Nick Beres

Am explicat în text de ce o narațiune nu e o reprezentare corectă a realității.
Pentru că se mărginește la un singur lanț temporal, pentru că nu arată decât bucăți de evenimente și nu evenimentele în sine așa cum se întâmplă în realitate. O narațiune bună nu povestește de fapt întâmplări, ci emoții, dar cu ajutorul întâmplărilor și nu descriind emoțiile în sine. Și ar mai fi multe de spus, dar nu am chef acum.

Site-ul nu l-am mai vizitat de mult pentru că nu am mai avut telefon din cauză de neplată.

Pe Ursula K. LeGuin am găsit-o pe tarabe, prin anii \'90. Acum nu știu dacă se mai găsește.

Mă bucur că cineva mai poate fi interesat și de probleme de tehnică, mie tehnica mi se pare foarte importantă. Eu nu cred că există talent, ci numai disponibilitate grefată pe un fond de cunoaștere.

Marul discordiei?

Ma bucur sa vad ca se citeste Ursula K. Le Guin si se asculta Dead can Dance.

Si inca o intrebare: a mai aparut ceva dupa postmodernism? Sau: ce curent ar putea aparea dupa postmodernism? Se prefigureaza ceva la orizont? Pentru ca de obicei, un asemenea curent isi face anuntata prezenta prin niste germeni, cu ceva timp inainte sa devina, ca sa zic asa, \"institutionalizat\".

Draga Andrei,
Bineinteles ca nu am vazut Pulp Fiction. Acum cinci minute am sosit si eu cu pluta. Vreau sa-ti spun ca tonul tau ma cam scoate din sarite, dar ma abtin. Nu vreau sa ma iau de git cu nimeni, vreau sa invat, de aia am pus niste intrebari. Ma astept la o discutie tehnica, nu pasionala. EU nu sint impotriva postmodernismului, a nu se intelege gresit, ci doresc numai sa aflu mai multe. Decit sa te iei de mine, mai bine-mi explici de ce Pulp Fiction e un film postmodernist, ca uite, eu sint prost si nu stiu.
Dar alta e problema care ma interesa. Cea a naratiunii. A structurii narative.

Datorita faptului ca in perioada asta sint nevoit sa descopar singur cum se manevreaza epicul, pentru ca trebuie sa scriu niste scenarii de film, ma trezesc preocupat de problemele specifice acestuia. Sa fie oare adevarat ce scrie hypokeimenon despre epic? Arta naratiunii e pe cale de disparitie? Prin IMPOTENTA? Intr-adevar, observ in jurul meu acest fenomen. Colegii mei de la scenaristica nu scriu decit scenarii dedramatizate, sau cu structura epica primitiva, specifica basmului (cel putin cele pe care le-am citit eu asa erau). Chiar si profesorilor care ar trebui sa ma indrume le vine greu sa minuiasca un conflict. Este atit de greu sa povestesti ceva care sa aiba cap, intriga care sa duca la un conflict si o coada care sa rezolve sau nu acel conflict? Si care sa nu fie structurat ca un basm?
Se pare ca e mult mai greu sa semnifici ceva cu ajutorul actiunii, al epicului, decit sa o faci liric, cu toate ca indeobste naratiunea e socotita inferioara ca forma de expresie poeziei. Cel putin asta e concluzia empirica pe care o trag eu, observind ce se intimpla in jur.
Care sa fie rolul postmodernismului in chestia asta? Oare trebuie sa ne ingrijoram? Dar nu cumva evolutia conditiei umane trage dupa sine aceasta modificare a mijloacelor de expresie? Atunci, dat fiind ca pe mine ma preocupa filmul si ce ar trebui sa fie acesta in viitor, voi intreba: credeti ca ati rezista 15 minute intr-o sala de cinematograf in care ar rula un film postmodernist, total \"deconstruit\" (ca dedramatizarea singura nu e un apanaj exclusiv al postmodernismului)? Daca da, credeti ca viitorul filmului e legat de modificarea mijloacelor sale de expresie, la nivel structural, in aceasta directie?
Rog mult pe cei care sint in masura sa o faca sa incerce sa arunce o raza de lumina asupra nedumeririlor mele, si ma adresez mai ales lui Bogdan Geana, despre care stiu ca, dintre membrii activi ai site-ului, se pricepe cel mai bine la postmodernism, dar si lui Mat, adrian_nairda si oricui ar avea ceva de zis in privinta asta.

