Poezie
anotimp interzis
1 min lectură·
Mediu
mi se ingustează tâmplele
de-atâta așteptare
ora tace pământiu
palmele mele pleacă
seară de seară
în întâmpinarea ploii
043.273
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nuta Craciun
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 18
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 6
- Actualizat
Cum sa citezi
Nuta Craciun. “anotimp interzis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nuta-craciun/poezie/121589/anotimp-interzisComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
o poezie in stilul tau caracteristic, sobru si sensibil, fara podoabe inutile, azi condensand in imagini puternice toata greutatea si tristetea asteptarii intr-un prezent fara culori.
palmele care intampina ploaia pot fi si palmele care sterg lacrimi. feminin si frumos.
(verifica prima strofa de typo si diacritice)
palmele care intampina ploaia pot fi si palmele care sterg lacrimi. feminin si frumos.
(verifica prima strofa de typo si diacritice)
0
Narcisa
eu iti multumesc, pentru tot ce mi-ai lasat scris aici,
uite nici nu mai imi presez tamplele inutil, spaima de intuneric s-a risipit... eu iti multumesc
Dana
ma bucur mult ca mi-ai vazut lacrimile neplanse dindaratul palmelor, vine dinspre cuvintele tale o ploaie, colorandu-ma viu...
eu iti multumesc, pentru tot ce mi-ai lasat scris aici,
uite nici nu mai imi presez tamplele inutil, spaima de intuneric s-a risipit... eu iti multumesc
Dana
ma bucur mult ca mi-ai vazut lacrimile neplanse dindaratul palmelor, vine dinspre cuvintele tale o ploaie, colorandu-ma viu...
0
Superb: \"palmele mele pleacă
seară de seară
în întâmpinarea ploii\"
Pamantie ora a tacerii iti voi aduce ploaia in caus iar dimineata iti vei gasi cuvintele inflorite... Pentru mine poezia este legenda unui tablou...
seară de seară
în întâmpinarea ploii\"
Pamantie ora a tacerii iti voi aduce ploaia in caus iar dimineata iti vei gasi cuvintele inflorite... Pentru mine poezia este legenda unui tablou...
0

de-atâta așteptare\"
...poezie și emoție-presiune în doar două versuri.Ai dreptate, nici nu mai are rost să vorbim de ochii care singuri se mai pot mișca în cruce lipiți definitiv de palme, rugând a ploaie...și asta, dintr-un reflex condiționat al spaimei de deșert în noapte.
E tot ce am citit mai frumos de multă vreme.Iar eu îți mulțumesc pentru asta.
Cu drag,
N.