nicolae tomescu
Verificat@nicolae-tomescu
Mulți, foarte mulți ani doar ca cititor am avut de-a face cu literatura. -din ianuarie 2007 public frecvent pe Agonia ro. -colaborări sporadice în Tribuna Sibiului, Formula AS și în Boema (Revistă de literatură și artă) ce apare la Galați -septembrie 2012:îmi apare romanul Spre Necunoscut la editura ARHIP ART…
La primul, dacă ciotul de cireș este o proteză a piciorului, nu-mi dau seama de ce eroul trebuie să fie haijin
Este meritoriu faptul că ați reușit să scoateți în evidență Ziua Națională și prin această formă specifică de poezie
Pe textul:
„De 1 Decembrie" de Ana Urma
Cu respect
Pe textul:
„Străbătând ceața 40" de nicolae tomescu
Ceea ce mi s-a părut remarcabil este descrierea naturii. Aspectele naturii, putem spune, simbolizează acțiunea condensată în doar câteva pagini. Marea la care este așezat portul Amsterdam doar de puține ori este liniștită, puține zile sunt senine și strălucitoare. Puține au fost și zilele pământești trăite în fericirea emanată de dragostea curată dintre Hans Cristiansen și Iulia. Greutățile de tot felul puse în calea fericirii lor ne aduc aminte de marea învolburată și de furtuna dezastruoasă descrisă de autor.
Au aspirat cei doi protagoniști la o lume nouă, dincolo de ocean, o lume lipsită de prejudecăți în care fiecare era liber să-și exprime, fără frică, credința. N-au putut ajunge acolo să-și trăiască viața. Dar, înainte de a fi decapitat, Hans este sigur că în curând va fi într-o adevărată lume nouă Îndemnul lui din ultima parte a scrisorii era atât de senin, încât învingea, parcă, însăși moartea. Din cuvintele lui Hans răzbătea acea încredere nestrămutată într-o Lume Nouă, mai bună, cu mult mai bună decât “Lumea Nouă”, cea din America, .... Dar Hans alesese acea fericire infinit mai valoroasă, ceea promisă în Evanghelie, acea fericire pentru care își dăduseră viața, cu bucurie, un șir atât de mare de martiri!
Și Iulia are aceleași convingeri.
Dragostea lor trăiește și după moarte.
Este o povestire despre lupta pentru libertate religioasă, luptă încheiată cu succes, luptă ce a avut și un rezultat politic de excepție, formarea statului modern Olanda
Pe textul:
„Lumea Nouă" de Viorel Darie
Nici pentru a confirma existența Lui nu se va putea folosi de cercetările făcute de Blaise Pascal care a vrut să-i confirme existența prin Teoria probabilităților, și nici de scrierile vestitului neurolog și psihiatru, doctor în științe medicale, Dumitru Constantin Dulcan ( Inteligența materie ș.a.) Și ca Duncan sunt mulți alții care au abordat astfel de cercătări ajungând cam la aceleași concluzii
Un tată nu trebuie să fie luat prin surprindere de astfel de întrebări. Să fie convins că i se vor pune, iar răspunsurile trebuie pregătite din timp.
Fiind o problemă serioasă nu văd rostul acelor cuvinte licențioase
Pe textul:
„Există Dumnezeu, Coruiță?" de corui mihai george
dar vă rog să mă scuzați
l-am uitat acasă
Pe textul:
„Ghicitoare (250)" de Miclăuș Silvestru
De îmbunătățitDar mai departe mi se pare ok. Lumea imaginară în care trăieșta copilul, confundând-o cu cea a realului, mi se pare foarte bine redată. Cel care a depășit această lume dar o mai trăiește încă, chiar și numai în amintire, este la fel de pur, mai aproape de Creator, ca în primii ani de viață. De aceea cred că textul acesta are puterea e a emoționa
Cu alte cuvinte mi-a plăcut.
