ce poate însemna niciodată
scoarță de măr padureț
o listă fără sens
în care niciodată e
ultima fată cu care m-am culcat
o listă de zaruri
a morții tuturor
sub ochi atei înlăcrimați
niciodată
a închis ochii
iar burta-i oscilează ca
urma unui val pe nisip
mâine nu există deocamdată
poate săptămâna viitoare
îmi găsesc ceva de lucru
și scap puțin de plictiseala
asta
sfera în care stau se
rostogolește inconstant pe trotuar
ca un vierme într-un măr
în putrezire
izbucnire
(de ce să-mi pese de cum arăt
și să nu fumez când nu văd de păr)
pun părul în
curățenie
( cine nu s-a-nchinat vreodată
pentru hârtie igienică să arunce prima piatră )
că poate de atâta praf
de atâția filozofi ce-njură-n mă-sa
potcoave de cărți grele
adormiți în mii de
se rătăcea sufletu-i prin ea;dar am
reușit să-i atrag atenția pentru că
m-am plictisit să stau la discuții
cu niște pahare
pline desigur
în secțiune avea vreo 100 de ani
copăcești, iar
în timp ce te jucai printre scrierile îngerilor
furioasă că piramida pentru care ai cărat stânci a devenit închisoare
și ți-a rănit aripa stângă
mi-ai interzis să spun litera R
mi-ai
te-aș lipi de-o barcă, barca
de cer, iar cerul l-aș
dezlipi de pământ
ți-aș mai lipi sufletul de
corp, corpul de al meu, iar
sufletul meu l-aș lăsa liber
să se-ntoarcă oricând ar
Am deschis cartea la întâmplare
și te-am văzut
sub forma a câtorva rânduri
cu corpul rotunjit în S
gura voluptoasă în R
ochii oglindă O
vorba tăcută în H
iar sufletul crivăț V
foloseai adesea
o să aștept
dar nu pe Godot
o să-mi bat puțin joc
de moarte
care nervoasă o să mă
sune pe mobil
o să mă facă să respir
să-mi bată inima, o să-mi
roadă mâna într-o mâncărime
\"acuma nu
Singurătatea îmi ține companie
și e liniște.
Îmi place pacea,
Însă corpul meu mă trădează
Și începe să dea cu pumnii
în pereții infinitului
pe care nu credeam vreodată
electroni în scrisul
și descrisul
foi albe
căci mi-e frică să zic
că-nfloresc zorile-n zâmbetul tău
nu de tine
tu mă rogi să nu mototolesc
poeziile proaste
clar nu de
Am fumat hașiș
sub o carte
sub un ceas
pe masa ta de călcat
în ritmuri de Mozart
pitit într-o scorbură de copac
îmbârligat în coarde de chitară
cu metale-n sânge
printre hainele tale
Eva mărșăluia prin Baia Mare ca prin
propriul apartament spre ușă
era mare, -i vedeai vulcanul
fumegând printre blocuri
și-o iubeam ca pământul
ce nu-l sărutasem de mult
călcam anevoios pe
între crengile cu
prune grele ca ochii
te-nchideam sub pleoape
apoi, când îi deschideam
săreai înapoi
dornică să prinzi din nou formă
atingeai pământul numai cu palmele
jeans
când se uită minutarul în sus îmi dau
seama că nu iubesc nimic
cărțile stau la bere și discută despre
mine ca despre vreme, vremea mă salută și ea
ca pe un vecin cunoscut din vedere
iar eu,
dragoste
așa cum o privire mă dizolvă-n toamnă
fie veselia aspră și făr' de teamă
clipă de suspensie, orice gând penumbră
nicio grijă pentru mâine
apa timpului
