Nicolae Goje

sfera în care stau se rostogolește pe trotuar ducându-mă izbucnire ah, ce foame mi-e de libertare și-mi aprind țigara localizare îmi dau seama după privire dacă-i fumătoare doar felul cum

ce poate însemna niciodată scoarță de măr padureț o listă fără sens în care niciodată e ultima fată cu care m-am culcat o listă de zaruri a morții tuturor sub ochi atei înlăcrimați niciodată

a închis ochii iar burta-i oscilează ca urma unui val pe nisip mâine nu există deocamdată poate săptămâna viitoare îmi găsesc ceva de lucru și scap puțin de plictiseala asta

sfera în care stau se rostogolește inconstant pe trotuar ca un vierme într-un măr în putrezire izbucnire (de ce să-mi pese de cum arăt și să nu fumez când nu văd de păr) pun părul în

curățenie ( cine nu s-a-nchinat vreodată pentru hârtie igienică să arunce prima piatră ) că poate de atâta praf de atâția filozofi ce-njură-n mă-sa potcoave de cărți grele adormiți în mii de

se rătăcea sufletu-i prin ea;dar am reușit să-i atrag atenția pentru că m-am plictisit să stau la discuții cu niște pahare pline desigur în secțiune avea vreo 100 de ani copăcești, iar

te-aș lipi de-o barcă, barca de cer, iar cerul l-aș dezlipi de pământ ți-aș mai lipi sufletul de corp, corpul de al meu, iar sufletul meu l-aș lăsa liber să se-ntoarcă oricând ar

o să aștept dar nu pe Godot o să-mi bat puțin joc de moarte care nervoasă o să mă sune pe mobil o să mă facă să respir să-mi bată inima, o să-mi roadă mâna într-o mâncărime \"acuma nu

electroni în scrisul și descrisul foi albe căci mi-e frică să zic că-nfloresc zorile-n zâmbetul tău nu de tine tu mă rogi să nu mototolesc poeziile proaste clar nu de

Am fumat hașiș sub o carte sub un ceas pe masa ta de călcat în ritmuri de Mozart pitit într-o scorbură de copac îmbârligat în coarde de chitară cu metale-n sânge printre hainele tale

Eva mărșăluia prin Baia Mare ca prin propriul apartament spre ușă era mare, -i vedeai vulcanul fumegând printre blocuri și-o iubeam ca pământul ce nu-l sărutasem de mult călcam anevoios pe

între crengile cu prune grele ca ochii te-nchideam sub pleoape apoi, când îi deschideam săreai înapoi dornică să prinzi din nou formă atingeai pământul numai cu palmele jeans

când se uită minutarul în sus îmi dau seama că nu iubesc nimic cărțile stau la bere și discută despre mine ca despre vreme, vremea mă salută și ea ca pe un vecin cunoscut din vedere iar eu,

dragoste așa cum o privire mă dizolvă-n toamnă fie veselia aspră și făr' de teamă clipă de suspensie, orice gând penumbră nicio grijă pentru mâine apa timpului

trenul în bufnituri ritmice într-un vagon de dormit deși somnul a fost nelegitim introdus în ecuație (amplificare sunetelor la trecerea printr-un