Se vede ascutimea inteligentei, aproape iti pot urmari jocul ideilor. Savuroasa betia sonora de cuvinte, savuroase ideile frinte de la mijloc. Nostalgica si imbratisata economia exprimarii. Stari privite de sus, clipe inghetate contemplate dintr-o a treia persoana careia i s-au retezat afectele. Timpul ciopirtit cu barda si fragmentele rezultate amestecate ca si cartile dintr-un pachet de joc. Si, peste toate, o constiinta ascutita ca tipatul de inalta frecventa, de-abia audibil, al transformatorului de linie dintr-un televizor. Dar pentru cine scrii? Ar trebui sa scrii pentru Dumnezeu, nu sa mormai in barba pentru tine insuti. Cind Bach a fost intrebat pentru cine compune, asa a raspuns: \"pentru Dumnezeu\".
Imi permit sa semnalez si o mica greseala de ortografie in versul al optulea, care sint convins ca se datoreaza numai vitezei de tastare.

neopren? ai cumva vreun costum de scafandru pe-acasa?

Uite o poezie de Pan care-mi place. Vers fluid, curge usor, se respira, se mira, se rotesc carusel prin vint si prin nopti, printr-o stepa cu ierburi inalte, ciclurile lumii! O lectie de \"imblinzire a scorpiei\". Poate o lectie de la un motan mai mare catre un motan mai mic, despre cum se integreaza arderea de femeie intr-un Cosmos verde, al ierburilor.
Da, cam asa mi-l imaginez eu pe Pan, zeul, cintind nereidelor.

Stil greoi, intortochiat, abundenta voita de termeni apartinind mai degraba unui metalimbaj de specialitate decit unui limbaj poetic.
Aceste poezii ale tale par sa imprumute spatiul in care se desfasoara de la diverse emisiuni de popularizare a stiintei de pe Discovery si National Geographic Channel.

Da. Si nu m-ai deranjat in chat.

O mica observatie: nu te poti reflecta intr-o nova. Daca ziceai in pamint, in cer, sau chiar in luna, mai mergea, dar intr-o nova! E flagrant! Nova emite lumina, e ca si cum ai zice ca te reflecti in filamentul unui bec sau intr-o bomba nucleara care explodeaza. Nu folosesti notiunea nici cu sens de metafora... mi se pare c-o folosesti cam gratuit, numai pentru rezonanta cosmica.
N-am inteles timpul la care se refera poezia, sau evenimentul care declanseaza starea de fapt: cind \"se vor auzi simfonii...\"? Sau de ce? Se vor auzi asa, deodata, gratuit?
Observ revenirea in opera ta a ideii de culpabilitate a tot ceea ce este frumos, luminos, de natura inalta. \"exista vinovatie in iubire?\" intrebai odata. Acuma, simfoniile sint \"culpabile\" de \"armonie si eres\". De unde intortochierea asta in modul tau de a te exprima artistic? Ai ceva sa reprosezi lumii? Daca da, n-ar fi rau sa incerci s-o faci mai putin transparent, pentru ca procedeul asta e destul de fumat.
Iar in privinta mesajului poeziei, el nu ajunge la mine, ori pentru ca sint eu opac, ori pentru ca nu exista.

P.S. Recitind poezia a patra oara, mi-a picat fisa ca evenimentul declansator este moartea. Cam macabru, sa muriti amindoi deodata, poate intr-un accident sau poate de prea multa vinovatie :)
Restul criticii ramine.

