Norbert Katona

Mircea îmi spusese odată: "Poezia respiră prin alean." Clișee: sensibilități, și o fată. Adolescent rănit fugisem spre hârtie, găsind refugiu prinre rime. Apoi mai zicea: "Bucuria ucide

Se disipase zâmbete printre gesturi efemere tot mai hotărâtoare Acum n-a rămas decât aminti r e a e a

Ai da timpul înapoi aș da timpul înapoi am da timpul înapoi ați da timpul înapoi ... cui?

Am visat că sunt simbol într-o lume fără simboluri după aia că mă trezesc și nu știu unde sunt asta nu poate fi adevărat ce bine că era doar un vis căci dacă mă trezesc ...

sărim peste cuvinte ecoul inimii tot mai cărunt n-are hotare apoi în adâncul tăcerii ne trădează dorul rămâne doar enigma adăstării de azi

Fața se răcește spiritul evadează acuma s-ar scufunda trupul în pământ asta nu-i moarte inima stă într-un rând lung

Ce frumoasă-i imaginea veche, pură ce frumos am trăit pe această lume ce frumos a fost acel revoltător dar totuși domnitor, sfânt du-te-vino știam să rostim câte-o rugă iar cineva știa cumva

Iată-mi scrisoarea nescrisă printre vise tipărise neputința când cuvintele-s deșarte spre semnele altora reflectându-se pe pielea ta femeie ridurile nu-ți ascund niciodată

În vaiete se uscase cernelurile crăpaseră-n praf și pulbere rătăciseră-n plămâni muribund nefast se irosise-n tăceri și respirație

îmi plesnesc ochii și-mi cresc vânătăi pe gene de cât îmi lipsești și parcă a amorțit buza cuvântului de când am pus virgulă între noi șșșșș îți spun numai ție poate într-un fel s-a

Nu a altora cotă nici a stelelor flotă mâna-mi nu îndrumă doar tu ești cea fără teamă de șarpe și mărul ți-eți dulce doar tu ești cea căreia n-o pot rima numele

Cândva mi-ai ars o rană de atunci o spăl în cerneală și cum eram nătâng te-am ascuns în cuvinte nerostite azi se revarsă din matca lor iar în teatrul nocturn mă-ntreb de

Soarele, noaptea în chip de lună pășește lin pe voalul nopții ca lacrimi pe obraji mă adună resuscitarea sorții mie-mi slugă fidelă singurătatea și-mi tau limba pentru un suflet uns pe

Ascult Jazz-ul așteptând somnul mântuitor întârzie ... nu-l condamn, cine ar vrea să-nchidă ochii unui muritor? Iată a sosit larg îmi cască gura de-mi vede sufletul printre plămâni se

Iată noaptea, noaptea a venit iată moartea, moartea a sosit iată-i chipul, chipu-i frumos iată-i zâmbetul, zâmbet-i duios iată viața, viața-mi mi-o arată iată am trăit, trăit-am

Nu dorm în seara asta poate nu voi dormi niciodată păcatele trecutului bat la geam, bat la ușă mă strecor sub o scoarță dulce de amintire uit trupul amar pentru mâine iată-mă

Ai trecut și tu prin momentul când destinul te păcălește: deja vu poate tu ești doar refugiul între dimensiuni trupul gazda celor două parazite suflet, conștiință viețile-și