Poezii

O albină și-o furnică Hărnicia o-ntruchipă [] Truda lor e o risipă, Când un nimeni le-o disipă! Iulian Nistor, 27.01.2009

NINistor Iulian

0

0

Acoperământ mi-e Cerul, Așternut este Pământul… Atmosfera-i Libertatea! Hidrosfera e ocean. Vântul e ca adierea Unei brize de destin. Turbulent, dar de festin!… Liniștea cuprins-a

NINistor Iulian

0

0

Mult timp a fost o blândă vacă Și-n jurul ei pășteau blajini vițeii , Dar nu se săturau numai cu iarbă: O și sugeau prea des, de era slabă. Nici nu s-au sinchisit de starea ei, Nu le-a păsat

NINistor Iulian

0

0

Când razele de Soare blânde Te mângâie ușor pe chip Tămăduindu-ți întristarea Balsam ales e alinarea Pentru durerile ce încă nu s-au stins. Nu e păcat de risipești Din cofa blând-a

NINistor Iulian

0

0

Dar mai întâi de toate mă bucur că exiști, Mă bucur de asemeni că sunt încă părinți, Ce-au zămislit și-n suflet, numai copii cuminți Și lacrimi de iubire din ochii cândva triști. Mă bucur când

NINistor Iulian

0

1

De unde să încep ? Din stânga sau din dreapta Această minunată așezare? Sunt derutat, Pentru moment devin exasperat Dacă am zăbovit privind la stele seara. O coardă-ntinsă c-o ultimă

NINistor Iulian

0

0

Războinic de temut, perseverent, Înverșunat, tenace, vigilent Cu ochiul lui scânteietor Þintește calm neiertător. Pericolul întrezărit Neslobozind a lui săgeată Decât atunci când

NINistor Iulian

0

0

Nu pot să-mi pierd încrederea în Tine! Ești Singurul ce-Mparți Destine Și n-ar putea nimeni să-Þi ceară, Să-I Faci anume rânduială! Ferice de

NINistor Iulian

0

0

,,Gaudeamus’’ ( simbolul optimismului) Respect, onor, bunăvoință Încununate de credință Sunt trei cuvinte doar, Ce mai cuprind, tot ca un dar Si cinstea de a cumpăni și a-i primi, Pe cel

NINistor Iulian

0

0

Un joc nevinovat… pătat Suntem doar efemeri pe-această Lume!… Și recunoscuți decât doar printr-un nume [] Tradiția și Datina au rol frumos a ne menține Sorgintea de-a fi o națiune

NINistor Iulian

0

0

Argintul aruncat în Tină Amestecat prea mult, în tihnă Transformă Albul pur, imaculat Lipsit de pata prihănirii În cel mai dureros Stigmat… Cel al Trădării prea meschine, Dar printre Cei

NINistor Iulian

0

0

Din Colivia poleită cu-n greu strat de amar, Mi-a fost foarte ușor, s-adun într-un pahar O mică, neglijabilă, infimă, picătură În care să-mi revărs și-acea puțină ură ; Și nu doresc, ca din

NINistor Iulian

0

0

Dedicasem aceste versuri celei mai frumoase dintre toate frumusețile ce cuprind în quintesența lor tot ce poate fi mai frumos pe acest Pământ !…, cu speranta ca le va citi macar o data, astfel ar fi

NINistor Iulian

0

0

Celei … (Alpha ?!) Cu ce sunt vinovat, că m-am născut, Ca orice alt om, muritor de rând ?! De ce sunt înfierat, să port o vină Creată de Unica Forță Divină ?!… Mă simt, deja, un fel de

NINistor Iulian

0

1

Tărâm ‘cercat prea des, peregrinării Din veche timpuri, și doar al scăldării În cele mai ne-nchipuite chinuri Slugarnic-acelor nemiloase triburi [] Barbare, păgâne și care prin al lor

NINistor Iulian

0

2

-Cândva, din Negura Eternității Se contura, timid, Balanța Vieții În fapt, se propunea a fi o dogmă Ce nu avea-n esență nici o noimă ! Era un simplu joc, prea pueril în sine Cimilitură, sau,

NINistor Iulian

0

1

De prin adâncul Apelor ce-S mult prea tulburi Am poposit pentru o clipă doar, să-ncerc să-mi scutur O sare-amară… și-atâta de- argintată-n muguri (…) Când am zărit numai Vlăstare și, chiar

NINistor Iulian

0

0

N-am rezistat ispitei de-a mă-nfrunta cu Marea, Fiind cuprins de dorul (…), de-alintu-i înspumat… Și chiar cu toate-acestea, mustind de blestemat (…) Am fost orbit de felul, de fapt

NINistor Iulian

0

0

Prima iubire, nepătată, a rămas O sângerândă rană, cu gând nehotărât De-oblăduire, ca un simbol pecetluit C-o mult prea tristă Amintire ! Însă pe-atunci, eu doar visam Cu ochii larg deschiși,

NINistor Iulian

0

1

Nici nu credeam c-ai reuși Vreodat’ ca tu să te îneci În propria-ți Otravă !… Fiind și altfel de Poteci Prin care ai putea, ușor să treci Fără gândire de Zăbavă !… Nici nu-mi închipuiam,

NINistor Iulian

0

0

Cândva, din Negura Eternității Se contura, timid, Balanța Vieții În fapt, se propunea a fi o dogmă Ce nu avea-n esență nici o noimă ! Era un simplu joc, prea pueril în sine Cimilitură, sau,

NINistor Iulian

0

0

N-ai fost ales așa la întâmplare, Ci ai un rol frumos de nuanțare Numit, mai sigur bine cumpănit Să scoți în relief acea Splendoare! Deosebită prin esența ei de-asemănare Cu semnul Unei Zodii

NINistor Iulian

0

3