nicolae tomescu

primele două versuri explică pe al treilea.
Cum să nu fie satul aproape gol când clopotul n-a mai bătut de multă vreme? N-a mai anunțat o liturghie, o nuntă, un botez ,o înmormântare. N-a mai fost tras pentru a împrăștia norii în caz de furtună sau, doamne ferește, pentru a anunța un incendiu.
Exista obiceiul, în unele sate transilvane, ca la ora 12 fix clopotul de la biserica sașilor să fie tras. Atunci, dacă oamenii erau la muncă, pe câmp, se așezau la umbra unui pom, sau a căruței, pentru a se odihni și a mânca de amiaz.
Dacă pe limba clopotului s-au pus păianjeni înseamnă că acea comunitate s-a rărit ori a îmbătrânit. La fel de bine, cred, ultimul vers putea fi „case-n ruină”

ne putem întreba dar peste câteva milioane de ani.

una din două: 0ri este un retardat juvenil (Versul 1) ori este bătrânul cel senil(Versul 3). Ar fi bine ca atunci când nu cunoașteți sensul unor cuvinte să mai deschideți câte un dicționar. La fel: starleta (din strofa 2 v.1) poate fi totodată și babă? (înapoi la dicționar!)
Pentru a arunca niște cuvinte ofensatoare ( fără nicio acoperire) nu trebuia să vă pierdeți atâta timp căutând rime.
Și apoi dacă ați încadrat scriitura la personale de ce nu vorbiți în nume personal ?(că ești veșnic pentru noi al istoriei...) Cine sunt acei "noi" dacă cu câteva rânduri înainte scrieți: Mă,ce proastă națiune Care face închinăciune...

Mulțime de vieți
În cărțile din rafturi –
Bătrân nesățios

Dar este mai frumos cărți fără sfârit. Știe el bătrânul de ce alege dintre acestea

Oare ce s-a întâmplat cu gutuile din pom, de a rămas doar una la oră târzie? Va fi bătut vântul? Întunericul le ascunde pe celelalte? Or fi fost luate de niscavai hoți, copii ori oameni mari? Orice s-ar fi putut întâmpla.
Ãsta este, printre altele,rostul Haiku-ului: să ne pună pună mintea la contribuție, să ne gândim, să descoperim noi, cetitorii, misterul cuprins în cele 17 silabe. Stau de câteva minute bune și nu-l pot descifra. Să fie de vină faptul că tocmai m-am întors de la o nuntă? Nu cred! Nimeresc tastele fără nicio dificultate, la această oră târzie, gândindu-mă la gutuile de mai sus.
Aș fi curios să aflu ce a vrut să zică Loredana când a compus micropoemul.

Cu gânduri bune

Cu oameni fără păreche

Da, sunt oameni pe măsura frumuseții și robusteții naturii înconjurătoare. Este acolo o Românie aparte, de la graiul și obiceiurile lor, de la muzica și portul popular, până la construcțiile și operele de artă. Construcția bisericii din lemn, de peste 25 m, de la Bogdan Vodă, vechea Cuhea de unde a pornit întemeietorul Moldovei, este o adevărată operă inginerească. Și celelelte biserici din lemn, la fel.
Mă bucur că Bia a ales această parte a țării, prin fotografiile domnului Mihai Grigorescu. Lucrând la cele 17 silabe, inspirate de poza primită, am rememorat, cu plăcere, excursia de studii ce am efectuat-o , ca student, cu mulți ani în urmă.
Era o sărăcie lucie prin acele locuri. Am revăzut, anul trecut, o parte a Maramureșului. Acei oameni,fără păreche, muncind la mari depărtări de casă, s-au întors cu bani și au alungat sărăcia. Dar nu și-au uitat obiceiurile străbune.
Mi-au plăcut toate poemele. Am remarcat, în mod deosebit, pe cel al Dlui. Norea care a adus o undă de umor sănătos, ca cel al maramureșenilor din poemul Tincuței Bernevic
Felicitări Biei pentru inițiativă și punerea în pagină

cred că poemul putea fi încadrat mai curând la Senryu deoarece are o ușoară tentă umoristică.
N-ar suna oare mai bine ultimul vers: câteva muște sau chiar sute de muște ?

epigronii?
altfel un sonet de toată frumusețea. Ritm rime impecabile. Cred că i-ar fi plăcut și lui Păstorel.

luna sus pe cer
și creionul în penar -
toți ai casei dorm.

dar iată că Flavia nu doarme. Atinge, cu privirea, luna. E bine că ne comunică și nouă, cu tastatura

chiar așa era. Câți nu și-au dorit în copilărie o bicicletă ori o minge de footbal? Și n-au avut parte de ele. În amintirea unui astfel de copil(ce-ai fost) Am (ai) șters bicicleta de praf am mângâiat pe creștet copilul tuns chilug și cu teniși rupți și am intrat în casă

Cred că se pot lăsa deoparte multe cuvinte, ori chiar fraze, ce încarcă,inutil, textul lăsându-le doar pe acelea ce sunt neapărat necesare pentru buna înțelegere a narațiunii

dincolo de zid
și de poarta ferecată
nu-s doar buruieni -
acolo-i altă viață
cea a amintirilor

Și cât mai sunt încă amintiri viața nu poate fi întreruptă. Ea continuă din generație în generație, cum este firesc

Cu plăcerea lecturii și văzului

a nu se citi un că

că ați intrat în rezonanță vă mulțumesc

vă mulțumesc și Dv. pentru varianta propusă care exprimă, așa după cum spuneți, acțiunea în desfășurare. Dar ultimul vers este luat parcă dintr-o telegramă expediată ori primită pe timpuri. Puteați articula fără nicio problemă ultimul cuvânt.
Și Dv. o noapte bună

Nu văd cum s-ar putea face apologia japonezului în câteva silabe. Poate în limba japoneză unde fiecare cuvânt are doar o silabă.(și poate nici acolo). Dar acest spirit al haiku-ului, de a sugera doar, a fost preluat și în limbile europene pentru astfel de manifestări poetice. Și n-am de ce să nu-l cred pe domnul George Daryoung care zice că a citit multe astfel de micropome în alte limbi și în care sunt,de multe ori, și întrebări. N-am făcut, cred, apologia despre care vorbiți, întrebarea din primul vers, după părerea mea, sugerează doar cititorului român, căruia i se adresează, calitățile majorității acelei etnii.
Dar oricum mi-au plăcut intervențiile Dv.( mai ales când faceți distincția între imprimat și imprimeuri) și pentru asta vă mai mulțumesc odată
Vă doresc o noapte bună

pentru citire și, mai ales, pentru părere

Am văzut textul de mai sus după ce am postat răspunsul pt "Variantă" la subsolul "Secvenței nipone" de pe pagina mea.
Rămân la părerea exprimată acolo.
Mă, și vă, întreb: trebuie evitată întrebarea în Haiku?

varianta Dumneavoastră se îndepărtează mult de ceea ce vrea să exprime poemul: scoaterea în evidență a unor caracteristici nipone care delimitează acest popor de toate celelalte. Oare unde în lume, după un asemenea cataclism, viața continuă ca înainte? Dacă și o ceremone a ceaiului are loc desigur că și seriozitatea în muncă, hărnicia, da data aceasta pentru ștergerea urmărilor nefaste, spiritul de sacrificiu, într-ajutorarea etc sunt la fel ca înainte. Taifunul imprimat pe o stofă nu spune nimic despre toate acestea, după cum și \"Răpirea din Serai\", țesută pe unele covoare de la noi, amintește de o poveste ce multora, pe bună dreptate, nu le trezește nicio emoție.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată minipoemului

variantă și sugestie

mulțumesc doamnei Maria pentru variantă și cuvintele adresate

și
domnului Norea pentru pertinenta sugestie. Da, ar suna mai bine, în spirit nipon:
Afară-i taifun-
oaspeți în chimonouri
și aromă de ceai

Mai sus am să las însă cum a fost. Așa am gândit când am compus poemul