Femeia, eterna poveste

Da, o joacă grăbită a editorilor de la Epigrama. Intervenție mutilatoare.

Replica mea e contextuală:

Decât o singură poveste
Lungită, și cu multe fițe,
Și care-adesea-ți joacă feste,
Prefer să am mai multe schițe.
Calimero

Redactorii, de bună seamă,
Sunt vinovații. Deci aceia
Ce nu-nțeleg o epigramă,
Dar cred că înțeleg femeia.

Femeia-i o prăpastie de taine,
Degeaba-ncerci crearea unor punți,
Degeaba-nlături voaluri, măști și haine...
Dar asta nu înseamnă să renunți.

Nae Bunduri,
La tine este clar, ești prea cunoscut ca să creadă cineva că ai putut să greșești, repetând cuvântul \"mulți\".
Cred că și în ceea ce mă privește, cei care mă cunosc mai bine știu că nu puteam să trimit eu, în așa formă, catrenul de la pag. 28 din numărul 46 (prin schimbarea ultimului vers, voită sau din greșeală, poanta inițială a mea și-a diminuat intensitatea; în plus a apărut și un dezacord gramatical, care nu-mi aparține). La fel s-a întâmplat și cu nr. 47, la pag. 17 (nu mai dau nicio explicație, că nu are rost).
Necazul este că eu, nefiind atât de cunoscut ca tine sunt mai afectat, unii chiar ar putea crede că așa am scris...
Problema este delicată, în general, și nici nu știu dacă aici este locul cel mai potrivit pentru a o dezbate. Oricum, inițial rostul comentariului meu a vrut să fie acela de a te liniști, în sensul că mi-am dat seama că nu poate fi greșeala ta, dar ulterior mi-am spus și eu oful...
Cornel Rodean

Femeia-i o prăpastie de taine,
Degeaba-ncerci crearea unor punți,
Degeaba-nlături voaluri, măști și haine...
Dar asta nu înseamnă să renunți.
(Dan Norea)

Femeia-i o prăpastie de taine,
Căci mai ușor, din datele ce țin,
O lasă fără voaluri, măști și haine,
Acel ce-o înțelege mai puțin.

Exprim aicea o idee
Și nu o fac în dorul lelii:
Când vine vorba de femeie
Mai toți suntem supuși greșelii

Dacă-mi permiteți, d-le Florin Rotaru, cred că în spiritul epigramei nemodificate a d-lui Bunduri ar fi fost mai potrivit să spuneți așa:

Exprim aicea o idee
Și nu o fac în dorul lelii:
Când vine vorba de femeie
Noi toți suntem supuși greșelii.

Pentru simplul motiv că am reușit marea performanță de a nu trimite absolut nimic la ultimele trei numere ale revistei \"EPIGRAMA\". Se obișnuiește să se intervină asupra unor texte și nu ar fi chiar de condamnat dacă acest lucru ar duce la îmbunătățirea lor; din păcate, de multe ori, efectul e total opus.
Altă problemă delicată este CORECTURA. Aici am fost și eu afectat, apărând o silabă în plus, sau chiar rămânând fără rimă(!) prin faptul că s-a mâncat o literă ori a apărut alta.
Asta e! Mai bine, de unde?

Mânat de un impuls pasional,
În dormitor, cu două blonde faine,
A constatat Dănuț într-un final:
- Degeaba-nlături voaluri, măști și haine...

\"Dacă-mi permiteți, d-le Florin Rotaru, cred că în spiritul epigramei nemodificate a d-lui Bunduri ar fi fost mai potrivit să spuneți așa:

Exprim aicea o idee
Și nu o fac în dorul lelii:
Când vine vorba de femeie
Noi TOȚI suntem supuși greșelii.\"

mă corectează GPI care mi se adresează cu \"domnule\" din mult prea mult respect, probabil

Eu înțeleg ce vrei să ne explici
Și chiar te-aș aproba, la o adică,
Dar nu greșim cu toți, așa cum zici...
(Ia vezi mărturisirea lui Norică)

\"Și nu o fac în dorul lelii\"
(Florin Rotaru)

Sau ce vrea să ne spună Florin:

Eu mă dedau cam des plăcerii,
Cu patimă și cu temei.
Și nu o fac în dorul lelii
Ci doar în dormitorul ei.

:)

Dar asta nu înseamnă să renunți.
(Dan Norea)

Dar nu greșim cu toți, așa cum zici...
(Ia vezi mărturisirea lui Norică)
(Florin Rotaru)

Norică nu cunoaște, iată,
Cum că zicala cu temei
Că nu te lasă dintr-o dată
Nu se referă la femei...

