Poezie
alchimistul
1 min lectură·
Mediu
întunericul acesta vine ca un tâlhar
îmi strangulează ultimul țipăt
mă strânge în brațe
precum un bărbat nedorit
care miroase mult prea mult
a coniac și tutun
are ochi sticloși mâini aspre
atingerea lui răscolește și doare
dar știu că niciodată n-am fost atinsă așa
împotriviri inutile
mă învăluie avid
provocat de gustul sângelui crud
pleoapele grele
acoperă ultima fantă de lumină
îl las să mă dezbrace de piele
să-mi desprindă oasele să mă întoarcă pe dos
să-mi descătușeze ultimele păcate
uitate în colțul acela întunecat
din inima mea
032.939
0
"precum un bărbat nedorit
care miroase mult prea mult
a coniac și tutun"
--> "precum un bărbat mirosind a coniac și tutun, ci ochi sticloși, mâini aspre"
Aș scoate "grele" și "avid", iar finalul l-aș vedea astfel:
"uitate în colțul acela întunecat
din inima mea"
-->
"uitate în colțul acela
de inimă".