oana catalina bucur

Și dacă vineri este de fapt ziua miracolelor? Ziua în care păsările intră în inimă și crează cercuri de nori până la Dumnezeu și înapoi? Am ceață pe pleoape. De la prea multe îngerisme bănuiesc.

În fiecare trup Sălășluiește un sâmbure-rădăcină de măslin. Eu sunt Femeia aceea în care respiră toate oceanele din Dumnezeu și în seva tâmplelor mele pulsează de o eternitate

Albul nu surâde a multele culori Iar eu nu sunt fruct oprit în nopți cu stele căzătoare, adumbritoare. Pășirile au azi

Þara nimănui Am călătorit în această noapte într-o țară a nimănui. Erau acolo doar urmele tale răsfrânte pe podea, pe ziduri, pe aer Tu erai în altă parte poate că în altă

Noroc că... Sângele unui poet nu este sânge obișnuit. Adică roșu. Nu, el este atât de fluid încât pare transparent. Irupe un vulcan lângă el și degeaba. Sângele e tot albastru înspre

Dorințele: fulgi de nea pășind prin vise concrete.

Urma ta. Mi s-a încrustat în sânge și vene Urma ta. Mi s-a impregant în palme și piele Aerul tău. Mirosurile și culorile sufletului tău atât de tari, de vii, de intransingente

Să!... Să ne fim petale de îngerisme pe creștet. Să ne scufundăm trupurile extenuate în apă vie de izvoare primordiale Să ne ascultăm sufletele cum respiră în lumini pure de

..... Moartea. Rece, crudă, ca un fur distrugător. Ca o plagă, un uragan care lasă în urma sa doar goliciune, lipsă de sens, vacuitate prin suflete, prin trupuri, prin inimi. Ieri a murit un om în

A fost ieri ca niciodată un copil șezut pe scaun ce juca barbut. Peștii mari și morți de foame îi dădeau târcoale. El fuma trabuc în tihnă tot juca și câștiga.

Un fluture cu aripi mari pe toată pielea ta. Îmi pătrund în interiorul venelor Zgârii cu podul palmelor gândurile tale Vocea ajunge la sfârșiturile vieților Răsună din interiorul meu Ajunge

Au început îngerii să-mi zâmbească din dreapta și-mi aud urechile în preajma primelor sunete dintr-un univers fecund de albastru Îmi șoptesc copacii mirosul firelor de iarbă

Ancora umană. Corpul înconjurat voit de privirea sa se metamorfozează în trup de înger albastru Și fiecare îmbrățișare a ochilor săi face să ardă până și umbra

Cuvântul întrupează idei și gânduri corpul nostru întrupează emoții și fapte inima noastră experimentează sentimente iar mintea se nevoiește preschimbându-le în cuvinte Umanul

Sufletele se regăsesc de-a pururi în eternități_ acolo unde inimile pulsează-n quasari și-n loc de aer îl respirăm pe Dumnezeu.

Tâmplele tind să încărunțească de la prea multe pietre ce nu mai respiră în jurul lor. Arborii pasc seva pământului și doar așa reușesc să urce spre cer. Sufletul meu este firav

În concret suntem bucăți de carne_ umblătoare conforme cu mii de tipare despre a se naște, a se preumbla prin viață și a muri Tot în concret suntem indivizi responsabili. Avem:

Dependență Sângele meu, poarta templului tău!