Poezie
Geneză cu acrostih
(varianta noua)
1 min lectură·
Mediu
Sătul de zâmbetele caste ale Evei,
Adam se plimba gânditor printre meri.
Raiul îi părea cam fad
Pe alocuri și cam decorativ.
E vremea pentru puțină decadență! - își zise -
Dar Eva nu știa decât să tricoteze.
Remarcând aceste îndeletniciri domestice,
Adam începu să tricoteze și el
Gând nou:
Adam pe față, Eva pe dos,
Nimic nu e mai educativ decât
Un ochi bine strâns în andrele.
Meditând la condiția creatoare și
Ieșită din norme a tricotatului
Domesticit în ochiuri rimelate,
Adam se așeză gânditor, sprijinit de un măr,
Iși făcu planul și-l desfăcu,
Unul pe față, unul pe dos.
Nimerindu-se din cine știe ce hazard
Mai aproape de sine cu o veșnicie:
Auzi - zise adresându-se șarpelui -
Rogu-te, am auzit că merele ar avea efecte terapeutice?
072612
0
\"Zambetele caste ale Evei\"-merge, dar...nu stia decat sa tricoteze\"? Am impresia ca ai pierdut ideea de ispita in sine (fara apropouri misogine).
Cat despre intrebarea retorica...? Cred ca textul s-ar incadra mai mult intr-o poezie care starneste oarecum rizibilul.
Mi-ar fi placut sa faci un text in care sa descrii conditia paradisiaca a omului care sa duca la concluzia din acrostih fara a pune efectiv intrebarea.
Imi cer scuze daca deranjeaza parerea mea, e doar o parere nu trebuie sa iei in seama tot.