cântec tremurat

„Suferința are sunetul unui pian dezacordat”, are țipătul deznădejdii într-un clopot de cristal crăpat, are intensitatea durerii ce apare când este scrijelită cu gheara unui demon „retina”, „cântă tremurat”, ascuțit, strident și disonant, are similitudini cu sărăcia și cecitatea unui „cerșetor orb”, covârșit și copleșit „din cauza infirmității lui”, căci el nu a putut trece nicio „punte”, nu a putut umple niciun gol, nu a putut îmblânzi nicio reușită.
„Timpul suntem noi”, în el a încăput atât lumina, cât și întunericul, atât pozitivul, cât și negativul, atât viața, cât și nefiindul, atât singurătatea, cât și socialul.