Nicolae Diaconescu

Ți-am spus ceva important, poate remarcabil, despre călătoria ta din Milano la București! Degeaba! Ai rămas indiferentă! Totuși nu te-am uitat deși au trecut, nu o săptămână, ci mai multe luni. Așa ești tu, nu faci excepție, vrei să auzi minciuni, că ești frumoasă, că te iubesc, c-aș vrea să cinăm împreună, dar nu la restaurant! Aș putea să continui cu nimicuri alese, cu minciuni măiastre, dar fundalul de azi îmi amintește de călătoria lui Goldmund. (Herman Hesse) Sculptorul traversa numai orașe și sate pustii, cu morți în descompunere...Oare toate astea au un înțeles, chiar și plăpândele vieți ale noastre?

Prima parte a textului, până la apariția mătușii Margareta, a fost promițătoare. Rezolvarea din final mi se pare nefericită, sau ca să spun altfel, neinspirată. Totuși, cred că ai potențial, așa că...insistă.

Ai reușit să mă faci să zâmbesc. Cred că primul câine, cel de stânga, este mai bine surprins. Dar și acesta are o libertate îngrădită.

Aparent două epoci diferite, în fapt...aceiași Mărie cu altă pălărie! După 1989 au fost numite în funcții de conducere persoane care nu aveau nicio legătură cu domeniul respectiv. Deoarece prima perioadă mă privește, încerc să-i fac o radiografie, dacă va fi posibil, cât mai autentică. Mulțumesc domnule Tomescu pentru citire și comentariu.

Traducerea unei cărți într-o limbă străină este în primul rând meritul autorului care a publicat în țară o creație ce a atras atenția unor personalități, deocamdată, din Germania. Percep acest fapt ca pe o mare victorie a domnului Manolescu Gorun, mai ales că instituțiile care au ca menire acest rol, promovarea culturii românești în lume, n-au, în cazul de față, nicio contribuție.

Uneori mi-am zis că e mai bine să fii sincer și prost decât deștept și canalie. Foarte puțini oameni suportă ironia, un comentariu critic. O părere exprimată în termeni decenți n-ar trebui să nască istericale. Cunosc o persoană care se manifestă dur în discuțiile particulare față de un eveniment, o creație, o apariție pe scena publică. Dacă scrie ceva despre creația respectivă este numai la modul superlativ, ca să nu-și bată cuie în talpă. Înainte de 1989 și după această dată, minciuna a fost și este adevărul în politică.
Domnule Tomescu sunt de acord cu părerea dumneavoastră dar trebuie să mai lucrez pe text pentru a fi cu adevărat un eseu.

Drumul cel mai lung din toate este drumul spre cunoștere iar vehiculul fără roate este mintea umană. Mulți oameni pornesc pe drumul cunoșterii dar puțini sunt aceia care ajung până la un punct, la capăt niciodată. Cei care coboară sunt aceia care au renunțat pe parcurs.
Altă variantă ar fi drumul spre Dumnezeu, este cel mai lung din toate iar vehicolul fără roate este individul însuși. Că mulți sunt chemați și pornesc în căutarea lui Dumnezeu și puțini sunt aleșii.
Chiar dacă răspunsul nu este cel de mai sus, mi-a plăcut formularea din ghicitoare și faptul că m-a pus pe gânduri.

Informațiile istorice, exacte, pregătesc pe virtualul cititor să parcurgă o atmosferă sumbră. Revelația în urma lecturii o constitue starea de tensiune pe care mi-a indus-o Victoria și cei doi copii.Fiindcă mi-a produs emoție, textul e mai mult decât o pagină de istorie, este o creație literară cu multiple valențe.

Ți-am spus mai demult că ești o persoană inteligentă, cu personalitate, perseverentă. Te felicit pentru apariția editorială!
Acum nu aș fi eu însumi dacă nu aș cârti puțin. Textele tale, fie în poezie, fie în proză mi se par foarte lungi, nu toate și de aceea nu am răbdare să le citesc până la capăt. Chiar și acest articol de prezentare mi se pare că exagerezi arătându-ne erudiția ta.
Cum sunt un admirator al tău, n-aș vrea să fii caustică în răspunsul pe care eventual mi-l dai.
Am admirat la fel de mult o tânără poetă și prozatoare, foarte talentată, Lory Cristea, care însă se supăra pentru orice observație critică. Nu mai accepta comentarii la textele ei. Era la fel de narcisistă ca tine, își schimba fotografiile la câteva zile.
În concluzie, te admir și mi-ar face plăcere să mă consideri un prieten, chiar dacă sunt un pic cârcotaș și îți spun că la unele texte uiți robinetul deschis!

