Poezie
Autobiografie
1 min lectură·
Mediu
Am fumat hașiș
sub o carte
sub un ceas
pe masa ta de călcat
în ritmuri de Mozart
pitit într-o scorbură de copac
îmbârligat în coarde de chitară
cu metale-n sânge
printre hainele tale necălcate
rostogolindu-mă-ntr-o minge spre plasă
înjurând de mama focului
coborând pe-o sfoară din ceruri
calculând numere la loto
mâncând homar și fasole
în ritmuri de Metallica
dormind
pe masa ta de călcat
sub o carte
evoluând spre nimic
în haos personal
fumând
urcând pe o sfoară
uns cu vaselină pe corp
numărând încrețiturile de pe cearceafu-ți muribund
acum că nu mai am
deschid o coală gata nescrisă
îmi retez liniștit urechea
o mărunțesc frumos amestecând-o cu tutun
așez totul pe foaie
o învârtesc
o lucru cu limba
(așa cum aș lucra o...
înghețată)
aprind un chibrit din pachetul lui tata
și mă fumez
001.528
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nicolae Goje
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Nicolae Goje. “Autobiografie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-goje/poezie/1826688/autobiografieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