Deși, supus și eu greșelii,
Se mai întâmplă, vrei-nu-vrei,
Nu fac nimic în dorul lelii
(Doar uneori în ciuda ei...)


p.s. ne mai hârjonim și noi prin grădină, până apare nenea Bunduri cu bățul

Și nu o fac în dorul lelii
Ci doar în dormitorul ei.
(Florin Rotaru si Florentina Loredana Danila...)

Supus e orice muritor
(Mai mult, sau mai puțin) greșelii,
Când drumul către dormitor
E presărat cu dorul lelii.

După ce am postat erata, am avut un oarecare regret, gândindu-mă că mi se va reproșa: \"cine se scuză, se acuză\" dar spre marea mea bucurie a fost o surpriză plăcută deoarece replicile mi-au plăcut mult . Toate. Deci , vă felicit și vă iubesc. Să dea Dumnezeu să ne intâlnim la bine.

Of, mania asta de a mutila textul altuia, pentru că nu-ți place ție cum sună!
Nu cred ca e unul care să nu o fi pățit-o! Ia uitați ce am pățit eu.
Intr-o intenție pentru care îi mulțumesc, dl. Petre Cioclu, redactor la Revista Mea din Israel, mi-a facut onoarea de a insera cateva epigrame ale mele într-un medalion. Toate bune și frumoase, numai ca epigrama mea despre pescari, în care am prins un pește \"mare, cam cât casa mea\", nu a sunat bine d-lui Cioclu, care aluat barda și a tăiat \"Casa\" si a pus: \"mare, cam cât masa mea\", ca, vezi Doamne, cum adica paște cât o casă? Pescărești-pescărești, dar sa respectăm proporțiile!! La replica mea oțărâtă, că \"dacă eu am scris CASÃ, apoi CASÃ să rămână\", am primit o urecheală, cum că să îmi vad de lungul nasului , că mai am de mâncat mămăligă până să fac aprecieri. E totuși )și asta i-am replicat domnului), o dovadă de respect pentru munca cuiva a nu te băga sa corectezi tu ce ti se pare ca sună aiurea. Dacă, de pilda, altuia i-ar suna mai bine: \"mare, cam cât plasa mea\"? Eu îmi iau concediu.

Sau, continuând ideea, Laurențiu, „mare cam cât pana mea”.
În principiu, mi se pare chiar o contravenție la legea dreptului de autor să nu ceri acordul de modificare a unui text, chiar dacă autorul a scris o mare gogomănie.
Dacă tot veni vorba de pățanii, și eu am pățit-o o dată cu un text de proză, într-o revistă altfel serioasă. Câteva cuvinte schimbate, vreo două lipsă, dar nu mai semăna cu ce scrisesem eu. Când am protestat, spumegând, (prin e-mail), redactorul a invocat graba tipăririi, căci, neavând textul în format electronic (asta pentru că nu mi-l ceruse astfel), fusese nevoit să transcrie într-un timp foarte scurt. Ce-i drept, nu s-a mai repetat. Mă rog, pot fi și astfel de situații, care totuși nu trebuie lăsate să scape de sub control. Nu că ne-ar afecta prea tare, poate revista o citesc doar câțiva, depinde, e vorba însă de un principiu și de seriozitatea cu care ar trebui tratate lucrurile în astfel de situații. Am întâmpinat și situația când, înainte de publicarea unui text, mi s-au sugerat câteva mici schimbări, cu care m-am declarat total de acord, dându-mi seama că avantajau textul cu pricina. Dar, deși era evident că îl avantajau, acordul mi-a fost cerut în prealabil. Asta deosebește profesioniștii de diletanți, să mă ierte diletanții.
Altfel, toată stima pentru cei care depun efortul de a scoate o revistă literară, astăzi, când altele sunt la mare căutare.

și atenuarea căderii... cu tentative/comentarii foarte reușite de simț...al umorului...pe o masă in casă...desigur, \"Greșeala aparține redacției\"...
cu prețuire,
ioana matei

Oare cum lansați ideia,
Că enigmă, e femeia?
Parcă n-ați voi aceia
Ce au cheia.

Despre Nae, îmi dau seama,
Adevărul nu s-a spus:
Cine - el sau epigrama -
Fu tradus?

= Femeia, eterna enigmă
Dan Norea

Femeia-i o prăpastie de taine,
Degeaba-ncerci crearea unor punți,
Degeaba-nlături voaluri, măști și haine...
Dar asta nu înseamnă să renunți.

rânddul 3:Parcă n-ați fi voi aceia

Nae Bunduri, mulțumesc pentru apreciere. Părerea mea e că tonul face muzica. Iar tonul l-a dat epigrama ta. Urmarea - un șir de replici foarte bune. Aș remarca modul admirabil în care Florin Rotaru a speculat versul meu \"Degeaba-nlături voaluri, măști și haine...\". Din păcate, nu sunt atât de bun ca el la dialoguri de gen atac-contraatac. Așa că m-am mulțumit să râd în tăcere. :)