui poet nu este sânge obișnuit. Adică roșu. Nu, el este atât de fluid încât pare transparent. Irupe un vulcan lângă el și degeaba. Sângele e tot albastru înspre

În concret suntem bucăți de carne_ umblătoare conforme cu mii de tipare despre a se naște, a se preumbla prin viață și a muri Tot în concret suntem indivizi responsabili. Avem:

Tâmplele tind să încărunțească de la prea multe pietre ce nu mai respiră în jurul lor. Arborii pasc seva pământului și doar așa reușesc să urce spre cer. Sufletul meu este firav

Cei 3 îngeri ai mei s-au cocoțat astăzi într-un stejar bătrân și s-au pus pe plâns. Stăteam ca proasta jos, la rădăcina bietului stejar și mă uitam la ei și nu înțelegeam. -Dați-vă

Cuvântul întrupează idei și gânduri corpul nostru întrupează emoții și fapte inima noastră experimentează sentimente iar mintea se nevoiește preschimbându-le în cuvinte Umanul

Ravel Umbre. Multe umbre. De peste tot. Și sunt de peste mări și țări Cuvinte nerostite ce tot vin să te adape Chiar și în lipsa ta. Azi sunt regina ta! Și am diamante

Sacadat În realitate am simțurile tocite mă bulversează întrebările rupte de prin preumblări în concret Obosesc umblând printre neoameni. Am răni însângerate pe spinare și aripile

Ancora umană. Corpul înconjurat voit de privirea sa se metamorfozează în trup de înger albastru Și fiecare îmbrățișare a ochilor săi face să ardă până și umbra

Au început îngerii să-mi zâmbească din dreapta și-mi aud urechile în preajma primelor sunete dintr-un univers fecund de albastru Îmi șoptesc copacii mirosul firelor de iarbă

A fost ieri ca niciodată un copil șezut pe scaun ce juca barbut. Peștii mari și morți de foame îi dădeau târcoale. El fuma trabuc în tihnă tot juca și câștiga.

Dorințele: fulgi de nea pășind prin vise concrete.

Albul nu surâde a multele culori Iar eu nu sunt fruct oprit în nopți cu stele căzătoare, adumbritoare. Pășirile au azi

Dependență Sângele meu, poarta templului tău!