Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Limba rusă

3 min lectură·
Mediu
Multe ne-a mai învățat Alexandru Ivanovici Bodnărenko, profesorul nostru de Limba rusă, (ruski iazâk): Despre vacile rusești din rasa Kostroma care dădeau fiecare, cam 50 de litri de lapte pe zi, despre savantul sovietic Miciurin, un bun prieten al lui Lenin, care a aclimatizat meri, peri și chiar cireși până dincolo de cercul polar, despre marea bunătate a lui Iosif Visarionovici Stalin care a ajutat pe o fetiță, pe nume Tamara, din îndepărtata Taiga. Nu știa biata de ea să citească, deși ar fi vrut, pentru că școala cea mai apropiată era la câteva sute de verste de acel canton, a reușit, totuși, să învețe, cu ajutorul mamei sale, a scrie toate literele. Bucuroasă, a întocmit o scrisoare către Marele Conducător. Printr-o întâmplare fericită, trenul a oprit într-o zi lângă cantonul în care locuia acea fetiță. Profitând, fetița a dat scrisoarea mecanicului de locomotivă, iar, peste vreo două săptămâni trenul de dimineață care mergea spre marele oraș oprea, lua fetița, iar cel de după masă, care venea din oraș, se oprea și el pentru a lăsa fetița, care venea de la școală. Și iată așa, gândeam mai târziu, s-a inventat naveta școlarilor, Cu multă simțire artistică ne citea din versurile lui Mihail Lermontov : Белеет парус одинокий В тумане моря голубом... Что ищет он в стране далёкой? Что кинул он в краю родном? Citea frumos tavarisci profesor din manual, dar traducerea era foarte prozaică și parcă de neînțeles: O pânză singuratică se albește În ceața mării albastre... Ce caută într-o țară îndepărtată? Ce a lăsat în urmă în țara sa natală ? De multe ori Ivan Ivanovici era bine dispus și încerca să ne bine dispună și pe noi. Hei, rebiata, ia auziți cum se lăuda Ion, mamă-sî, devenit Ivan, după ce făcuse armata într-o regiune îndepărtată unde ș-o-nțărcat dracu copchii. - Mama, io de-amu știu patru, adică citiri, linghi. - Care-s așelea dragu lui mămuca ? - Păi șea rumânească, șea moldovinească, șea muscălească și de-amu și șea rusască. - Brava, dragu lu mama. Știam eu că am un copchil isteț . După mulți ani l-am reîntâlnit pe Alexandru Ivanovici. Ședea pe o bancă în parcul din Piața Mare. Acelei piețe, după ce i s-au scos dalele dreptunghiulare de granit, statuia lui Nepomuk și fântâna arteziană, i s-a adus pământ negru pe care s-au plantat trandafiri și fel și fel de alte flori. - Dobrâi deni, tovarasci profesor. - Să fii sănătos, Nikolai. Ce-ai rămas așa, cu gura căscată? Credeai că nu te mai cunosc? - Ce mai faceți, domn profesor? - Nu multe, că în curând m-oi duce! - Unde domn profesor? - Acolo unde toți s-or duce și de unde nu s-a mai întors nimeni ! Peste câteva zile mă aflam pe strada Avram Iancu căreia în vechime românii din cetate îi spuneau a Orezului iar sașii Spargasse. În fața unei porți țintuite cu motive florale din fier forjat, aștepta un dric cu cai mascați. N-a trebuit să aștept mult până ce pe poartă a ieșit un cosciug purtat de patru muncitori, probabil salariați ai cimitirului comunal. Pe crucea de lemn purtată de al cincilea scria: Alexandru Bodnăraș 1895-1987
0162.085
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
522
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

nicolae tomescu. “Limba rusă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-tomescu/proza/14178732/limba-rusa

Comentarii (16)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-licanELEmilian Lican
La români nu se pierde cultura prin prisma caracterului:
,,la bine și la greu"...
Eu cred că nici vecia culturală n-o să ne apropie!
Probabil că acolo unde sunteți, vă scoate cu greu cineva.
Personal eu nu mai accept cultura rusă nici în sandale, nici în opinci de balerină!
Pe mine m-ațiconvins!
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
cultura rusă a dat omenirii opere nemuritoare. Politica lor de cuceriri îi desparte de lumea civilizată. Ce noroc au avut românii cu Napoleon Bonaparte atunnci în 1812. Dacă acesta n-ar fi invadat Rusia,rușii nu s-ar fi oprit pe Prut iar cele două prnicipate românești ar fi ajuns, sigur, gubernii rusești. Însă istoria nu se poate baza pe "dacă" ci pe realități
0
@emilian-licanELEmilian Lican
Cultura rusă a dat doar ce a furat de la alții în toate domeniile, inclusiv și în cultură!
Nu mă provoca, te rog!
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Eu am citit cu interes ”Dansul Natașei” de Orlando Figes. Cu interes și fără prejudecăți, firește. O carte pe care o recomand.
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
Dansul Natașei a primit premiul cea mai bună carte despre Rusia de la Petru cel Mare până la revoluția din 1917. Mulțumesc pentru intervenție
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
O expresie nelalocul ei! De când ne tutuim?
0
@emilian-licanELEmilian Lican
Mă întreb și eu!?
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
La unison cu femeile care la batranete isi ridica tatele, tu incerci sa iti ridici ouale. Incerci.

