Netedu Silvia Maria

O lacrimă șchioapă și-a fumat mințile și s-a aruncat în golul sufletului meu. Acum că marți e luni, iar vineri e una cu duminică îi pot oferii un colac de salvare să nu se

Îmi cresc îngeri în sânge și molii în priviri . Mi-am căutat visul în noroi și în bălți , dar nu l-am găsit. Am așteptat să plouă cu bucurie, dar mi-am privit suferința în ochi. Îți cer

Când m-am trezit din utopie M-am hotărât să scriu Numai decât cu îngeri din pustiu. Penel din aripi moi și albe a cărui umbră se prelinge voiajor în a sufletului bătaie. Pornește din mine ca

Printre blocuri de țărână Răsuflarea mi-e greoaie, ‘cerc din greu să fiu stăpână Pe viața mea de paie. Plimb un cap ce nu-i al meu, Se prea poate să și fie, Dar nu recunosc în el decât ochii

Mi-a zgâriat o rază geamul și n-am putut să-l mai închid, așa că vino să-mi repari cadranul spart al ceasului mototolit. Îți amintești cum s-a-ndoit o clipă atât de tare-ncât s-a rupt în două

Cine a hotărât ca ziua să aibă 24 de ore ? Mie nu îmi ajung cele 24 de ore. Dacă aș uni cu un cerc câte două zile din calendar s-ar schimba ceva ? Poate că fiecare oră s-a divide astfel încât o

Femeie de lumină Cu cap de marțipan Împrăștie-n câmpuri ude Miros de ionatan. Polen gălbui al singurătății, Aripa dreaptă a nemuririi, Angelică de tinichea Cu braț de sticlă. Te amesteci în

Deznădejde… Nu te-am mai văzut de alaltăieri Chip fără preț. Lumina ochilor tăi Nu m-a înseninat de ore, De zile, de nopți. În gândul negru nu ai mai pătruns. Acum nu răspunzi. Eu

Plouă. Picuri lungi Se închid în sicriul De piatră nesătulă. Luminile felinarelor De ceară sticloasă Orbesc întunericul. Vânt scăpat din Boxele unui concert de calitate Ațâță

Zâmbet obosit, Îmi bate vântul în poartă . În noaptea de catran Doar gardu-ți nou vopsit Se mai vede. La tine s-a oprit în astă noapte negustorul de vise . Își caută fără-ncetare

Chip cioplit în piatră seacă, Răsuflarea-ți e divină. Ochii mici de sticlă nouă Se îndoaie de mijloace. Buza creionată-n ceară, Cu iz vechi de cuișoare, Mâinile, platforme palizi Mă-mbrâncesc

Puf plăpând de păpădie În pământ sărac oprite-ai Nu mai ai un loc sub soare Și nici sub dragostea mea. Terfelite-ai prin noroaie , Trupul alb ți l-ai pătat Căuta-vei îndurare, Dar voi fi

Inspirație a geniului nemuritor, Străfulgerare crudă în infern. Te-ai ascuns într-un deșert de vise Și nu mai vrei sa vi-napoi. Te-a încântat să vezi cum piere, Prin spicele de grâu proaspăt