nica mădălina

mă bucură faptul că metaforizarea e strunită și mai și în textul acesta, față de majoritataea textelor tale. și că renunță la ludic de tot. are miză, câtă vreme nu doar descrie un tablou, ci induce o stare , radiografiind subtil, dar precis, stările personajelor din tablou.
stilistic mai este de remarcat miza pe ușurătatea exprimării, precum și o mai bună decupare a versurilor, de unde și secvențializarea mai limpede.
e un progres față de textele tale de la o vreme încoace.
pentru motivele astea, mă gândesc că a-l aduce și mai în față, pentru dezbatere, chiar contradictorie, se justifică.

incearca, pentru ultimul vers, care e mult prea lung si strica tot ritmul de pana la el, incearca sa citesti \"ca de la tine nu ma cer\".
eu asa am citit, ca sa nu ma poticnesc fix la mal.

ștefan ciobanu, te rog recitește ce ai scris, înainte de a relua tensiuni inutile.

și măsoară-ți bine exprimarea, precum și cuvintele ce o compun. nu este prima dată când mă văd nevoită să revin, în subsolurile texteor tale, pașnic, calm, răbdător, pentru a reexplicita lucruri spuse la fel de calm, răbdător și limpede.

și da, relax încă o dată, era doar o părere. repet asta, chit că sau că.

cu mulțumiri.

\"(...) dacă la asta te gândești\".

ștefan, nu văd liniile la cucu, nici la cineti cac ritică.

așa că relax, am citit și că ai de gând să lași doar acele ultime versuri. dar tot e deranjant, pentru mine una, acel cucu. asta nu înseamnă că ștefan ciobanu trebuie să scrie pentru mădălina x sau popescu y.

nu scot reguli din pălărie, port pălării doar la ocaziile care cer așa ceva și nici nu sunt reguli vorbele mele. au fost o opinie argumentată. pe care, din cauza acestor prelungiri tensionate, regret că am lăsat-o. dar nu o retractez.

și, din păcate, nu pot să te ajut, tehnic, la modficarea textului. regret și asta.

lasă

ștefan, laă, te rog, presupunerile cu privire la ce gândesc, cât timp spun franc asta.

am prins ideea, numai că, în opinia mea, ori cacofonizezi cap-coadă, și atunci are un sens cacofonizarea, reiese limpede că ea este scopul și tema textului, ori ajuți textul să aibă o muzicalitate coerentă, bazată pe consoana \"c\", dar neîntreruptă de cacofonii.

pe principiul ori, ori.

avion neavion, ion luca caragiale nelucacargiale, biserica catolică sau nu, tot deranjează al naiba, într-un text atât de scurt, care se mai și sfârșește cu un cucu.

zic și eu, nu dau cu parul. dar parca latră acea cacofonie. la fel finalul. și e păcat.

fă ceva, te rog, cu acea cacofonie crâncenă....

da, da, iar am bagat si e. de frumos ce e.

uite, asta cu eu am fost high si ce misto a fost si a fost pe bune e deja pubertina. ca atitudine estetica.

nu e musai sa introducem in texte chiar orice experimentam. au facut-o deja multi si prea fain ca sa mai tina. de la beaudelaire incoace e deja redundant.

n-am rezistat până la final. nu am căscat, dar pur și simplu...

la pumnul inexpugnabil m-am gândit că ar fi fost de preferat simplitatea declarării curate. adică academismul ăsta năruiește tot ce putea fi emoțional și verosimil.

nu prea merge tonul epistolar pe care îl încerci cu titlul. pot înțelege niște resorturi, dar chiar și-așa.

eu una aș reduce mult, aș ajunge la esențial. pentu că o declarație de acest gen de iubire nu explică, nu descrie, doar trebuie să oprească pe loc și să ia de mână, să fie despre cel căruia i se adresează, și nu despre cel ce o emite.

iar faza cu tripurile este deja... mergi pe central, nu pe periferia asta la modă. că e volatilă rău.

ntz, încă necesită revizuiri.

de logică - etajul cu mare forță gravitațională. nu merge, pământul e așa. astfel, poate fi reformulat acolo, mai simplu, mai puțin căutat.

