Poezie
Firavă minte
poem
1 min lectură·
Mediu
Mă crezi iubită viață că sunt urmașul tău,
Ce macin fericire, pe culmea cea înaltă!
Mai dă-mi odat’, să am, să fiu eu însumi,
Căci doar acum mă simt plăcut, învingător.
Slujesc, sunt doar un rob romantic,
Ce-așteaptă zile bune, cu soare, cer senin.
A băii apă să mă spele, căci rele am făcut.
Sunt tot mai aproape de mâna unui sfânt.
Sărut chemarea caldă, ce liniște îmi dă,
Mai spulber încă vise, în urmă las mister.
Un gând mă mai primește, în mintea-mi eu să stau,
Să plâng îmi e totuna, dar vesel vreau să fiu,
S-aleg poiana verde, cu flori de rozmarin.
Și râd, doar râd într-una, eu călăresc pământul!
Zdrobesc frumos apusul, cu brațul meu de fier.
001424
0