Desigur, ca fost pompier-militar ma gandesc ca ai activat si ca agent secret al MAE si ai aflat multe. Cu siguranta acum, la pensie, au expirat contractele de confidentialitate pe care le-ai semnat cu statul roman si esti pregatit sa faci dezvaluiri socante, inspaimantatoare, despre cultura rusa. Ai putea sa-i iei de exemplu pe Dan Diaconescu, Generalul Strainu, Luis Lazarus si sa faceti niste emisiuni pe tema asta. S-ar goli farmaciile instant de antivomitiv.

Explica-ne te rog hotia din spatele textelor lui Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Bulgakov si restul, marlania care sta la baza creatiilor lui Rahmaninov, Prokoviev, Ceaikovski si restul lucrurilor pe care tu, din strafundul iglului intelepciunii in care te incalzesti la caldura propriilor flatulente, le cunosti, iar noi, prostimea sau talpa societatii daca vrei, nu le stim.

0
@emilian-licanELEmilian Lican
Pentru cineva cu biografia în lucru îți doar că ești destul de amuzant...
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Lican,
Ce are cultura cu politica? Claudiu ți-a pus o întrebare pertinentă. Câtă literatură rusă valoroasă ai citit (ca să vorbesc doar de literatură), încât să-ți permiți asemenea afirmații puerile? Și spun aceasta, fiindcă nimeni nu-și poate permite să judece o literatură în ansamblu. Oricare om de bun-simț vine în apărarea valorilor universale. E drept, literatura se apără prin însăși existența ei. Și spun aceasta dincolo de faptul că am studiat și predat un timp chiar limba și literatura rusă.

Ca să vorbesc și despre text, aș zice că se încadrează, mai degrabă, la personale, fiindcă este o pagină din real, literaturizată puțin, e-adevărat. Oricum, vă mulțumesc, domnule Tomescu, pentru infirmații de care nu știam: faptul că Emil Bodnăraș (Bodnarenko) a fost și profesor de limba rusă, dincolo de toate păcatele pe care le-a avut.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
„informații”, desigur
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Vorbiți, domnule Tomescu, de Alexandru Bodnăraș, adică altă persoană decât activistul PCR Emil Bodnăraș.
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
da, desigur este altă persoană, Am crezut că reiese din text. Ivan Ivanovici Bodnăreno este un personaj care și-a rusificat numele. Pe crucea lui din cimitir este cel real: Alexandru Bodnăraș. Era, profesorul nostru(A.B.) un basarabean refugiat în România, ca mulți alții, după război. Desigur, o fi fost învățător pe meleagurile natale. Noi, foștii lui elevi, câți mai suntem, ne amintim cu drag de el.
Aveți dreptate în legătură cu afirmațiile fostului pompier.
0
@emilian-licanELEmilian Lican
Domnule George Pașa

Luat de val am cam exagerat puțin și am amestecat cultura cu politica, dar...
Doi buni prieteni care s-au influențat reciproc, Karl Marx și Friedrich Engels au pus bazele teoriei comunismului, o inspirație deosebită,
pentru nazismul de nu foarte mult timp, dar imediat pentru Lenin, care pune în practică cu brutalitate ceea ce ar fi trebuit să fie, poate altceva...
Oamenilor de cultură le-a fost închisă gura iar cultura se transformă aproape iremediabil în politică de state.
În România, Ana Pauker, alias Hana Rabinsohn, contribuie cu succes la transformarea culturii românești astfel că până la revoluția din România anului 1989 și un pic mai încolo limba rusă prin oamenii ei de cultură au influențat până și profesorii-uneltele ascultătoare din țara noastră.
Da, Rusia are o cultură valoroasă și incontestabilă!
Personal am avut noroc că mai găseam în librării un Jules Verne, Hetor Malot, Gothe, și bineînțeles pe Liviu Rebreanu, Ion Creangă, Mihai Eminescu și mulți alții de care am să pomenesc în articolele mele viitoare.
Îmi cer scuze dacă așa percep eu istoria culturală din România vizavi de limba rusă!
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Uitasem eu cum se numea activistul comunist, care, dacă nu mă înșel, se numea tot Bondarenko și își românizase numele, adică invers decât regretatul dumneavoastră profesor. Sper că nu mă înșeală memoria. Citisem cu atenție.
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
In dispretul moderatiei si al bunului simt ne explici in primul comentariu ca Rusia in cultura a dat doar ce a furat de la altii ca apoi, sub egida stupizeniei patologice si obraznice, sa afirmi ca valoarea culturii rusesti este incontestabila.

Contorsionismul moral, draga prietene, in conjunctie cu lichelismul pseudointelectual sunt penitele care contureaza fidel profilul mercenarului propagandist semianalfabet inconstient. Abolirea realitatii in numele prejudecatilor, inlocuirea judecatii de valoare cu activismul, suprimarea spiritului liber in numele ierarhiilor ideologice, rationalizarea adevarului, sodomizarea perfida a dialogului onest si deschis, sedarea simturilor in numele manierismului absurd, detractarea cu scopul autovalidarii, sunt toate caracteristici specifice pulifriciului criptocomunist aflat in plin proces de catarare pe muntii mandriei.

Sa nu ai insa nicio indoiala: celor care crezi ca le arati fundul nu faci decat sa le oferi oportunitatea de a te dezvirgina.
0