Nicolae Tudor

Draga redactie,
Am venit la ghetute si nu le-am gasit.
V-am lasat fericirea pe « tolul de la usa », n-o lasati sa astepte prea mult.
La multi ani !

Observ o euforie pentru existenta, barbati in calduri, femei care se vor mirese..
Pentru a fi disciplinati directivelor divine sa ducem omenirea spre noi milenii de chin ?
Ne zbatem intre fericire si nefericire ca si cum asta ar fi totul. Mai este o stare, aceea de nu-ti pasa de nimic, nici de cine sau ce esti, daca e primavara sau noapte afara, daca te striga sau te injura cineva.. O stare de echilibru ciudata in care nemiscarea poate insemna mai mult decat epuizarea in incalceli fara rost, chiar iubiri numindu-se.
Nu stiu de ce suntem cuprinsi de euforia indeplinirii datoriei.. Cum ar fi datoria de a fi fericit, ca si cum altfel nu se poate. Si daca esti fericit ce se rezolva ?
Fericiti sunt cainii. Stau pe burta la soare si privesc trecatorii. Rar se-nvrednicesc sa scoata cate un « ham ». Se-nmultesc in vazul tuturor, seara urla la luna...
A urla la luna cred ca este mai interesant decat a scrie poezii..

Iata o imagine a cetatii : betoane cuceritoare de iarba, sobolani, aurolaci si diavolul care lucreaza peste program.
Se spune ca e nevoie de urat pentru a putea straluci frumosul. Aici e nevoie de intuneric, se pare ca ingerii insisi il tocmesc pentru a tine in viata speranta luminii. Ceilalti se anesteziaza.
Ma sperie acest poem, nu mai lupta nimeni, nimeni ?

Nu fac politica, dar il admir pe Adrian Paunescu.
Ca om, fiindca este atacat omul, ca om il admir. Cele ce a reusit sa faca depasesc puterile obisnuite. Eram militar si comandandul m-a pus sa-i scriu pentru a rezolva o problema a unui ... nedreptatit. Acum cativa ani am dorit sa-l cunosc personal si m-a primit in casa lui. Oamenii din prima linie ar trebui iubiti. Maine – poimaine nu va mai fi.
Ceausescu l-a solicitat sa linisteasca poporul si a refuzat. Daca accepta s-o faca nu se stie daca mai stiam astazi ce e libertatea.
Cu stima.

COLINDUL OMULUI SARAC
Adrian Paunescu

Nici la unii, nici la altii, n-am gasit in viata mila,
Niciodata, pentru mine, nu sunt locuri nicaieri,
Am o munca amarata si o pensie umila
Doamne, vindeca-mi plamanii si mai da-mi ceva puteri !

Nu am bani nici pentr-un timbru sa trimit si eu scrisoare
Alora de ne mananca si fac baluri de cristal
Si butelia mi-e goala, fiecare os ma doare,
Toti intrati in Europa, iar eu intru in spital
(...)
A venit in Romania vremea hotilor de tara ?
Ati luat vreo hotarare sa scapati de muncitori ?
Saracia ne distruge, dar uitarea ne omoara
N-acceptam, de-aceeasi boala, sa murim de doua ori

N-am dorit aceasta lume, nu mi-e dor nici de cealalta,
Tiranie ? Anarhie ? Doua masti, acelasi chip !
Si mi-as face eu o lume, dar n-am bani sa-mi cumpar dalti
Si ma dor cumplit plamanii, n-am putere sa mai tip.

Doar atat va mai pot spune : faceti pace pana maine
Ca, de nu, cu mana goala, la palatul vostru sap
Si satul, si ieri si astazi, de acelasi trai de caine,
Ma asez sub legea voastra si ma scol cu voi in cap
(...)
Doamne, iarta-ma de toate si de raul din cuvinte,
Zilier al milei tale am ajuns in tara mea,
Pentru mine e totuna, m-am pierdut de cele sfinte,
Nu stiu cat mai am putere, nu stiu cat mai pot rabda.

