Nicolae Tudor

m-a atras intrebarea si problema cre se pune. Va rog sa cititi fragmentele urmatoare si , daca va mntineti ideile , revin sa discutam mai pe larg.
ÎMBRÃȚIȘATÃ DE LUMINÃ
de BETTY J. EADIE
(fragmente)

(...) \"Sunt moartă- m-am gândit- și nimeni nu e aici ca să afle\". Dar înainte de a schița vreun gest, trei bărbați au apărut lângă mine. (...) Am sesizat în ei o mare spiritualitate, o mare știință și o mare înțelepciune.(...) Mi-au explicat că ei, împreună cu alții, fuseseră îngerii mei păzitori pe parcursul vieții mele pământene. Mi-au spus că murisem prematur. Îmi transmiteau într-un fel oarecare un sentiment e pace și mi-au spus să nu mă îngrijorez, că totul va fi bine. Pe măsură ce acest sentiment mă ajungea, am simțit adânca lor iubire și grijă. Aceste sentimente și alte gânduri erau comunicate de la spirit la spirit- de la inteligență la inteligență. Mai întâi am crezut că-și foloseau gurile, dar numai din cauză că eram obișnuită ca oamenii-,, să-și vorbească ,,. Ei comunicau mult mai rapid si mai complet, într-un mod despre care ziceau că e ,, cunoaștere pură,, . Limbajul meu dinainte, limbajul trupului, era realmente limitat, și mi-am dat seama că posibilitatea mea anterioară de a exprima sentimente fusese aproape neexistentă în comparație cu capacitatea spiritului de a comunica în acest mod pur.. (...) Când te afli în prezența unei energii enorme, știi. Acum știam și eu. . (...) M-am simțit de parcă aș fi fost sorbită în sus de un enorm uragan. (...) Am observat alți oameni, precum și animale, călătorind odată cu mine, dar la distanță.. (...) Am simțit că se desfășoară un proces de alinare. Dragostea umplea această masă mișcătoare, rotitoare, iar eu m-am scufundat mai adânc în căldura și întunericul ei și m-am bucurat în siguranță și pace.. (...) Am văzut un punct de lumină în depărtare. Masa neagră din jurul meu a început să semene din ce în ce mai mult cu un tunel, și m-am simțit călătorind prin el cu o viteză încă mai mare, îndreptându-mă către lumină. Eram atrasă în mod instinctiv de ea, deși, iarăși am simțit că alții s-ar putea să nu fie atrași. Pe măsură ce mă apropiam, am zărit chipul unui om. Când m-am apropiat mai mult lumina a devenit strălucitoare-strălucitoare dincolo de orice închipuire., cu mult mai strălucitoare decât soarele- și am știut ca nici un ochi pământean în starea sa naturală nu ar putea privi această lumină fără a fi distrus. Numai ochii spirituali o suportau -și o apreciau. Pe măsură ce ajungeam mai aproape am început să mă ridic in picioare. (...) I-am simțit lumina amestecându-se cu a mea.. (...) E greu să spui unde se termină o lumină și începe alta., ele sunt pur și simplu o lumină. Deși lumina Lui era mult mai strălucitoare decât a mea, eram conștientă că și lumina mea ne lumina. Iar pe când luminile noastre se contopeau, m-am simțit de parcă aș fi pășit în chipul său și am simțit o explozie desăvârșită de iubire. A fost iubirea cea mai nelimitată pe care am simțit-o vreodată și, când i-am văzut brațele deschise ca să mă primească, m-am dus către El și m-am lăsat îmbrățișată din plin și mi-am spus iarăși și iarăși: ,,Am ajuns acasă, în sfârșit, am ajuns acasă,. I-am simțit spiritul uriaș și am știut că fusesem mereu o parte din El, că de fapt nu mă îndepărtasem niciodată de El. Și am știut că meritam să fiu cu El, să-l îmbrățișez. Știam că El îmi cunoaște toate păcatele și greșelile, dar că acelea nu contau chiar acum.. (...) Știam că El era Mântuitorul meu, și prieten, și Dumnezeu. Era Isus Christos care mă iubise totdeauna, chiar și atunci când eu credeam că mă ura.. Era viața însăși, iubirea însăși, iar dragostea Sa îmi dădea o plinătate a bucuriei care ajungea să se reverse. Știam că-l cunoscusem încă de la început, cu mult înainte de viața mea pământeana, din cauză că spiritul meu și-L reamintea. Toată viața mi-a fost teamă de El, iar acum am văzut, am știut, că El era cel mai bun prieten al meu.. (...) Acum lumina Sa începuse să-mi umple mintea, iar întrebărilor mele li se răspundea chiar înainte de a le pune.. (...) În vreme ce întrebări mai numeroase țâșneau din mine, am devenit conștientă de umorul Său. Aproape râzând mi-a sugerat să încetinesc ritmul căci puteam afla tot ce doream.. (...) Cunoașterea mă îmbiba. Într-un fel devenea eu și am rămas uimită de capacitatea mea de a pricepe misterele universului doar cugetând la ele.(...) Pe măsură ce un individ își ridică nivelul său de înțelegere a lui Dumnezeu și își intensifică progresul său către etern, el se poate simți nemulțumit de învățăturile actualei sale biserici și încearcă să caute o altă filozofie ori biserică pentru a-și umple acel gol. Când se întâmplă aceasta el a atins un alt nivel de înțelegere și va tânji după mai mult adevăr și cunoaștere, și după altă posibilitate de a crește. Iar, la fiecare treaptă a căii, noi posibilități de a învăța vor fi date. Primind această cunoaștere am știut că noi nu avem nici un drept de a critica vreo biserică sau religie în vreun fel. Toate sunt prețioase. Oamenii foarte aparte, cu misiuni importante, au fost puși în toate țările, în toate religiile, în fiecare stație a vieții, astfel încât ei să se poată afla în legătură. Există o plinătate a Evangheliei, dar majoritatea oamenilor nu o vor atinge aici. Ca să putem prinde acest adevăr este nevoie să ascultăm Spiritul și să ne abandonăm egourile. Doream să aflu scopul vieții pe pământ. De ce suntem aici? În vreme ce mă încălzeam la iubirea lui Isus Christos, nu reușeam să-mi imaginez de ce ar părăsi vreun spirit de bunăvoie acest paradis și tot ce oferă el- lumi de explorat și idei de creat și cunoaștere