și ai să scrii cum niciodată n-ai mai scris

Poezia se umanizează și poetizează, devine o femeie cu umeri verzi pe care sunt lipite frunze, cu sâni rotunzi și calzi, acumulând energii senzuale, cu plete lungi, din filigranele luminii, iar în momentul în care este atinsă de gânduri raționale, vraja lirică dispare, iar poemul își stinge lumina și se refugiază în neînțeles.
Scrii amestecat, cu inima, cu privirea, cu sufletul și cu rațiunea, și din această simbioză, în care se infiltrează uneori disperarea de a nu-ți deschide în minte imaginația, te rescrii pe tine însăți, turnată în tipare lirice.

scriu de cand ma stiu, doar ca niciodata nu am avut curajul necesar sa-mi descopar sufletul.
Apoi vine o vreme in viata fiecaruia, cand cuvintele nu mai vor sa asculte si se astern singure pe hartie:)
Multumesc:)