"tristețea că eu nu a putut deveni tu
și nici tu să devină eu"
Dacă eu ar fi înlocuit cu orice alt cuvânt ar suna bine în urechile mele afone. De exemplu:
tristețea că lingura nu a putut deveni tu sau: tristețea că mister Michel nu a putut deveni tu.
Când introduci "eu" cred că ar merge: nu am putut deveni tu! Nu îmi permit să atenționez un filolog, totuși am făcut gestul fiindcă textul menționat mi-a zgâriat urechile.
La fel: nici tu să devină eu
Dacă am spune: nici Rasputin să devină eu sau nici Manuela să devină eu etc.
dacă spui: "nici tu să devină eu" cred că ar merge: nici tu să devii eu. Nu știu dacă devii e cu un singur i sau cu doi!

Ferește-mă Doamne să mă îndrăgostesc
De un moș ce se crede viril
Promit Doamne că n-o să-l bombardez cu sfiiciunea mea
O să aștept să-mi zâmbească
Zăpăcitul,nevroticul, singurul
Copilul meu drag!
Păcat că nu se trezește din beție

Poate vrei să știi, de ce m-ai dezamăgit. Redau mai jos poezia lui Minulescu despre superba noastră ...

Reflexe amare fostei mele pule
de Ion Minulescu


Când vezi trecând fetiţe care te bagă-n boală,
Când vezi atâtea ţâţe şi-atâtea pulpe goale,
Şi când constaţi că pula rămâne veşnic moale,
Că doarme în izmene şi nu vrea să se scoale,
Când o ştiam pe vremuri atâta de fudulă,
Şi chiar neobrăzată şi veşnic nesătulă,
Mă-ntreb cu-amărăciune de ce-i mai zice pulă?

Când astăzi nu serveşte decât pentru pişare?
Şi chiar şi-atunci când pişă , te pişă pe picioare?
În loc să-i zică pulă, să-i zică pişătoare!
Să-i zică gumilastic sau chiar veceu anume,
Da pentru veche-i faimă şi marelui renume,
Să nu-i mai zică pulă pentru nimic în lume!

Că numele de pulă legat e de futai,
De ce s-o cheme pulă, atunci când trec alai,
Pe stradă mii de pizde, să facă pe niznai?
Mai bine să ţi-o tai şi la pisici s-o dai.

Pe vremuri de vedea o fustă, se ridica pe burtă
Şi se scula de-un metru, pe cât era de scurtă,
Că azi în loc de burtă se trage înspre craci,
Că ai ajuns acuma pe dânsa să te caci,
Când inima şi ochii-ţi poftesc şi-ai vrea să fuţi,
Ea doarme, n-o aţâţă nici sânii desfăcuţi
Nici bucile n-o saltă sub foşnetul mătăsii
Păi să nu-i fuţi Cristosu' şi Adormirea mă-sii?

De-aceea în amintirea măreţelor victorii
Şi preacinstind trecutul încununat de glorii
Găsesc că-i o insultă zadarnică, cumplită,
Că-această rămăşiţă uscată, smochinită,
Care-a ajuns o biată ciosvârtă inutilă,
Acestă stârpitură căreia-i plângi de milă,
Această căcărează, acest ciot de canulă,
Să poarte încă titlul imperial... de Pulă.

Cand primavara destepta orasul, iar streasina curge satula.
Cand simti ca pacatul te paste, asculta-ti darabul de pula.
De tace pitita-n izmene, o lasa pe-o parte sa zaca,
Inseamna ca dama ce trece alene pe strada-i o vaca.

Am citit "reportajul" pe sărite! În 1991, un coleg de serviciu,Gabriel Bunilă,inventiv,a realizat instalația science fiction pentru filmul "Castelul din Carpați", m-a dus în satul Măriuța să văd un teren intravilan, voiam să-l cumpăr pentru mica mea stupină. Tranzacția era urgentă proprietarii urmau să plece definitiv în Noua Zeelandă. Nu ne-am înțeles la preț așa că stupina am amplasat-o, câțiva ani, în Sinești unde se află o pădure de salcâmi și lanuri de floarea soarelui ...
Dacă rămânea în țară, acea familie lua act de "crima" omului de la fântână, din satul Măriuța povestită mai sus. A preferat să meargă în Noua Zeelandă unde a luat act de săvârșirea unei crime multiple, mult mai atroce, conform ultimelor știri, 49 de morți.
Cred că ai vrut să ne introduci în atmosfera poveștii polițiste "Câinile din Baskerville" dar n-ai reușit!
Concluzia? Azi mă bucur că n-am realizat acea tranzacție pentru a mă stabili în satul Măriuța și că n-am ajuns nici în Noua Zeelandă, că stimabilul meu coleg îmi arăta scrisorile prietenilor săi care povesteau cât de fericiți sunt acolo!

