Nicolae Goje

E o poezie ciudată să zici că obrazul lui Jim e totul seamănă cu suprafața lunii și trebuie să îl iubești iar apoi să te ferești de tine și să omagiezi oceanul oh, da, oceanul mereu i-am spus

Aicea suntem noi noi doi sau doar eu credeam că suntem noi Când noi eram aici tu erai aici eu n-am plecat acum noi e doar o mulțime de eu-uri de eu-ri diferite îmi aud gândurile acolo departe unde

Toți pornim de la un punct, o licărire de idee, ceva care crește asupra noastră și ajunge să ne sufoce. Și totuși nu e nimic tragic în asta, e doar lipsit de sens. undeva am mers împotriva naturii

crezi că mai îmi pasă după ce atâția oameni îmi caută numai greșeli de ce să vreau când e atât de dulce fiecare moment defapt chiar nu vreau să vă ia dracu instincte să te ia dracu

auzi aș vrea să continuăm însă parcă lipsesc câteva mirodenii întâi m-am gândit la piesa the thrill is gone apoi m-a lovit ca o finisare de șmirghel de-a lungul a 10 minute de dragoste, de

Când ne-am dat pe hintă ca niște copii tu nu ai schimbat un cuvânt Pom, pom Atâta liniște atâta lipsă de durere ecuații a energiei potențiale a fiecărei celule inconștiente și o recursivitate

nimeni nu părea să fi anticipat deși toți știam pe când ne mângâia soarele pe față iar luna doar o visam că-ntr-o duminică după ce va veni mama de la biserică iar părul lung și îmbibat de

Nu știai că iubirea e rea că nici măcar electronii nu se ating că interpretarea se întoarce mereu la trup și suntem făcuți din substanța viselor iar viața e înconjurată de vis

pârâul se îndepărta penetrând sânul naturii frunzele din ce în ce mai senzuale mureau micii neprăjiți sfârâiau în stomac Dumnezeu mi-a ascuns dragostea pe-aici prin iarbă o secundă s-o

trăiesc în cuante (def.: scurte momente de 1 2 3 și) și în vremuri când toți locuitorii mi se revoltă că nu li se scrie istoria (adică nu se întâmplă nimic

I pedala de distors e limpedea oglindă pielea gurii tale e scrisă fildeș caut ca un rozător urban elefantul e rujat și-și bălăngăne coada o, atât de senzual în bătaia puștii durerea

act silențios pe fundal de respirații marine și vaiete după doi morți se simte prin nări o fantomă beată de la botezul unui punct devedere redevede sunt un embrion în dulcele tău uter

de fiecare dată eram virgin când i se înroșca părul în intensitatea vulcanică n-a trecut mult încă e plină peria din baia de serviciu de firele ei brunete vreau să uit și-n loc de

Toate sunt așa departe se prăbușesc se transformă în melomanie pătrunse de nebunie neascultând nicio congruență cuvinte nemăsurate, ace timpul moare halucinant acest eu doar