de dobândit. De ce ar vrea cineva să vină aici? Drept răspuns mi-am reamintit crearea pământului.. (...) Totul a fost creat din materie spirituală înainte de a fi creat fizic-sistemele solare, sorii, lunile, stelele, pantele, viața pe planete, munții, râurile, mările, etc.. (...) Adeseori gândurile creatoare pe care le avem în această viață sunt rezultatul inspirației nevăzute. Multe dintre invențiile noastre importante și chiar dezvoltările tehnologice au fost create mai întâi în spirit prin performanțe ale spiritului. Apoi oamenii pe pământ primeau inspirația pentru a crea aceste invenții aici. Am înțeles că există o legătura vitală, dinamică între lumea spirituală și cea muritoare, și că avem nevoie de spirite de cealaltă parte pentru progresul nostru. Am văzut de asemenea că ele sunt foarte bucuroase să ne ajute în orice fel ar putea. Am văzut că în lumea pre-muritoare cunoșteam și chiar ne alegeam misiunile în viață. Am înțeles că staționările noastre în viață se bazează pe obiectivele acelor misiuni.. Prin cunoaștere divină aflam cam care ar fi multe din încercările și experiențele noastre și ne pregăteam corespunzător.. Ne legam de alții-membrii familiei și prieteni- ca să ne ajute să ne încheiem misiunile. Avem nevoie de ajutorul lor. Noi venisem ca voluntari, fiecare dornic de a învăța și a experimenta tot ceea ce Dumnezeu crease pentru noi. Am știut că fiecare dintre noi care luase decizia de a veni aici era un spirit viteaz. Chiar și cel mai puțin dezvoltat dintre noi era puternic și viteaz dincolo. Ne fusese dată libertatea de a acționa pe cont propriu. Propriile noastre acțiuni ne determină cursul vieții și nu ne putem influența sau redirecționa viața oricând. Am înțeles că libertatea era un fapt crucial; Dumnezeu ne promisese că nu va interveni în viețile noastre dacă nu i-o vom cere. Iar atunci prin cunoașterea Sa omniscientă urma să ne ajute ă ne împlinim dorințele noastre juste. Noi Îi eram recunoscători pentru această posibilitate de a ne exprima libera voință si de a-I exercita puterea.. (...) Am fost recunoscătoare să văd că pământul e doar un loc vremelnic pentru școlarizarea noastră și că păcatul nu este adevărata noastră natură. Spiritual , ne aflăm pe nivele diferite ale luminii, care este cunoaștere- iar din pricina naturii noastre divine, spirituale, suntem plini de dorința de a face bine.. Ființele noastre pământești , totuși, sunt mereu în opoziție cu spiritele noastre... Am văzut cât de slabă e carnea. Dar este încăpățânată. Deși trupurile noastre duhovnicești sunt line de lumină, adevăr și iubire, ele trebuie să lupte permanent ca să înfrângă carnea, iar aceasta le întărește.. Aceia care sunt într-adevăr evoluați vor găsi o armonie perfectă între carnea și duhul lor, o armonie ce îi va binecuvânta cu pace și le va da putința de a-i ajuta p alții. Pe măsură ce învățăm să ne supunem legilor acestei creații, învățăm cum să utilizăm acele legi spre binele nostru. Învățăm cum să trăim în armonie cu puterile creatoare dimprejur. Dumnezeu ne-a dat talente individuale, la unii mai mult și la alții mai puțin, conform necesităților proprii.. Pe măsură ce folosim aceste talente, învățăm cum să lucrăm cu ele, și chiar cum să înțelegem legile și să depășim limitările acestei vieți. Orice devenim aici , in lumea muritoare, este lipsit de importanță dacă nu se face pentru beneficiul celorlalți.. Darurile și talentele noastre ne sunt date pentru a ne ajuta să slujim. Slujindu-i pe ceilalți evoluăm spiritual.. (...)Am știut că orice am face pentru a ne arăta dragostea merită osteneală: un zâmbet, un cuvânt de încurajare, un mic gest de sacrificiu. Creștem prin aceste acțiuni. Nu toți oamenii sunt demni de iubit, dar atunci când dăm peste cineva care ni se pare greu de iubit, este adesea din cauză că el ne reamintește ceva din noi înșine care ne repugnă. Am aflat că trebuie să ne iubim dușmanii- să alungăm mânia, ura, invidia, amărăciunea și refuzul de a ierta. Aceste lucruri distrug spiritul. Va trebui să dăm socoteală pentru felul în care îi tratăm pe ceilalți. . (...) Am văzut iubirea fără limite a lui Dumnezeu, dincolo de orice iubire pământească, radiind de la El către tiță copiii săi. Am văzut îngerii stând în picioare lângă noi, așteptând să ne ajute, bucurându-de de reușitele și bucuriile noastre. Dar , mai presus de toate, prieteni, L-am văzut pe Christos, Creatorul și Mântuitorul pământului, și cel mai apropiat prieten pe care-L putem avea, fiecare. Mi s-a părut că mă topesc de bucurie cât timp m-a ținut în brațe și m-a mângâiat. (...) Am văzut că există legi prin care suntem conduși - legi spirituale, legi fizice și legi universale. Când recunoaștem aceste legi și învățăm cum să le folosim forțele pozitive și negative, avem acces la puteri dincolo de înțelegere. Când încălcăm una din aceste legi, mergând împotriva a ceea ce este în ordinea naturală, am păcătuit (vom slăbi și poate vom distruge tot ceea ce am acumulat până atunci). Am văzut că toate lucrurile au fost create prin putere spirituală. Fiecare element , fiecare particulă a creației are inteligență, care inteligență este plină cu spirit și viață, și astfel are capacitatea de a experimenta bucuria. Fiecare element este liber să acționeze pe contul său, să răspundă la legile și forțele din jurul său. Când Dumnezeu vorbește acestor elemente, ele răspund și se bucură să-i asculte cuvântul. . (...) Suntem responsabili pentru corpurile noastre. Am văzut că fiecărui spirit i se dă stăpânire asupra cărnii sale. Câtă vreme trăim în lumea în lumea muritoare, spiritul nostru trebuie să controleze corpul, ținându-i sub ascultare poftele și pasiunile. Totul din spirit se manifestă în carne, dar carnea și atributele cărnii nu pot invada spiritul împotriva voinței spiritului.