Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

mic tratat de respirație

1 min lectură·
Mediu
un colț de liniște așezată
pe o masă simplă,
o carte închisă,
cafeaua băută pe jumătate -
atât cât să rămână prezentă,
paharul cu apă,
ochelarii -
semn că am vrut să văd mai clar
dar am decis să privesc în mine
și florile -
poate singurul lucru vertical
pe fundal o melodie pe care nu o ascult
dar mă ține între lucruri
cât să nu mă simt singură,
ușa se deschide și se închide
pentru viețile altora,
eu rămân aici neatinsă de zgomot
muzica umple spațiile dintre gânduri
cafeaua s-a răcit fără să mă grăbească,
în jur nimeni nu îmi cere nimic
timpul nu mă presează
doar florile se încăpățânează să stea drepte,
stau pe margine
cu liniștea stol deasupra capului,
ca atunci când cobori dintr-un tren
dar zgomotul roților încă rămâne în tine
0018
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
135
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Nuta Craciun. “mic tratat de respirație .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nuta-craciun/poezie/14200440/mic-tratat-de-respiratie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.