Ma speriasem ca o sa gasesc vreun scenariu de scurt-metraj pe-aici. De, n-a fost sa fie...

Draga Magule, am o observatie de facut la explicatia ta, daca tot ai ales sa-ti explici textul. Definitia data de tine quasarului nu este corecta. Nu poate fi vorba de o stea formata din unde radio. Nu exista asa ceva. Radiatia este, daca vrei, un efect secundar al unui obiect cosmic, cu ajutorul caruia putem noi sa-l percepem. Obiect cosmic facut din radiatie nu exista. Iar natura unui quasar nu e inca bine inteleasa. Speculatii s-au facut cum ca ar putea fi o gaura neagra supermasiva, aflata sau nu in inima unei galaxii indepartate. Ce se stie sigur sint urmatoarele: un quasar are o asemenea deplasare spre rosu, incit apare ca fiind situat practic la marginea Universului observabil. Ca sa \"bata\" pina la noi trebuie ca radiaza de o mie de ori mai multa energie decit toate stelele din galaxia noastra luate la un loc. Vezi bine ca nu poate fi o stea, o asemenea masa ar depasi cu mult limita aia (am uitat cum ii zice) pina la care fortele de reactie nucleara pot contrabalansa gravitatia, ca sa nu se prabuseasca steaua in ea insasi formind o gaura neagra. Gaura neagra, apropo, emite si ea radiatie si inca zdravan (am citit intr-o carte de Stephen Hawking cum, dar am uitat explicatia - ceva cu fotoni emisi de pe linia \"orizontului de eveniment\" sau cam asa ceva, nu am cartea la mine acum).
De asemenea, un quasar se indeparteaza de noi cu o viteza gigantica. Practic este cel mai departat, mai masiv si mai vechi lucru pe care-l putem observa. Poate ca vedem marginea Universului. Poate ca vedem chiar Big-Bang-ul, nu stiu de ce nu apare asta nicaieri, doar virsta unui quasar (daca e sa ne luam dupa deplasarea spre rosu) e cam egala cu virsta estimata a Universului. Si, ma gindesc eu, oare de ce n-am vedea Big-Bang-ul? Doar cu cit te uiti mai departe, vezi lucruri din ce in ce mai vechi. La ce distanta ar trebui sa ne uitam ca sa vedem ceva situat in timp in jurul datei marii explozii? Poate ca la distanta la care e un quasar. Dar, din pacate, virsta Universului nu poate fi estimata cu precizie satisfacatoare pina nu se calculeaza cu acuratete rata expansiunii Universului, numita constanta lui Hubble. Asa ca raminem in domeniul speculatiilor...
In privinta poeziei tale, mi-a placut, desi imaginea lui Isus impartind piine si pesti puilor de stele ma face sa zimbesc... mai bine le-ar imparti niste hidrogen, ceva. Da\' chiar, ca sa-l vedem pe Isus nu ar trebui decit sa facem un salt in Cosmos, cam la vreo 2000 de ani-lumina departare, si sa privim spre Pamint cu un telescop intr-adevar puternic: am putea vedea scene cu Isus, l-am putea vedea cum il invie pe Lazar si cum alunga negustorii din templu... Dar cred ca nu ar fi posibil, pentru ca lumina reflectata de scenele respective nu ar avea suficienta energie sa ajunga atit de departe in spatiu...
Gata, ca bat cimpii.

Nu am intentionat sa te jignesc. Cum o sa spun ca un profesor de sport are un univers limitat? Un asemenea lucru nici nu e adevarat. Imi pare rau ca interpretezi in felul asta spusele mele. Poate e vina mea, ca nu reusesc sa ma fac inteles cum trebuie.