- este duhul din noi cel care alege. Ca să ajungem pe cât de perfecți poate fi un muritor, trebuie să ne punem mintea, trupul și spiritul în armonie totală. . Ca să devenim perfecți în spirit, trebuie să adăugăm la acea armonie iubire christică și dreptate christică.. (...) Energia pozitivă este tocmai ceea ce am bănui că poate fi: lumină, bunătate, blândețe, dragoste, răbdare, caritate, speranță, șamd. Iar energia negativă: întuneric, ură, spaimă, grosolănie, intoleranță, egoism, disperare, descurajare șamd. Energiile pozitive și negative lucrează în opoziție unele cu altele. Iar atunci când interiorizăm aceste energii ele devin servitorii noștri. Dacă devenim în cea mai mare parte pozitivi începem să ne asociem cu alții aidoma nouă. Dar noi alegem să devenim pozitivi sau negativi. Prin simpla gândire a gândurilor pozitive și vorbire a cuvintelor pozitive noi atragem energii pozitive. Cuvintele însele -vibrații în aer- atrag un tip de energie sau altul. Dorințele unei persoane au efect similar. Există putere în gândurile noastre. Noi ne creem propriile noastre vecinătăți prin gândurile pe care le cugetăm. Dacă ne-am înțelege puterea gândurilor, le-am supraveghea cu mai multă atenție. Dacă ne-am înțelege puterea uimitoare a cuvintelor, am prefera tăcerea, aproape oricărei exprimări negative. Prin gândurile și cuvintele noastre ne creem propriile noastre slăbiciuni și propriile noastre tării. Limitările și bucuriile noastre încep în inimă. Oricând putem înlocui negativul cu pozitivul.(...) Există putere veritabilă în creațiile minții. Gândurile sunt fapte. Am înțeles că viața este trăită mai amplu în imaginație- că, în mod ironic, imaginația este cheia realității.. Suntem trimiși aici pentru a ne trăi viața complet, pentru a o trăi în mod abundent, pentru a ne bucura de propriile noastre creații, fie că sunt gânduri sau lucruri, sau emoții , sau experiențe noi.. Suntem obligați să ne creem propriile vieți, să ne exercităm talentele și să trăim atât eșecul cât și succesul. Suntem obligați să ne folosim liberul arbitru pentru a ne extinde și a ne amplifica viețile. Având această înțelegere am priceput că iubirea este supremă. Iubirea trebuie să conducă mintea și carnea. Am înțeles ordinea naturală a iubirii pretutindeni. Mai întâi trebuie să-L iubim pe Creator. Aceasta este cea mai înaltă iubire pe care o putem avea.(deși s-ar putea să nu ne dăm seama până în clipa când Îl întâlnim)Apoi trebuie să ne iubim pe noi înșine. Am știut că fără a ne iubi pe noi, dragostea pe care o simțim pentru ceilalți este contrafăcută. Apoi, trebuie să-i iubim pe toți ceilalți ca pe noi înșine. Precum vedem lumina lui Christos în noi înșine, să o vedem și în alții, și va fi imposibil să nu iubim acea parte a lui Dumnezeu din ei.(...) Am văzut cum bărbați și femei care au avut autoritate asupra mea deveniseră prăzi ale energiei negative și redaseră credința în Dumnezeu prin spaimă. Ținta lor era pozitivă, dar faptele le erau negative. Din pricina propriilor lor spaime, foloseau spaima pentru a-i controla pe alții. Ei își intimidau subalternii pentru a crede în Dumnezeu, să ,,se teamă de Dumnezeu sau să meargă în iad,,. Aceasta m-a împiedicat să-L iubesc într-adevăr pe Dumnezeu. Am înțeles încă o data că spaima este opusul dragostei și este cea mai mare unealtă a lui Satan. Devreme ce mă temeam de Dumnezeu, nu puteam să-L iubesc cu adevărat, iar neiubindu-L, nu puteam să mă iubesc în mod pur pe mine sau pe ceilalți. Legea dragostei fusese încălcată. .(...) Am văzut o Ființă iubitoare care a creat universul și a pus toată cunoașterea în el. Am văzut că El conduce această cunoaștere și îi controlează puterea. Am înțeles prin cunoaștere pură că Dumnezeu dorește ca noi să ajungem aidoma Lui, și că ne-a investit cu calități dumnezeiești, precum puterea imaginației și a creației, liberul arbitru, inteligența, iar mai presus de toate, puterea iubirii. Am înțeles că de fapt El dorește ca noi să ne îmbrăcăm cu puterile raiului și, crezând că suntem capabili de așa ceva, noi reușim.(...) Am văzut că spiritul funcționează , în general, fără ca mintea să fie nici măcar conștientă de el. Spiritul comunică împreună cu Dumnezeu, fiind receptorul care primește cunoaștere și viziune de la El. Am vizualizat că aceasta ar apare cam ca un tub fluorescent în corpurile noastre.. Când lumina strălucește, miezul nostru este plin de lumină și iubire: tocmai această energie dă corpului viață și putere. Am văzut că lumina poate fi micșorată și spiritul slăbit prin experiență negativă- lipsă de iubire, violenta, abuz sexual sau alte trăiri dăunătoare. Putem să ne reîncărcăm propriile noastre spirite slujindu-i pe ceilalți, având credință în Dumnezeu și, pur și simplu deschizându-ne către energia pozitivă prin gânduri pozitive.. Noi controlăm procesul. Sursa energiei este Dumnezeu, iar El rămâne mereu acolo, dar noi trebuie să ne acordăm cu El. Trebuie să acceptăm puterea lui Dumnezeu dacă vrem să ne bucurăm de efectele ei în viețile noastre.(...)Am înțeles că în lumea spirituală timpul nostru de pe pământ e nesemnificativ. Durerea pe care o experimentăm pe pământ este doar un moment, doar o secundă de conștiință în lumea spirituală., iar noi suntem foarte doritori de a o îndura. (...) Experiențe precum divorțul, șomajul neașteptat, sau a fi victima unei violențe pot până la urmă să ne dea cunoaștere și să contribuie la dezvoltarea noastră spirituală. Deși aceste trăiri sunt dureroase, ele ne pot ajuta să progresăm. (...) Am înțeles că trebuia să azvârl trecutul. Dacă încălcasem legi sau păcătuisem, trebuia să mă schimb, să mă iert, și apoi să merg înainte. Dacă rănisem pe cineva trebuia să încep să-l iubesc sincer și să-i caut iertarea. Dacă îmi vătămasem propriul meu spirit trebuia să mă apropii de Dumnezeu și să-i simt iarăși dragostea, dragostea Sa vindecătoare.