Pe textul:
„Story cu cai" de corui mihai george
Fata Morgana va fi
o raritate
Pe textul:
„Electorală" de nicolae tomescu
dacă-i CAPAC
Pe textul:
„Ghicitoare (236)" de Miclăuș Silvestru
De îmbunătățitMulțumesc Dle Darie pentru citire și comentariu
Pe textul:
„Rublele" de nicolae tomescu
Pare o poveste spusă prin viu grai ce nu se supune întrutotul canoanelor narațiunii scrise.
Această poveste, precum și altele suse(scrise) de dl.Viorel Darie este o contribuție, după părerea mea meritorie, la scrierea Istoriei cultelor neo protestante.
Pe textul:
„Mântuire prin credință" de Viorel Darie
Și pe celelalte trei le putem pune tot în legătură cu Divinitatea.
De aceea sunt frumoase aceste miniaturi pentru că dau frâu liber imaginației.
Sincere nelămuriri:
Oare "pașii se sting încet" nu este o figură de stil?
Oare dacă: insula se străbate în sensul acelor de ceasornic, distanța este de 1400 km, în sensul invers nu este tot 1.400?. De ce trebuia făcută precizarea
Pe textul:
„Shikoku Hachijūhakkasho* " de Cristina Rusu
Dacă imaginea poate crea bucurii estetice și cuvântul o poate face, de multe ori mai bine, fiind creator de imagini.(și nu numai, ci a toate)
Mulțumesc de intervenția lămuritoare
Pe textul:
„Prima îmbrățișare" de nicolae tomescu
Pe textul:
„Povestiri Crestine" de nicolae tomescu
Recomandateste mult exagerată afirmația Dv că sunt scriitor.
Da, am citit cu atenție "Povestiri creștine" și am înserat, în textul de mai sus, ceea ce mi s-a părut esențial
Cu aceiași atenție o să citesc și "Valdenzii din Piemont", carte ce ați binevoit a mi-o trimite
Doamnă Florentina-Loredana Dalian :
Vă mulțumesc pentru felicitări și pentru semnul ce face mai vizibil acest articol
Cu gânduri bune pentru amândoi
Pe textul:
„Povestiri Crestine" de nicolae tomescu
Recomandatdar la timp m-am lăsat
Pe textul:
„Ghicitoare (227)" de Miclăuș Silvestru
De îmbunătățitMulțumesc pentru intervenție și pentru sfat
Pe textul:
„Lumini" de nicolae tomescu
Și pisoiul are acum un câmp mai larg al vederii, ceea ce îl ajută în tentativa sa de a intra în casă.
Din păcate în zilele călduroase de toamnă forfecarul, acea insectă dăunătoare pentru viță, poate acționa nestingherit
Pe textul:
„Toamna în curtea noastră" de Cristina Rusu
Potlogarul pune potloagele ( a nu se confunda cu escrocul)
Pe textul:
„Ghicitoare (220)" de Miclăuș Silvestru
Versul al doilea, din primul poem, ne duce cu gândul la Arhipelagul nipon care, în istoria, sa i-a avut pe acei samurai. De aceea cred că acest vers ar putea fi schimbat prin „luptător al credinței.” În schimb ultimele două versuri surprind, magistral aș putea spune, înălțarea omului prin urcarea treptelor cunoașterii și ale credinței
Mi-a plăcut, în mod deosebit, la poemul Dnei Margareta Dale, contrastul dintre negura ce acoperă orizontul și amintirea acelui azur, ce nu se poate uita, încătușat în suflet, care ne duce cu gândul la niște vremuri mai frumoase, mai fericite.
Diferite sunt și cele două lumi, din poemul Biei, dar sunetul clopotului care poate reprezenta Divinitatea le unește.
Explicațiile din geografia, istoria, și cultura tibetană sunt un adevărat îndreptar pentru cei dornici de a cunoaște acest aparte colț de lume.
Pe textul:
„cu fiecare treaptă/ tot mai multă lumină* " de Cristina Rusu