Painea-i scumpa, frigu-i mare, fratii nu apar niciunul,
Prin vitrinele aprinse numai ranjet sfidator
Cica-i mare sarbatoare, cica a venit Craciunul,
Dar eu nu mai cred in astia si in calendarul lor

M-au mintit si unii si-altii, zac de raul tuturora,
Sunt, de cand ma stiu pe lume, rob mereu la alti tirani.
Totusi , a avenit Craciunul, bucurati-va, e ora,
Eu ma sting fara de vreme, insa voua : « La multi ani ! »

Gresesti Maria, varianta pe care ti-am propus-o a fost o sugestie pentru poezia ta, eu nu pot fi autorul ei, fiindca la fiecare cuvant ai muncit tu singura. Eu nu am facut decat sa elimin explicatiile « esentei », explicatii la care ar trebui sa ajunga cititorul. Ceea ce faci tu este munca cea mai grea, constructia dezvoltata a ideii, asa fac si eu. Apoi las o zi la « racit » si incep sa concentrez. Dupa o luna capata o forma finala. Marin Sorescu « uita » poeziile in sertar trei luni. Saitul insa ne obliga sa tinem pasul. Curios este ca ne-am trezit intr-un pas fortat si ne grabim sa aratam imediat ultimile ganduri
Apreciez la acest poem forma noua, mi se parea mai incitant ca ultimile doua strofe sa fie primele, sa dea tonul, sa impulsioneze. Daca nu esti atent nici nu-ti dai seama sa sunt primul vers din fiecare strofa.
Tu decizi daca sa-ti insusesti sau nu varianta.

Primești cu ...varianta?

Ai vrea
Să mă ucizi cu senzația toamnei târzii
frunzele să-mi acopere sufletul cu moartea lor
Să m- adăpostești între viață și vis
Si să-mi arăți cât poți rezista suferinței

Te mai aștept un vis pitulată în zâmbetul ochilor
și țip s-aprind scânteia speranțelor pierdute
golul pustiului din tine
steaua noastră
să nu stingă

Interventia mea a fost un raspuns la paranteza Sirenei.
Poemul care « a... iesit » nu-mi apartine decat in masura in care joaca de a lipi cuvant langa cuvant poate fi o noua forma de creatie (parodie ?!). Cuvintele ii apartin, le-am luat din volumul “Virtualia”. Arata rau sa-l tot ghilimenez, ea singura se va recunoaste, oricum n-am vrut sa fac valuri iar supararea nu-mi va trece niciodata.

Totdeauna se gaseste cate o femeie de ploaie cu buzele uscate si sufletul hasurat in lumini si intuneric, o femeie care sa mearga cu vreo doi pasi inaintea amurgului tinand strans un trandafir intre dinti, o femeie cu o privire neagra si una alba aruncand o mana de nisip peste gesturi, o femeie care poate frange cutitele cu limba.
Te-am pierdut ireversibil dar tu, tu mergi inainte, spre ascunzisul visat, nu-ti mai arunca ochii peste umar, mananca si... plangi !
Nebanuit zambetul orizontului.

Nu s-a stins ? Aș vrea și eu
Să mă ardă Dumnezeu.
Că-i mai trebuie lumină
Indoielii ce m-acină
Mi-ar mai trebui un cui
Zidul credinței să-l sui
Si să pot cu treiburice
Să fac cruce pe-astă cruce.

Imi place acet poem, este plin de esente.
« Prelingerea cerului » este trecerea timpului.
« Ingerind ziua” este speranta divina.
“Verdele ce nu piere » (rochia ta !), este speranta pamanteana.
Lacrimile sunt atat de triste, incat « uita /sa respire » - aici ai atins tristetea absoluta si acest vers « lacrimile uita /sa respire » poate ocupa chiar un loc in literatura.(nu-ti face vise, nu-l mai avem pe George Calinescu sa faca acest lucru !).
« Cautarea luminii » cu degetele e « beatitudinea » cu care Dumnezeu e de acord

Ce sa-ti spun Maria, si eu sunt trist, toata lumea este trista. Intre oameni exista totdeauna o linie... firava. In viata este asa : ori o traiesti , ori scrii despre ea. A o trai, poate fi mai important pentru multe suflete, a scrie despre ea, e nobil, pasiune, un fel de-a fi. Prezenta din umbra face tot ce vrea Ea (EL).