(...) Toate experiențele pot fi pozitive. Toate sunt experiențe care învață.(...)Disperarea nu este niciodată justificată pentru că nu este niciodată necesară. Suntem aici pentru a învăța, pentru a experimenta, pentru a greși. Nu trebuie să ne judecăm prea aspru, trebuie doar să urcăm viața treaptă cu treaptă, nepăsându-ne despre felul cum alții ne judecă, nici măsurându-ne cu unitățile lor de măsură. Trebuie să ne iertăm noi înșine și să fim recunoscători pentru lucrurile care ne ajută să creștem. Cele mai grave provocări ale noastre se vor revela într-o zi drept cei mai mari profesori ai noștri. Orice vindecare începe dinlăuntru. Ne putem crea propria noastră spirală a disperării, sau ne putem crea o trambulină de bucurie și realizare. Pe măsură ce creștem și căutăm pozitivul dimprejurul nostru, chiar legile, ele însele, ni se vor revela. Ni se va da tot ceea ce suntem pregătiți să primim.(...)In lumea spirituală nimeni nu e determinat să se simtă prost prin forțarea de a face ori a accepta lucruri pentru care nu este pregătit. (...) Îmi amintesc că am fost dusă într-o cameră mare unde oameni munceau. Am văzut că țeseau pe mari războaie de țesut, vechi. (...) Erau încântați să mă vadă, erau doritori să văd iscusința lor. Părea o combinație de sticlă țesută și de zahăr țesut. Mișcând stofa licărea și scânteia , ca și cum ar fi fost vie. Materialul era opac pe o parte, dar când l-am întors am putut vedea prin el. Lucrătorii mi-au explicat că materialul va fi transformat în veșminte pentru cei care în lumea spirituală de pe pământ.(...)Am fost dusă intr-o altă cameră mare asemănătoare cu o bibliotecă. In vreme ce priveam împrejur, mi se părea că este un loc de depozitare a cunoașterii, dar nu puteam să văd nici o carte. Apoi am observat cum îmi vin idei în minte, cunoașterea invadându-mă despre subiecte la care nu mă mai gândisem de câtva timp, uneori deloc. Apoi mi-am dat seama că aceasta este o bibliotecă a minții. Pur și simplu, cugetând asupra unui subiect, toată cunoașterea despre acel subiect îmi parvenea. Nici o informație nu-mi era ascunsă, și era imposibil să înțeleg incorect vreun gând, vreo afirmație, vreo particulă de cunoaștere. Aici nu exista nici un pic de neînțelegere. Am priceput nu numai ceea ce au făcut oamenii, ci și de ce au făcut și cum a fost afectată percepția altora asupra realității. Am înțeles realitatea care ține de acel subiect din toate unghiurile, din orice punct posibil de percepție, iar toate acestea aduceau un asentiment al totalității în legătură cu un eveniment ori o persoană, ori un principiu care era imposibil de priceput pe pământ. Dar acesta era mai mult decât un proces mintal. Eram capabilă să simt ceea ce simțeau oamenii când executau respectivele acțiuni. Am înțeles durerile sau bucuriile lor, sau emoția pentru că eram capabilă să le trăiesc. (...) Am observat un trandafir lângă mine și m-am oprit să mă uit la el. Se legăna ușor într-o muzică înceată și cânta laude Domnului pe tonuri dulci. Mi-am dat seama că îl vedeam cum crește. Pe când se dezvolta sub ochii mei, spiritul mi se emoționase, și doream să-i trăiesc viața, să pățesc în interiorul lui și să-i simt spiritul.. Am simțit prezența trandafirului împrejurul meu, ca și cum aș fi fost realmente înăuntru și o parte a florii. Am trăit-o ca și cum aș fi fost floarea. Am simțit trandafirul legănându-se pe muzica tuturor celorlalte flori și l-am simțit creându-și propria sa muzică. Am înțeles ca muzica florii mele venea din părțile sale individuale, că petalele sale își produceau propriile tonuri și că fiecare inteligență din cadrul acelei petale adăuga ceva notelor sale perfecte, fiecare lucrând armonios pentru efectul total- care era bucuria. L-am simțit pe Dumnezeu în plantă, în mine, iubirea Sa curgând în noi. Eram cu toții una. (...) În grădină a sosit un grup de ființe spirituale. Ele m-au înconjurat și am simțit că se adunaseră să serbeze un fel de petrecere de absolvire pentru mine. (...)Se aflau acolo pentru a mă sprijini. (...) Când ,,murim,, mi-au spus- nu experimentăm nimic mai mult decât o tranziție la altă stare. Spiritele noastre ies din corp și se mută într-un tărâm spiritual. (...) La vremea morții suntem lăsați să alegem fie să rămânem pe acest pământ când trupurile noastre sunt îngropate, fie să ne mutăm în nivelul corespunzător progresului spiritului nostru. Am înțeles că există mai multe nivele de dezvoltare, iar noi ne vom duce totdeauna la acela unde ne vom simți cel mai în larg. Majoritatea spiritelor aleg să ramână pe pământ pentru o scurtă perioadă și să-i consoleze pe cei iubiți. Uneori spiritele vor rămâne mai mult dacă persoanele iubite sunt disperate.. Ele rămân pentru a ajuta spiritele celor iubiți să se aline.. Mi s-a spus că rugăciunile noastre pot folosi atât ființelor spirituale cât și persoanelor de pe pământ. (...) Din pricina lipsei de cunoaștere ori de credință unele spirite sunt prizonieri vitali ai acestui pământ.. Unora care mor ca atei sau acelora care s-au legat de lume prin lăcomie, pofte trupești, ori alte angajamente pământești, li se pare greu să se mute, și ajung legați de pământ. Adese le lipsește credința și puterea de-a atinge, sau în unele cazuri chiar de a recunoaște energia și lumina ce ne trage către Dumnezeu. Aceste spirite stau pe pământ până când vor învăța să accepte puterea mai mare dimprejurul lor și să se descotorosească de lume. Când m-am aflat în masa neagră dinainte de a m deplasa către lumină, am simțit prezența unor atare spirite zăbavnice. Ele șed acolo cât poftesc în căldura și iubirea tunelului, acceptând influența lui vindecătoare, dar până la urmă învață să accepte căldura și siguranța mai mare ale lui Dumnezeu. Din toată cunoașterea, totuși, nimic nu-i mai esențial decât a-L cunoaște pe Isus Christos. Mi s-a spus că El este ușa prin care noi toți ne reîntoarcem. El est singura ușă prin care ne putem reîntoarce. Fie că învățăm aici ori pe când ne aflăm în spirit, trebuie să-L acceptăm și să ne predăm iubirii Sale. (...) Mi s-a spus că am dorit cu toții să venim aici, că de fapt ne alesesem multe din slăbiciuni care erau spre binele nostru. Domnul ne-a dat de asemenea daruri și talente după voia Sa. N-ar trebui niciodată să ne comparăm talentele sau slăbiciunile noastre cu ale altora. Fiecare avem ceea ce ne trebuie: suntem unici. (...)Am aflat că toate gândurile și experiențele din viețile noastre sunt înregistrate în mințile noastre subconștiente. Ele sunt de asemenea înregistrate în celulele noastre, astfel încât o celulă nu este doar imprimată cu un cod genetic, ea este de asemenea imprimată cu fiecare experiență pe care am avut-o vreodată. . Am învățat că nu trăim vieți repetate pe acest pământ; atunci când ni se pare că ,,amintim,, de o viață trecută, de fapt retrăim amintiri conținute în celule. (...) Am văzut că noi avem totdeauna însușirea adecvată pentru a ne ajuta singuri, deși s-ar putea să n-o fi recunoscut ori să nu fi aflat cum s-o întrebuințăm. E necesar să privim înăuntru-ne. E necesar să avem încredere în capacitățile noastre. (...) Totul este făcut pentru creșterea spiritului- toată trăirea, toate darurile și slăbiciunile sunt proiectate pentru creștere. (...) S-a stabilit un timp pentru fiecare dintre noi ca să-și completeze educația pământească. . Unele spirite urmează să vină doar pentru a se naște, pentru a asigura altora o experiență de viață. Unele urmează să trăiască până la bătrânețe pentru a-și completa țelurile și a lucra în beneficiul altora dându-le posibilități de a sluji. Unele urmează să vină pentru a deveni liderii noștri sau adepții, soldații noștri sau bogații ori săracii noștri, iar scopul venirii lor ar fi de a asigura situații și relații care ne-ar putea permite să învățăm și să iubim. Câtă vreme ne aflăm pe pământ suntem cu toții legați în mod colectiv unul cu altul, uniți în acest scop suprem: să învățăm să ne iubim unii pe alții. (...) Singurul lucru pe care-l putem lua cu noi din lumea aceasta este binele pe care ni l-am făcut unii altora. (...)Am văzut mai multe lumini țâșnind de pe pământ ca niște semnale. Unele erau foarte late și se repezeau în cer aidoma unor raze laser largi. Altele semănau cu luminițele de la stilourile lanternă, iar câteva erau doar scântei. Aceste fascicole de energie erau rugăciunile oamenilor de pe pământ. Am văzut îngeri grăbindu-se să răspundă rugilor. Se organizaseră pentru a ajuta pe cât de mult posibil. În vreme ce lucrau în atare organizare, ei zburau în mod literal de la o persoană la alta, de la o rugăciune la alta, și erau plini de dragoste și de bucurie din pricina muncii lor. Le plăcea tare să ne ajute și erau în mod special bucuroși atunci când cineva se ruga cu suficientă intensitate și credință pentru a i se răspunde imediat. (...)Noi avem cu toții capacitatea de a-L atinge pe Dumnezeu prin rugăciunile noastre.. El ne cunoaște permanent nevoile și nu așteaptă decât o invitație pentru a ne ajuta. (...) Rugăciunile noastre pentru alții au mare forță, dar nu li se poate răspunde decât în măsura în care ele n încalcă liberul arbitru al celorlalți, sau câtă vreme ele nu frustează necesitățile altora. (...) Crezusem mereu că rugăciunea este un exercițiu de ore în șir. Crezusem că trebuie să-L batem la cap pe Domnul până când se întâmplă ceva.. Aveam propriul meu sistem: începeam cerând ceva despre care credeam că am nevoie. Apoi apelam la mituire, sugerând că era în interesul Lui să mă ajute. Apoi , dacă asta nu mergea, începeam să negociez, oferind vreun act de obediență sau de sacrificiu care să-mi câștige binecuvântarea Sa. Apoi, în disperare aș fi cerșit și apoi , când totul fusese în zadar , treceam la accese de furie. Acum înțelesem că rugăciunile mele fuseseră demonstrații ale îndoielii. Aceste fapte erau rezultatul lipsei mele de credință în voia Lui de a-mi răspunde bazându-mă doar pe meritele necesităților mele. Mă îndoiam că El era echitabil sau chiar capabil, și nici nu eram sigură dacă mă ascultă. Toate aceste îndoieli creau o barieră între mine si Dumnezeu. (...) Am înțeles așijderi importanța de a-I mulțumi pentru lucrurile pe care le primim. Recunoștința este o veșnică virtute. Cu umilință să cerem și cu recunoștință să primim. (...) Am fost condusă într-o încăpere- erau doisprezece bărbați. (...) Bărbații radiau iubire pentru mine și m-am simțit numaidecât împăcată în prezența lor. . S-au aplecat unul spre altul ca să se sfătuiască. Apoi unul dintre ei mi-a vorbit. Mi-a spus că am murit prematur și că trebuie să mă întorc pe pământ, că este important ca eu să mă întorc pe pământ, că am o misiune de împlinit, dar eu m-am opus din toată inima. Acesta este căminul meu, și am simțit că orice mi-ar putea spune ei nu m-ar putea convinge să-l părăsesc. Bărbații s-au sfătuit iarăși și m-au întrebat dacă vreau să-mi revăd viața. (...) Și mi-am dat seama că acel consiliu nu mă judeca, eu singură mă judecam. Dragostea și iertarea lor erau absolute.

