Negru Vladimir

Gabriela... titlul e atat de rotund si se deplaseaza spre rosu odata cu intreg universul poeziei tale... mi-au placut versurile si parca ecoul lor in al meu suflet a fost mai putin surd ca altadata.

Florine de buna seama ca intalnirile nu sunt deloc intamplatoare iar clipele impartasite cu sinceritate valoreaza cat un ocean de momente nechibzuit traite... lasand la o parte apetenta umana pentru sarbatori, repere ale nostalgiei, imi place sa cred ca fragmentarea aceasta a timpului e doar un artificiu pentru a ne incanta in continuare cu trairile tale potrivit/nepotrivit :) versificate. La buna auzire/vedere/traire s a.

Poezia curge intr-un fel aparte iar alternanta dintre diferitele niveluri hermeneutice da un farmec aparte versului. Ne mai citim si cu alte ocazii.

Andrea remarca aici aceeasi fantezie debordanta dar parca discursul e mai apropiat de proza decat de poezie... asa am perceput eu lucrurile ca doar stii cat de mult imi plac poeziile mici:)

Paul nu ai putut rezista tentatiei de a exterioriza ceva din tensiunea clipei de referinta :) ... dar altfel nu ar fi existat aceasta poezie reusita.

Eugen tocmai discutam ieri cu cineva pornind de la considerente similare celor enuntate de tine aici... intr-adevar asistam la o mutatie a modului de raportare la ceea ce e agape sau eros, schimbare insa cu premise indoielnice ivite mai mult din alienarea sentimentului in cauza mai mult decat din rafinarea acestuia. Putem discuta pe buna dreptate de moda si in poezie insa acest lucru nu ne conditioneaza perceptia... pana la urma scriem asa cum simtim iar redarea in forma metaforica sau simbolica a sentimentelor/trairilor/ideilor e tocmai unul dintre rosturile poeziei... pornind de la afirmatia ta trebuie sa inteleg ca sunt un tip invechit,imbracand versurile in haine cu revere lungi sau rochii dantelate :)). Uite de exemplu se regasesc si in cadrul versurilor mele formulari de tipul \"pictam pe sânii tăi șenile\" mai apropiate de \"actualitatea iubirii\" dar le consider doar accidente stilistice pe care le accept doar in virtutea faptului ca ma reprezinta la un anumit moment dat. In fapt, nu ma prea omor in scornirea unor termeni alambicati sau a unor sintagme care de care mai socante, desi sunt sigur ca as face fata unei asemenea provocari, tinzand mai mult spre redarea expresiei poetice la un nivel secund, ocultat cumva, care sa favorizeze din partea celui care ma citeste un efort empatic, o deschidere sincera spre persoana mea.Eu apreciez faptul ca m-ai citit si, ai mult, ca ai analizat ceea ce scriu, insa premite-mi sa nu fiu de acord cu drumul pe care mi-l asterni in fata... eu astept altceva de la poezie si nu in ultimul rand de la mine.
Alexandru: multumesc de trecere... pana la urma teluricul e raportat in aceasta lume duala la inalt si la htonian... tocmai rostul iubirii e acela de a ne schimba perspectiva.

Pana la urma cine poate avea certitudini in materie de viata? Sau poate ca iubirea si sangele ei -durerea- nu sunt decat lumanari aprinse in bezna unui spirit ros de indoiala.

Reusit amalgam de suflet si natura... sau poate doar pur si simplu creatie.

Radu :)) pana la urma ai dreptate pentru ca asa se intampla... nu mai stim cat e realitate, ce e aia realitate si mai ales de unde incepe si unde se termina. Poezia ta imi aminteste de un rsi care in fata a mii de spectatori umpluti de revolta a taiat cu sabia un copil... de buna seama ca aparatul de filmat nu a inregistrat nimic.

Poezie alcatuita frumos si cu multa putere de seductie... mai ales ca e atat de dificil sa interiorizezi felul in care egiptenii intelegeau viata... dar tu Vasile rostesti cuvinte de putere in aceasta compozitie si pun pariu ca Osiris ti-a primit vorbele.

Frumoasa radiografie a unei stari... mi-a placut foarte mult.

Pavel: imi place sa privesc poezia ca intreg desi cateodata sunt constient de limitele mele si remarc versuri mai bune ca altele... deh apreciem copiii mai isteti in aceasta gradinita nu?:) Multumesc de trecere... subtitlul remarcat de tine va fi obiect de studiu in urmatoarele minute deoarece ii reprosez faptul ca orienteaza discursul celui care ma citeste si nu ii lasa libertatea propriei intelegeri.
Elia: Ma bucur ca iti faci timp sa citesti versurile mele... din pacate pe cat sunt de personale si impregnate de stari foarte actuale pe atat le simt ca parasindu-ma si le privesc din afara de parca nu ar fi ale mele. Rostirea in van... exteriorizarea spre locul lasat gol... e si un soi de indoiala acolo, ai dreptate.
Daniel: esti binevenit oricand in ograda sentimentelor mele unde o sa gasesti lighioane de toate tipurile, marimile sau varstele... ai dreptate in ceea ce spui.
Gabriela: iti multumesc pentru steaua oferita si mai ales pentru ca ma citesti. Osanda de care vorbesc e generata de clipele acelea privilegiate de luciditate non-logica, atunci cand realizezi, chiar si pentru o clipa, cine esti cu adevarat. In rest... viata curat telurica:)

Intr-adevar o alcatuire poetica de inspiratie platoniciana insa cu radacini mult mai vechi daca e sa invocam simbolistica pasarii. Cineva sa elibereze vulturul din colivie caci nimic nu poate fi mai deprimant decat o \"zburatoare\" ce nu-si poate deschide aripile dar care are constiinta propriei puteri de inaltare.

Mi-a placut trecerea prin varstele omului si ideea pregatirii unei noi creatii... piatra aceea de care vorbesti poate fi piatra unghiulara destinata unui cosmos innoit, muntele sfant, legamant al unei revelari viitoare sau un sisific obiect al unui teatru absurd fara personaje.

Raziel interesante idei ale avatarurilor sufletului si transformarii fiintei umane... e sugerata foarte bine spaima de a nu putea iesi din cerc, de a nu putea transcede planul orizontal.

Reusita metamorfoza aceasta dar parca autoarei i-a fost teama sa urmeze transformarea pana la capat...

Miezul rosu... interiorizare exteriorizata relativ ciudat dar invesmantata in haine de duminica... imi place senzatia pe care mi-o ofera acest poem... sau micropoem :)

Din pacate poezia e prea lunga... daca poti concentra ideile in cuvinte mai putine dar cu o putere de seductie superioara vei realiza din aceste versuri un text frumos.

Elia... desigur ca ai dreptate in ceea ce spui cu toate ca vorba lui Nichita \"in dragoste fereste-te sa ai dreptate/cine are dreptate este un om singur\". Insa intelegerea iubirii e diferita de trairea ei... cateodata suntem tributari acelui monstruos verb \"a avea\". Totusi acea sintagma la care te referi nu are un caracter posesiv ci reprezinta doar un semn al izvorului de unde se manifesta sentimentul in cauza, in speta fiinta mea. Am putea vorbi la nesfarsit despre cat e eros si cat e agape in trairea noastra insa inevitabil stabilim o serie de limite peste care nu vom putea trece, si dau ca exemplu doar limbajul... constient de acest aspect am asezat gandul meu la rubrica personale dar ma onoreaza comentariul tau.

Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
(Rabindranath Tagore)
Multumesc de trecere Florine. Cat despre textul meu...