De la tine am invatat ca nu exista placere mai mare decat sa lovesti omul cazut in genunchi dupa ce i-ai pus o carpa pe fata pe care scrie « nimic » ( daca mai vrei sa fii in... legitima aparare). Acum aflu ca poate sa fie tatal meu, slujitorul meu. Daca ai o treaba il pui sa fiaba intr-un cazan
De unde incepe pacatul ? Vrei sa schimbi lumea printr-o rautate absoluta? Sa fii rau e la indemana oricui, acesta nu este un eroism. Intrecerea cu limitele umane trebuie dusa in cealalta extrema, fiindca acolo trebuiesc urcati munti verticali. Sa calci o furnica sub talpi e atat de banal. Dar sa n-o strivesti(constient) sau s-o eviti e mare lucru. Camil Petrescu ocolea frunzele cazute pe alei.

Multumesc ca ati facut clasamentul de am intrat si eu.
Observatiile dv sunt serioase, pacat ca nu le va lua nimeni in seama.
Ar trebui ca acest clasament, ba chiar clasamentul general, sa apara de la sine, ca de-aia este calculator !
Cele doua box-uri cu texte « recomandate » si « fierbinti » sunt confuze, au criterii subiective de selectare (de aici si cititorii). Despre stelute am facut propuneri, va mai curge multa apa in Dunare pana vom fi la normal.

Sa-ti supravegheze Dumnezeu inspiratia si sa fii in continuare aceeasi prezenta sincera si sufletista..
Am incetat sa te comentez de pe la fasolea aia cataratoare (sau ce era) cand am simtit ca nu ti-a convenit, dar te-am citit si te citesc.

“Emanuelle” spune: sotului ei : “ cand va rasari luna, te voi astepta. Goala »
S-a intalnit cu el, atunci cand, « una cate una, in sirag sa se-adape » vin la izvor caprioarele .
Urmaresc evolutia erotico-feminina pe site. O poeta spunea » daca reusesti sa ma convingi », punea asadar masculul in pozitia de a lupta, de a o cuceri. Aici, hodoroc- tronc, treci la aparat ! Si zici « bogdaproste », ce altceva poate spune un necunoscut ?
Inteleg ca femela din specia umana se foloseste de aceasta oportunitate altfel decat celelalte specii. Ba chiar o transforma si in poezie, adica ridica prostitutia la rang de virtute.

Excelenta aceasta scriere despre creatia Herrei.
Am citit cu multa placere impresiile dv care se dovedesc cu adevarat profesioniste.

Ritmul este diferit de la o strofa la alta, e un ritm propriu, interior, mi-a placut strofa care se termina intr-o singura silaba, fiind total nepriceput la muzica, aici am inteles si eu )) Tot pe-aici observ si realizarea artistica :

“In vremea ferestrelor albite 10
Nebunul impleteste fulgi de nea 10
Cu gindul ii saruta si-i trimite 11
La ea 2
Cind e in jur numai tacere 8
In buzunare-i cresc povesti 8
Asteapta dar nicind nu cere 9
Vesti 1
Privind aiurea trecatorii 9
Se-nchipuie in paradis 8
Pe crestet i se culca norii 9
E un vis » 3

Fur aceasta poveste, n-o s-o scutur, doar ma voi gandi la ea: cine merita sa ramana la ceai : ingerul orb care « a nimerit » in rai sau nebunul care nu se-nchina ?
In rai ajungem din nimereala ?
Adica...si eu ?
Batalia se da pentru amaratul de ceai ?
Si de ce numai unul ?
Unul din doi, unul din toti (care...toti?) pentru aceeasi lamaie ?
« La ce bun » ?