Ți s-a încălzit unealta de scris și ai obținut, iată, acorduri generoase și rafinate.
Citită din unghiul ochelarilor ai creat o lume fragilă și gravă care te face să visezi.
Iata o imagine a orbirii lumești.
Nimic nu înalță sufletul mai mult decât apropierea de divinitate. Ținta meditatiei tale este ființa- „lucrul de mijloc între nimic și tot”(Pascal)-.în totalitatea tragică a dilemelor sale.
„Cioc, cioc!”- „Desteapto”, la mulți ani!

Despre ce e vorba aici?

Despre un IDEALIST ” frumos în gândire, dar naiv”,” născut cu har de la Dumnezeu, dar fără noroc”, “cu sufletul îndârjit de nedreptățile pe care și le fac oamenii” si cu “ iluzia că poate îndrepta greșelile”

Si un DIAVOL–singurul care cunoaste binele(?), iubitor de oameni (?) -stigmatul lui este să conviețuiasca cu idealistii.
Diavolul iese la atac si se comporta ca un bisnitar ordinar: ” Nu ești diferit cu nimic față de ceilalți, deși tu te proclami unic “ ii zice. “Am să te anunț când te voi considera egalul meu” “Dumnezeu nu are nici un plan în ceea ce te privește” “Tu nu știi nimic despre adevar”, “ De azi vei fi exact ceea ce ești” si nu ceea ce credeai ca esti”.

Paradoxal diavolul este preocupat de binei:”Nu poți primi nimic fără să oferi”
Observa ca “Superficialitatea este primul viciu al omenirii.” si sfatuieste cum sa se invinga: “ Nu dezvolta un atac pentru că nu știi răspunsul la o întrebare simplă, “asuma-ti lipsa spontaneității”, “accepta oamenii asa cum sunt, cu defectele lor”
Si da o definitie geniala: “Dumnezeu este ca o galerie de oglinzi în care omul nu are curajul să se privească.”

Nicolae Tudor, nu stiu prea clar ce sunt, dar precis sunt din Buzau

Aspectele semnalate (salutul primarului, fumurile si trasatura de lenes ) sunt extrase din cartea domniei sale- nu-i cunosc viata personala.
Cand Alex Stefnescu i-a dat verdictul: “talent insuficient administrat” oare a fost o parere personala de-a sa?
Am mai spus-o: a sosit timpul in literatura ca valoarea sa fie indisolubil legata de calitatile umane ale creatorului. Scopul unei opere este sa modifice cat mai profound straturile sociale. O scriere care invata omenirea sa faca exact ce nu face acela care s-a straduit s-o creeze este o scriere imorala- (ca anumiti creatori au cazut in viciul betiei sau al curvasariei, pot fi intelesi daca si-au pastrat coloana vertebrala, daca aceste pacate au fost la un momentdat spalate, si daca si-au facut rau doar lor si nu aproapelui). Un om serios, mergand de la cel mai simplu cititor pana la marele

Este posibil ca spusele mele sa fie absurde si imi asum acest destin. Dar eu asa cred. Si nu vreau sa supar pe nimeni.
Cu stima,
n

Domnule (alias) Carlea,

M-a surprins placut interventia dv- interventie ce nu mi-a fost anuntata de fel. (?)
Am postat ultimile trei texte aici cu ideea de a le pastra bine undeva.
Nu am scris pentru a fi pe placul autorilor, a fost doar un mod liber de a-mi manifesta impresiile.
Cand am afirmat ca LN este idolul unei generatii am facut doar o constatare banala. Greseala este mai intai a creatorilor numerosi care au facut din LN cel mai instelat poet pe un sit cu peste 12000 de useri..
Aveti dreptate, nu poate fi lider un om lenes care asteapta sa-l salute un primar de provincie. Care are numai fumuri prin cap si nu stie sa dea mana cu un om interesat de scrierea sa,.venit la lansarea cartii “apasand tasta any” strabatand sute de km.
n.

La sf lunii mai, parca, a avut loc si la Buzau un festival de epigrama. Am fost si eu din curiozitate si, vazandu-l pe dl Ion Diviza, m-am apropiat:
-Permiteti-mi sa ma prezint: nicolae tudor...
M-a privit scurt.
- De ce n-ai participat la concurs, precis luai ceva!
-Dar umor ai?
- Cred ca da, fiindca face parte din spiritualitate.
- Mai... este unu Nicolae pe internet...
-Eu sunt...
Nu m-a crezut, probabil nu mai sunt. Dar m-au bucurat cuvintele: \"este unu nicolae...\" si m-am indepartat bucuros, cu ele in suflet.

