nica mădălina

remarc \"...\" si nu \".\" n-as sti despre oameni, dar spice dospesc hrana intru deschidere, fie ca ei/noi/fiecare... afla constient despre asta. (caci eu m-am decis sa gandesc auriu, altfel diluez mersul si ii rapesc destinatiile)

ciclicitatea obiceiului uman, obisnuitului cu umanul. alteritatea care da parg deja zemosului tanjit dupa oameni ca dupa sine. universuri se rastoarna unele in altele si se rotunjesc portocalindu-si raspunsuri. intoarcere cu primire sa fie...

cum nu pot cuprinde in semne felul in care percep semnificatiile acestui poem, cum nu pot decat sa il valorizez dincolo de explicatii, cum mana intinsa si vino, avem treaba da atata lumina sub cer, ma rezum la a remarca in poem fluiditatea unei simtiri atat de intime si atat de simplu proiectate in afara, incat permite, in cazul meu, nu comentarii, ci ramanerea langa, cu sufletul intins ferm si senin.

escaladeaza usi, uneori nu au ziduri in jur, nicoleta... dar stii asta, cum stii deatfel sa recunosti sensul asa-zis interzis spre inapoi la tine, cum stii ca o amenda n-ar fi nimic pe langa capul in sus pe drumul asta, cum stii ca peretii cei sugubeti se pot descompune ei in locul tau.
uf, tristete multa si da, e patetica incercarea asta a mea de a vaseliniza usi, de a le pune clanta (am tot incercat si cu ale mele), insa parca as intelege si as ciocni un ou, astazi rosu, cu sufletul tau.:)
(\"ham ham\", nicoleta)

nicoleta,
e altfel. e rusinat, e fragil, e cu privirea in sus, cu imortalitatea ca farsa a finitului dulce, caci avem soare, nu-i asa? are simbolurile clasice, dar explica (\"caci\") mai concentrat, mai simplu decat in ce ai scris pana acum si implica mai mult:) te-ai hotarat sa fii tu si asta e bine.

uff, mai li,
timbrul, zic strangatorii (adica aia carora le pasa mai lesne de ce nu e scrisoare, ce nu e vehicul), lipit face cat un raspuns fara intrebare. securizam rana, cuvantul, se-ntoarce timbrat un fel de reply, dar ochii simtind si mintea atatatoare nu-si fac griji mai mult decat iubirea, mai putin decat cerul. posibilitate- posibilitate (asa vad eu, li, acest rece-cald al tau. si un alt spatiu alb, ne-pierzator, intre. ca mi-am gasit refren, stii tu :)...)

inchide ochii, odihneste copacul, toarna-ti miscarea pianului in paginile de carti, mira-te cat sa nu te mai surprinda si sa nu mai poti inchide sensurile, ci doar prinde cate o esnta. a ta, a ea.
nu, nu este o sugestie, poate nici o intelegere.
strofa a doua, desi striga, nu o pot ostoi...:)

imposibilitate, ca ma si balbai (mi-e frica de ea:)...)
si bantuie, fireste (desi un g si un baguie nu ar fi fost chiar ca si picat din gol in context)

un alt spatiu alb (avertizesei odata ca te bgantuie:)...) care sa fie din tine, al tau, printre acele virgule cu dinti, li?
un spatiu alb cu nume, nemarginit, stefanesc, conotativ?
o posibilitate care a fost odata o impsibilitate trista

domnule herinean,
sub rezerva inclaritatii demersului meu explicativ (datorata lipsei mele de conciziune), insa in speranta macar a unei nuante de claritate, opinez ca
ideea mi se pare buna, in ciuda mult temutului asa-zis risc al subiectivitatii ( si nu subiectivismului) editorilor recomandatori.
si teama, multora sau putinilor, e un mecanism motivational nu neaparat in sensul competitivizarii creatiei in unicul scop ca un text sa ajunga la recomandate, ci mai degraba al lucidizarii creatiei. si prin aceata nu inteleg creatia ca pe un act gandit intr-o finalitate exclusiva a alteritatii si a reactionarii sau inter-reactionarii, ci ca pe un moment de sinceritate cu sine, de substantializare a unei esente/naturi personale, care daca misca, starneste, o face tocmai fiindca este sinceritate.
fara pretentia de a putea da sentinte asupra creatiei ca realitate in sine, ci doar observand-o ca fenomen, consider asadar propunera dvs. ca fiind o alegere restructurand motivationari exterioare autorilor de pe acest site si deci apreciabila.
ar mai fi motorul motivational interior si individual al credintei si al coerentei in originalitate, care poate compensa, trebuie sa cred asta cu tarie, eventualele mici tristeti/revolte (iarasi personale) ale celor care nu-si vor regasi textele la recomandate.