Eu am chef sa raspund rugamintii-sugestiei dv. si voi explica de ce am fost nemultumit de cronica. Am citit o singura data si comentariul meu nu s-a vrut o critica ci , mai curand o simpatie pentru poezia lui Anton - Liviu Nanu (eu nu fac nici o diferenta intre cei doi !) A trebuit sa recitesc linistit ca sa –mi amintesc ce am simtit atunci si am inceput sa fiu din ce in ce mai nemultumit de scrierea dv. care, de altfel, este muncita, si chiar laudabila. Numai ca aveti un vocabular limitat. Laurentiu Ulici scria candva ca il enerva foarte tare lipsa unei virgule sau pusul ei unde nu trebuie. Intelegeti asadar ca repetitia unui cuvant intr-un text poate provoca grave indispozitii. Sa vedem ce oferiti dv.
Am urmarit urmatoarele cuvinte : trecut, efemer, ludic, a plasa, cadre, a anima.
Dar le-as fi « inghitit » dar m-ati innebunit cu imagisticul !
Redau mai jos citate cu variatii ale acestui cuvant. Si, sa nu uit, este rusinica sa faceti cacofonii : « (adiCA, CAre idei principale? de unde? de cand? si cum?) » !

IMAGINE
« Peste imaginea idilică se aruncă »
« se înscrie și imaginea iubitei »
« tendinta de a îngroșa imaginile în multe altele ale poetului, imagine, stare poetică
este redată prin imaginile percepute de ochiul unui șarpe «
« imagine aproape invizibilă »
« evocând imagini ale florilor veștede »
« Tot o imagine a femeii de vis »
. »O imagine a interiorității »
« obosit de atâtea imagini ale trecerii în neființă »
IMAGINEAZA –
« autorul imaginează o idilă »
IMAGINATIA
« autorului nu-i lipsește nici imaginația de tip vizionar »
IMAGINAR
« unde autorul se plasează într-o lume plan imaginar cu ipostaze de vis »
« mici escapade spre spațiul imaginar »
« evadările din viața de zi cu zi, în imaginar »
« ancorându-și uneori simțurile sau trăirile interioare în planul imaginar »
« vizează proiecția sa imaginară împreună »
« trecut din planul imaginar în cel real »
IMAGINATIV
« Autorului nu-i este străină tehnica creării unor lumi imaginative inedite »
« iar libertatea imaginativă este »
« Vorbind despre lumile imaginative create de Liviu Nanu »
« Tehnica monologului interior, imaginat și intercalat între două ipostaze »
« compoziție a discursului imaginativ-vizionar »
IMAGISTIC
« desigur, se plasează imagistic pe sine »
« prezentări imagistice ale trecutului, consumat la modul efemer »
« tendința evidentă de a evada imagistic »

Am fost sfatuit cu insistenta sa analizez creatia unor autori. E o munca grea, trebuie sa te lasi pe tine si pe cele ale vietii. Mi-ar fi placut sa incep cu Anton, dar n-am avut acesta carte. Poeziile sunt postate una cate una ( nu exista si o pagina « in bloc ») mi-ar lua o zi de internet ( am deja scandal in familie si pentru cele cateva minute zilnice de tur !) Intr-o zi o voi face.
Analiza de fata este profesionista, chiar daca repeta ideile principale.
Mai este loc ? Da, fiindca Liviu Nanu este un univers complex, scrie din orice « pozitie » si o face bine de tot. Cred ca se detaseaza de plutonul sitului. In cativa ani viata il va « coace » bine si va fi varful de lance al acestei generatii care-si cauta stilul refuzand tot pentru o exprimare , de cele mai multe ori, lipsita de continut. Anton are metafora, atitudine, spiritualitate.

Permiteti-mi sa ma prezint :
Soldat Tudor, cu voia dv «...de poezie ro » !
Si-n ziua cand voi ataca Fortul, voi deveni ...
EROU !
Ta-ra –ta-ta , ta-ta –ta ta...

M-a impresionat aceasta proza. Este scrisa cu simtire. Se simte poezia ca stare si ca expresie scrisa.
Proza ta este o radiografie poate prea exacta a realitatii si sufletului omenesc. Intai se scrie tot-tot ce simti. Apoi se vine cu foarfeca si se taie la jumatate. Apoi se taie iar la jumatate. Cine are curajul sa faca asta –nu e o regula obligatorie !- va reusi sa-si concentreze ideile la esential, la strictul necesar.
Aici mi-e drag tot ce spui, pentru cititorii tai de suflet, ramai asa. Dar ca lucrarea ta sa stea pe masa eternitatii va trebui sa vii cu foarfeca. Apoi trebuie modificat oarecum uniformitatea registrului de exprimare , sa fie in cascade, astfel ca momentele de maxime emotii sa se contureze distinct, limpede, clar.