Poezie

Spre cer

2 min lectură·2 iulie 2011

Mediu

Să-mi lași scrisoarea ce ți-am scris

Și du-te-n pribegie să nu aud nicicum,

Niciunde eu vreodat’ de tine mândro.

Pe sub cămașa-n vânt am toată averea,

Și plec cu ea deodat’ cugetând adesea.

Mai rar îmi saltă inimioara la tine eu gândind,

Acum sunt tot nimic ce stau și coarde-ntind.

Miracol e iubirea ce pierd viu teren.

Ascultă vorbe dulci curgând adesea.

Pe surogat l-am pus la treabă și stau tot liniștit,

Arunc mătasea către apă și prind miracolul iubit.

Mai dă-mi o șansă viață searbă,

Ascultă-mă măcar și-ntinde ață de mătase

Pe sub al meu ilustru geam ce vede numai bine.

Firavă larmă ce mă bântui sub maiestuoasa robă,

Acum sunt tot o formă tulburi, ce cântă lângă togă.

Mai lasă-mi șansa să iubesc o dată doar,

Tot ce-am iubit o dată să șterg cu un curat ștergar,

Ca liber am s-alerg fără de voie oriunde vreau.

Mirat de binele din jur să-mi dau silința

Să construiesc tot un mister ce-nvăluie credința.

Doar crede-mă pe bune, că n-am să supăr niciodată,

Cu voia-mi vreo umilă creatură,

Am să duc mai spre departe-n milă viața,

Crezând că sunt cu grijă de-astă dată

Și n-oi cruța nicicând nimic din ce-oi atinge cu simțirea,

Clădind în juru-mi doar castelul pribegiei,

Oi arunca cu vorbe străluce-n lume,

De-o crede că sunt limpede la minte,

Dar numai eu săracul ce e-n mine știu.

Caut să mă țin de sfoara cea întinsă,

Lăsând doar loc de proastă scuză.

001.535

Nonciu Dragoş. “ Spre cer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nonciu-dragos/poezie/13984155/spre-cer

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.