Am simtit bucuria sa povestesc aceasta intamplare si il asigur pe dl Diviza de stima mea.
La barul meu am pe raftul de sus toate cartile pe care mi le-ai daruit in ianuarie, Maria, si cred ca voi aprofunda \"komicaze\", cu creionul in mana.
Felicitari fiindca esti intotdeauna acolo unde se intampla ceva frumos.

am fost al 33-lea. timpul nu mi-a permis sa stau nici macar pentru autograf. am cercetat creatia lui liviu si am vrut sa fiu acolo cand se lanseaza cartea.
prezentarea de fata a trecut cu eleganta peste usoarele aspecte \"critice\". importanta mi se pare apropierea de oameni si comunicarea.

Cand intindeti mana inspre iubire
Sa n-aveti cu ce, sa n-aveti cu cine…
Sa n-aveti a rond la tastare,
ooezie punct ro sa raspunda: „eroare”!


domnule Prisac, cred ca este o greseala :nuca- N cozonac.De altfel, este caco.

Ma si mir ca acest rau curge in jos!
Am retinut:

„E plictisitor sa crezi numai in tine”
”Inchide ochii privitorule
odihneste-ti miinile,
ti-s buzele uscate ?
umezeste-le cu limba”

„Iubesc in imperfect
imi tai venele in perfectul simplu
si mai aduc un pahar pentru perfectul acela
compus”
(„inima mea functioneaza cu bule de sampanie
una
cite una”)

„Aseara imi priveam existenta de foarte departe
oare cit mai are baterie ceasul de deasupra patului ?”
”Nu am primit nici un raspuns,
doar o pereche de aripi”

Observai si eu, din motive varii,
omul talentat nu prea va place.
Pentru acel ce nu stie sa joace
Nici nu canta bine lautarii

Dintre atatea carti scrise, strigatul tau este cel mai sfasietor. Cuvant nu e, nimic nu e?! Iata cum cuvantul leaga si desleaga oameni, iata ce drama produce. Dar se poate trai fara el, chiar se poate ierta. Parc-ai fi Pedepsita dintr-o poveste dintr-o mie si una de nopti si trebuie sa le umpli cu lacrimi.
Urmaresc diagrama durerii tale, urmaresc cuvantul care se scrie. Poate ca nu exista Cuvantul si Dumnezeu lucreaza la el: Cuvantul duios trecut prin fluier de os.
Credeam candva ca poti vindeca sufletele ranite cu impreunarea mainilor tale, dar... vai, se pare ca tu esti cea ranita!
Nu poti sa nu te intrebi: poate iubirea sa ucida? Te-ai agatat cu disperare de viata, ai gasit firave radacini de intuneric de care te-ai prins si te-ai salvat. Ai ajuns astfel in fiecare noapte la lumina diminetii suprapusa realitatii intr-un tablou al poeziei. Tacerea, necuvantul, au fost ca un foc intr-o padure de brazi ce s-a intins, a cuprins si a mistuit totul.
Cand aveai frisoane ai cerut umbra sa te-nvelesti cu ea. Uitai insa ca umbra nu putea fi, intrucat lumina ce esti face umbra in afara ta. Daca ar fi fost posibila, ai fi gonit-o cu siguranta spunand \"nu esti tu, nu esti tu!\" Fiindca tu nu iubesti un om, ci... Absolutul. Poate vrei orizontul ce nicicand nu se pote atringe oricat te-apropii de el, care se-ndeparteaza odata cu tine.
Nu Ana este zidita ci...Maria. O asemenea suferinta numai Amariei putea sa duca. S-a lasat atrasa de cuvinte intru salvare, s-a jucat cu ele si a realizat virtuozitati. \"cuvinte vrei?poftim cuvinte!\"-zice. Ca si cum iubitul sau ar fi un balaur si doar asta i-ar fi hrana.
Ma intreb daca nu sunt eu cel strigat? Nu se poate fiindca eu te-am descoperit strigand deja dupa cineva-n inbox.
Mi-ar fi placut sa ma laud betivilor mei:\"baa, stiti cine sunt eu? pe mine ma iubeste o printesa,baa... Printesa Cuvantului!\"
Astept sa publici o carte din strigate si disperare.
Cu drag, la multi ani,
nicolae

Spui ca ai privit pictorita. Nu tu ai privit-o, ci, anume, poetul care esti. Privitoareo! Frumoasa ingemanare, cautatea definitoriului cuvant, si materializarea lui intr-o forma si (sau) alta, anume.
Ti-am copiat scrierea si o pastrez
anume:))

Aceasta masura mi s-a parut inca in atac la libertatea de exprimare. Ea nu poate fi valabila decat intr-un singur caz: real;izarea unui confort de lectura a celui care este pasionat de literatura buna. Adica exista o cameruta alaturata unde se emit politeturi, balacareli, etc. Acest obiectiv era deja realizat prin boxul « recomandari » Atunci ?
Doriti sa dati pumni in gura celor care nu va convin. Asa, pur si simplu !
Cred ca poate fi cenzurat un text daca iese din sfera moralitatii sau a constitutiei. Dar o parere, niciodata ! Daca va asumati aceasta raspundere, atunci cel care interzice sau considera un text « offtopic » trebuie sa-si asume raspunderea printr-un comentariu. Si trebuie sa existe si dreptul la replica.
Un atelier literar inseamna o masa rotunda cu discutii deschise de unde autorul care se expune afla ceva despre scrierea sa si poate ulterior sa si-o modifice. Altfel apare intr-un volum si nu mai poate sa-i faca nimic. Deci, incurajarea discutiilor libere inseamna incurajarea literaturii.
Si ce constat pe perioada ultimului an, de exemplu ? « Greii » s-au cam dat deoparte, au primit ce-au vrut, acum probabil ca au comandat statuile pentru piata publica. (mare greseala !) Radarul sitului arata zbaterea cu naduseli a cate unui …(hai sa nu-l numesc , sa nu se supere prea multi), care nu are ca obiectiv decat ajungerea la nivelul care-i da putere. Si puterea incepe cu dreptul de a acorda stelutee…! De aceea, daca vreti cu adevarat sa faceti un pas inainte, faceti ca acordarea stelutelor sa fie secreta, cu amenintarea ca cine se da de gol pierde acest drept.
Deci aici nu este vorba de un atelier constructiv, ci…de interese meschine.
Pentru a verifica cele ce spun, propun un experiment. Fac un comentariu socant la un text mort ca interes si veti vedea ca acel text va avea in urmatoarele doua zile cateva sute de Treceti comentariul respectiv la offtopic, (dar contorizati separat vizitatorii lui) si veti vedea ca este egal cu cei ai textului. Asta va inseamna ca oamenii sunt interesati de tot ce se spune. Deci, masura este…inutila !

