puncte sublime

cum pomul își uită frunzele căzute sub ramuri an de an, astfel cu cerul m-am șters pe umeri, pe spate, pe piept… chiar de pe frunte mi-am șters sudoarea travaliului clipei din ființialul lumesc. mi se preling izvoarele în barbă. le privesc din apus golind infinit parcă cu aceași mână cu care scriu distanțele sufletului meu de granit.