În disperarea pe care o trăiesc azi, m-am consolat totuși, atunci era și mai rău.
Cele trei fragmente sunt bine scrise, sunt curios, proza va avea în continuare aceiași tensiune?

Deși proza ta reprezintă o înșiruire de banalități, (de fapt asta e viața pentru majoritatea oamenilor) ai reușit și acum să-mi captezi atenția. Îți mărturisesc, n-am sărit niciun rând, mi se întâmplă foarte des la alte lecturi, sar pasaje întregi fiindcă sunt plicticoase. Momentul accidentului, posibilă dramă existențială, l-am perceput cu o anume bonomie, a fost, dar totul s-a sfârșit cu bine.
Aș putea comenta textul și într-o notă ironică, personajul din povestea ta s-a îndrăgostit de trei ori și de fiecare dată a urmat ... puncte, puncte.

Am citit cu încântare povestea ta. Felicitări! Dacă pe mine m-ai convins îmi închipui ce bucuroși vor fi copiii ca să le-o spui înainte de culcare.

Mă mir cum mi-a scăpat greșeala, înainte de a posta am controlat textul de mai multe ori. Dar, fiindcă mi-ați semnalat-o, domnule Tomescu, am observat-o și eu. Știți care e ciudățenia, acum, când am văzut-o, aproape mi-a plăcut greșeala, "Tulcea, capătul nostrum de drum". Acest "nostrum" are o ușoară conotație antică, și în atmosfera aceea de beatitudine, poate s-ar potrivi, în zona Tulcei sunt atâtea ruine antice!
Revenind la text, mă bucur că e perceput ca un poem de dragoste, i l-am transmis pe email doamnei cu titlul "De ziua ta, Oana". Dincolo de nostalgia unei trăiri autentice, sper că și Oana a fost încântată că după atâta vreme mă mai gândesc la ea.

Am citit,la început indiferent, cu impresia că exagerezi, ca sfârșitul, cam ultimele 10 rânduri, să mă izbească, impact emoțional. Am recitit textul și de data asta l-am perceput altfel, nimic nu mi s-a mai părut grandilocvent. Nici nu știu ce să-ți transmit,că sunt alături de tine într-un moment greu, sau să te felicit pentru puterea de sugestie, până la a crea o emoție puternică.

Eroina din text, deși contradictorie, este atractivă. Am recitit încă odată prima parte, (la care am lăsat un comentariu). Constat, că și după trecerea timpului, proza e la fel de incitantă. În partea a doua, aparent, nu se întâmplă nimic, dar am descoperit un suflet chinuit care încearcă să-și găsească calea, drumul, care va duce, unde?!! Deocamdată nu știm! Ne vorbești despre iubire ca fiind cel mai important lucru în univers și apoi mărturisești că ai făcut dragoste cu un necunoscut doar ca să scapi de povara virginității!!! În capitolul doi sunt mai multe greșeli de ortografie decât în partea întâi, uneori chiar deranjante, totuși am citit cu plăcere proza ta, poate din cauza sincerității. În concluzie, ai potențial, încearcă să slefuiești, să corectezi.
Mai adaug un lucru, spui că îi invidiezi pe cei care au o pasiune, nu contează ce fel. Poate că pasiunea ta e lectura, scrisul! Aștept cu interes continuarea.

Țațo, în uterul meu am visat lilieci!
Fă, nu fi proastă, eu visez iubire, \"rătăceam pe câmp ne sărutam cu flori de mac și cuci ulini\"...
Auzi fa, popa a zis că lui \"moise câinii i-au furat ttt oiagul\"...
Soro, uite-l că vine, iar ne afurisește, să fugim...\"bestia ce doarme, fluturi bipezi cu unghii late,... au botezat curentul electric\"...
Hai înăuntru \"aștept furtuna\"...ce-o fi vrut să spună \"la cerescul pian\"? Putea și el să fie mai blând \"în fiecare generație cineva cântă la pian cu picioarele\". O fi Michiduță?