Daca Dumnezeu ne-a dat pamantul nu inseamna ca suntem si proprietari pe el.
Cand ati cheltuit 30 de arginti cu acest sit banuiesc ca ati realizat ca v-ati inhamat la treaba serioasa, creatorii sa vina si sa se simta ca la ei acasa, neatragandu-le atentia ca sunt intr-o casa privata. Daca Tiriac a cumparat o padure nu trebuia sa se apuce sa omoare tot ce Dumnezeu a trimis acolo. Situl acesta vine de la calculatorul dv (asezat langa cactus) prin eter pana la mine, iar eu ma lipsesc de multe sa pot colinda pe-aici. Platesc si eu, platim toti. Ce castigati dv ? Ma faceti sa rad, domnule ! Castigati imagine, aveti sansa sa intrati in istoria literaturii ca omul « bun » ce si-a sacrificat toti argintii pentru a face un bine creatorilor. Ati fost invitat la radio, veti fi invitat la televiziuni, nu este exclus ca pe baza aceasta sa deveniti in curand si… ministrul culturii ! Creatorii aveau nevoie de o scena pentru a juca, este cinism sa vii si sa pui conditii ca e sit privat si daca-ti convine bine, daca nu- nu. Cand ati inregistrat situl trebuia sa fiti pus sa jurati ca veti respecta drepturile omului. Pentru dreptul de a te exprima liber au murit niste oameni. Cenaclurile de pe timpul lui Ceausescu erau « case » mai bune, iar libertatea de exprimare nu era ingradita. In aceste timpuri aveti obligatia morala sa fiti mai bun decat dictatorul cu patru clase.
Macar scrieti niste modele de comentarii, sa putem alege de-a gata ! Aici nu se face diferenta intre o scriere si autorul ei. Orice creator trebuie lasat liber sa se exprime si singur isi va pierde credibilitatea daca apreciaza poeziile proaste sau abereaza gratuit la textele bune. Pana la urma e o problema de respect.

Dom\'le..., ati uitat sa- i spuneti ca, dupa punct, se lasa doua spatii goale:))
Dar, sa nu se mai comita cacofonia, oare ce ar trebui?!

Mie imi place Eminescu. Pentru a intelege geniul sau, inseamna sa fii macar poet. Sa-i intelegi performantele literare- gandire, tehnica, limbaj. Eminescu este mare pentru ca a gandit profund si pe intelesul tuturor, iar, a gandi profund si a te exprima simplu sunt doua extreme, ele insele greu de atins. Cine le face sa mearga impreuna, inseamna sa are o putere unica.
Observ ca sufletele sensibile care modeleaza cuvantul ii dedica permanent omagii. A vorbi frumos despre cineva, fara sa ti se ceara, fara sa ai vreun castig din asta, inseamna gestul cei pur din lume.
A te opune, inseamna inconstienta.

nichita, cea care-ti sprijini capul cu mana, n-ai de gand sa fii dreapta in activitatea pe care o desfasori? Imi facusem o impresie tare frumoasa despre tine.
Baiatul acela care nu se spala pe dinti are un nivel care ii permite sa nu fie cenzurat si scrie un articol in care este pomenit numele meu. Rraspund, dar comentariul meu(ora 12,08) este ascuns intre orele 10,20 si 10,36, si dispare si textul cu pricina de pe ecran. Sa inteleg ca ascunzandu-va gunoiul sub covor veti fi din ce in ce mai vrednici de curatenie in fata creatorilor-suflete sensibile?
Cer nivelul 200 sa fac ordine.

nichita, revin, nu-mi trebuie nivel, dar prea ma scoateti din sarite,
desteptati-va odat\',
ca intram in europa si ne facem de...

Apreciez:

“ stransi in cateva rime”
“am invatat sa trag linie dupa fiecare adunare, sa citesc de cateva ori versurile terminate in rime”
« te vor citi copii(i !- ai promis ceva !) tai si vor rade cu prietenii cat de sensibil esti» - aici e de discutat, depinde de copii. Si vin sa te cert : daca noi avem o sensibilitate, si o constientizam ca este majora, atunci suntem singurii vinovati daca rad copiii de noi. Copiii nu gresesc niciodata(teoretic !), doar parintii, fiindca nu le-au explicat indeajuns. Dar ce spun eu ? Alerg dupa ei prin casa si-i rog sa asculte ce-am scris si daca se supun din cand in cand mi se pare ca e o victorie, dar stiu ca nu am fost in parinte prea capabil.( a fi parinte e o meserie tare grea) Dar aspectul cu copiii e important. Ei sunt in patratica noastra si trebuie sa avem macar responabilitatea propriei patratici.
«vei imbatrani crezand ca ai talent» - Talentul e ca fericirea. Cu cat stii mai multe despre ea, cu atat esti mai nefericit, fiindca viata fiecaruia are coordonate limitate. Poti fi foarte fericit daca cineva iti da la mana ca ai talent. Dar ...foarte nefericit daca realizezi masura talentului tau si nu ai o imagina clara cu ce se intampla cu valoarea muncii tale.

Un text reusit, tot asa gandeam si eu...

Multumesc tuturor pentru LMA. Am primit urarile cu multa emotie. Am descoperit astfel cu surprindere ca am si prieteni.. Din pacate “unable to estabili-nu mai stiu cum” m-a impiedicat sa fiu printre dv.
Maria, ai muncit mult si m-ai inteles frumos. Asocierea imaginilor vaselor cu poeziile poate fi formula unui volum. “Aparent colturos” multumesc din suflet.