de sonoritate - pantalonii negri. pot fi simpli de înmormântare.

apoi bunăoară și spre exeplu într-un singur vers e cam mult.

celor ai casei suna ciudat și rupe ritmul


și făcut ceva la partea cu globulețele și josefina, nu aduce nimic textului aceas strofă. poate ține de aspectul personal.


ca întreg, se mișcă mai bine decât textele voit mature pe care le tot încerci. are mai mult dinamism. asta da.

nu merge.

e exprimat greoi - receptaculi, a dezvăluit nesiguranța exprimării...

la nivel ideatic, se sprijină exclusiv pe un joc.
joc în care se încadrează și jocul de cuvinte.

din păcate, nu vizează, nici măcar subtil, o idee ce l-ar fi putut salva, la nivel de mesaj. și anume, ideea că revoluția (în sens de schimbare la 180 de grade a sistemului) a afectat și limba de lemn a totalitarismului, cu toate clișeele sale (tovarășul fiind unul dintre acestea).

de altfel, această problemă este încă foarte actuală și încă intens studiată.

problema constă în aceea că această limbă de lemn, formă de ortodoxism, este elementul totalitarist care a supraviețuit morții totalitarismului ca sistem politic și prin care acesta din urmă se prelungește, în fapt, încă influențând gândirea.

ar fi multe de zis, de discutat.

dar nu textul mi-a stârnit asta, din păcate.

mai mult, efectul lecturii mi-a lăsat impresia că ironia pe care o încearcă este una bagatelizantă.

mi-a plăcut strofa 6, fără acel că...

spun doar o impresie, cea mai puternică.

și anume că mi-a plăcut că strofa 6, cumva de mijloc (deloc siropoasă), am receptat-o ca pe ax al textului, echilibrând tonul mai mult didactic și conceptualizant din rest.

descrierea din această strofă, cu imaginile ei necomplicate, se duce direct la țintă. prin țintă înțeleg posibilitatea, pentru cititor, ca după lectură, să rămână cu ceva amintibil, ceva care i s-a așezat, fără efort, pe suflet sau minte sau ambele. exact așa cum e.

și o spun ca și cititor a cărui memorie a versurilor este foarte ciudată, admite cu greu versuri întregi să rămână în ea tale quale. de obicei rămâne cu ideea de ansamblu....

de fapt, revedeți întregul text.

are diacritice anapoda, iar la nivel de construcție și de mesaj, mai trebuie lucrat.

cu mulțumiri

aplicați-vă propriile criterii estetice și sincer veți afla că nu încadrarea e problema.

și veți afla lipsa de miză a \"textului\", atât în sine, cât și raportat la frații lui.

îmi permit să spun că nu are miză pentru că nu rămân, ca cititor, cu nimic din el. nici măcar cu mirarea sau uimirea în fața a ceva ce m-ar depăși ca om ce receptează ceva.

nu rămân cu nimic din ce am tastat într-o frază a primului meu comentariu. acelea sunt pentru mine exemple de elemente care justifică prezentarea unor rânduri sub forma unui text pe un site literar de către un autor ce se respectă.

mai mult, nu rămân nici măcar cu o stare de ansamblu sau cu o dâră de atmosferă, semn că textul se străduiește să spună ceva.

cu scuze că am revenit să explic evidențe...

autocenzură vă spune ceva?

scrisul la nervi nu dă un text cu nerv sau sens sau rost sau tehnică sau implicații sau ton sau timbru sau armonie sau mesaj sau, per total, care să treacă de granițele particularului strâmt.

poate dacă ați respira puțin înainte...

și nu mă refer la aspectul fiziologic, ci la asumarea unui eventual act estetic.

ceea ce nu e cazul acum aici. de act estetic, adică.

sinceritate, da, dar unde e încercarea literară, totuși?

cu bine și eu. mulțumesc pentru excursul etimologic, de natură pedagogică.

de altfel, acel \"dacă nu mă înșel\" era menit să afirme că accept posibilitatea să fie vorba despre o licență poetică.

simplu și concis. departe deci de vreun impuls scientist sau științific.