Singura parte a poeziei care a stirnit ceva emotie in mine este prima strofa. Si asta datorita faptului ca sugestiile plastice (\"bulgare de carne\", \"ochi rotund\", \"in coarne\") aluneca mai usor pe git pentru ca sint unse cu ritmul si rima impecabile. Dar folosesti ceea ce eu numesc, in limbajul meu interior, \"metafore nejustificate\" sau \"incomplete\" sau \"comparatii fara al doilea termen\". Nu stiu cum sa le spun, pentru ca, spre deosebire de Bogdan Geana, mie imi lipseste limbajul criticului de specialitate. Adica: ce este ca un bulgare de carne? Ce compari tu cu un bulgare de carne? Nu spui. Si nu se intelege nimic. Sau poate chiar e un bulgare de carne. Pumnul tau de pilda, sau burta cu care te sprijini de tejgheaua pe care maninci mici asteptind sa vina trenul de Aiud. Dar nu se intelege asta de nicieri, si mi se pare o scadere regretabila a textului.
Urmatoarele doua strofe sint ori criptice pina dincolo de a putea construi emotie, ori cuvinte aruncate alandala. Interesanta este doar ruperea de ritm, versul alb (eu as zice gri), si senzatia generala de haos urmuzesc pe care o lasa. Semnalez un loc comun la sfirsitul celei de-a treia strofe: \"iar timpul nu se mai da pe cartela\". Suna rasuflat.
Ultima strofa aduce putina lumina: intelegem ca poetul asteptind trenul spre un oras de provincie, a trait o stare de absurd a lumii, in care timpul s-a contorsionat ciudat, pierzindu-si forma. Timpul putin, timpul care nu mai este in cantitate nelimitata. Nu merita sa treaca asa, ciudat, rasucit dureros in el insusi, adunind dupa el bucati colorate de realitate care-si pierd intelesul, devenind fragmente ale unui caleidoscop rotitor care uruie in gol, fara sens, fara scop. Poetul resimte puternic aceasta lipsa de sens a lumii la nivel primar si, ca sa uite, isi propune sa-si atenueze simturile apelind la un drog: feteasca.
Poezia este despre timp, si este ca un sandvis.

O poezie care nu e poezie. Ceva scris ca sa nu spuna mai nimic, postat parca in bataie de joc. Nu inteleg. Numai asa, ca sa publici ceva, ca sa folosesti site-ul ca loc de marunte refulari.

intre semnele <> era cuvintul \"trecut\" dar vad ca serverul le-o fi interpretat ca cine stie ce tag-uri html.

Curat grafomanie.
Nu inteleg de ce (pun si eu intrebarea, de ce?) ai simtit tu nevoia sa ne adresezi urmatoarea intrebare (adinca rau de tot):
\"De ce trecutul a fost ieri?
De ce nu-i azi, sau poate maine?\"
Raspuns: pentru ca noi denumim \"trecut\" ceea ce a fost ieri. Toate astea sint notiuni conventionale, ele nu exista la modul absolut. Ai putea sa intrebi: \"da\' de ce nu denumim <> ceea ce este azi?\" Raspuns: am fi timpiti daca am face-o.
Alta data cind simti nevoia sa mai publici ceva asigura-te ca nu e un text scris doar din mania de a scrie.

Adica tipa era cam nespalata? Daca putea de te traznea... Si mai crestea si jungla din ea...
Element urban personificat - troleibuzul pur si simplu nu-si are locul in amestecul asta heteroclit de elemente apartinind unor zone fara nici o legatura intre ele. \"Atom de timp\" mi se pare o timpenie (la fel cum ai zice \"un metru de curent electric\"), timpenie pe care ai fi putut-o justifica sub titulatura de licenta poetica, daca textul ar fi fost poezie. Daca esti licentiat in filologie (parca asa am citit in biografia ta) ar fi trebuit sa scrii \"asa cum intind vinatorii fiarelor\" si nu \"la fiare\". Sau e si asta tot o licenta? Daca da, cum se justifica? (aia cu atomul de timp inteleg cum se justifica, dar asta nu).
Bananele alea puteau rau de tot, poate ca erau stricate. Eu n-as fi trecut pe-acolo fara o masca de gaze.