astea, desigur

cu o miscare darza trece si rugosul parului de pe tenul care sa reactioneze la lumini si culori. primavara este doar ciufuta, nu si-a gasit accesoriile preferate in diminetile asta. ma insel probabil, menta din ceai devine gretoasa si ea uneori... (dar am aspirator:)...)

ma bucura, florina, cu multa tristete, sa dau clic pe \"intre cuvinte\"-le tale, sa gasesc dupa un search pe care il incepusem si eu (cu acelasi catelus galben, saritor si simpatic populand pisiurile), i-ul cela. sa il restore intru intoarcere la fotografii cu zimti sau la rememorarea firescului ante-windows. ma loghez coloorata in pixeli fara cuvinte, mai re-capat un simt, doua. iar striga ceva a om de prin mine...(atentie la mouse si la tremurul mainii...)

li, *-ndu-ma, o tulesc sa traiesc azi de cateva ori, poate ma vede si pe mine un laboratoricesc umanitariano-grabit , dar verde ne-a-apa-rat, ochi:). si ma intorc, asudata, in cocon, nitel mai tarziu, sa contrazic muschii lu\' nenea ala nezvacnicios.
(iar ma pui la trebi, li, iar mergi cu mine:) )

tac profund si zgomotos ma invart vizavi de fereastra, pardon, peretele paracios. astept vesti, sa empatizez, daca tot nu creez.mie mi-e sufletul protejat in gand luat in pastile zi de zi:(

li,
daca eu clip-esc, uneori vazand si audi si carute, intelege-voi (trebuie sa cred asta, tot o thenica de marketing poate si nici macar inovatoare) ca mai e mult pana departele meu. dar mai si clipesc, si printre inapoia (mea, ca de ea era vorba) ochiesc framantari viitoare. fireste. :)
aiurez, li, iar poezie era textul cela al tau si nu al lui lenny, insa asa ma spariu eu, natural, sa numesc. publicizez mostre de nu am inteles, dar am inteles. (macar * acelea, lasa-mi amagirea asta...)
n-ar fi vrem(e)andu-te,
madanica

smerinde merinde numele astea care hranesc acid, dar hranesc.mi-e asa trepadusa foame si asa mediu sa implic, sa explic, sa beau vinul din poveste, inapoia mult mai este, ca ma insinuez si eu in \"textul\" asta, cu aproape naturaletea de a simti doiul cela. (sec zis, text:(...) irecuperabil. ( cat clip-esc?)
(lui li, acelasi zambet diminutivizat)

primul meu comentariu folosise pluralul anapoda (noi in locul unui sincer eu, care stie, putin, dar fix, ca o simbolistica precum cea a cuvintelor de dupa parantezele initiale, nu se reveleaza la prima citire). eu insa, nemaicomentand, consecventa, voi tacea (ma amagesc ca ar semana a intelepciune, cum zice ne-praxis-ul colectiv)

multumescu-va de recomandare:)
sigur am fost prea alambicata in exprimare (nu ca ritmul de manea:) ). ziceam doar ca mie acest poem mi-a indus tristetea ca uit de filmele de arta si ca ar trebui doar sa neg tentatia comercialului si a construitului (in sens larg) si, la sugestia aceluiasi poem al dvs. (of, intelegerea mea:)), mi-ar prinde sanatos naturalul sentimentelor. daca a parut ironic, era de fapt la adresa mea, care aveam pretentia ca as putea sa ma intorc la straturile mesajului dvs. (de fapt la continutul pe care subiectiv si stangace il pot eu intui/simti/gandi in acest poem). dar voi tacea (aritmic)

si putin mai intors irisul, aprope a privire, catre logica cromozomiala (si cacofonica) a sentimentelor scandate iambic. nu, sa nu se vada ca doare simplitatea, i-ar rani pe cei dragi (ei ne cred liberi). un dram de drama, asa ii sade bine unui film de arta. si rugam scenograful sa deseneze sentimentele, noi autist rationalizam si zgomotul de...motor! (tentatia box-office-ului)