Poezie
Amintiri de drumetie
2 min lectură·
Mediu
Tropot de cai
În lunca vieții;
Copita sfarmă bulgării de humă
Și trage-n jos drept spre pământ
A sufletului grea căruță
Prin iarba înrourată
În care vântul
Suflă gânditor
Prohodul nașterii
Sfârșitului de veac.
Coraiul zilei dinspre stele
Presărat e de peste zări
În ritm de tânguit latent
Pe drumul plin de bolovani
Și de regrete
Adânc săpat de viețile postume
Fantomatice caravane
Ce se disipă
Pline de mister
În zona discului solar.
Mirat pășești uitat de toți
Urcat în vechea ta căruță;
Din vremi atemporale te depășesc
Cu greaua suferință
Sufletele ostenite
În lupta sisifică
Călcând împovărate colbul ancestral
Din infinitul codrilor veșnici
Prin care tu neștiutor înaintezi
În ritmul cadențat al cailor.
Te soarbe depărtarea
Ce aruncă cerului tain ;
Agnostă ideogramă
Furată timpului
Care tăcut pe neștiute
A poposit aici cândva
În punctul ce închide un univers
Ca un ștrengar ce-a obosit
De mulțimea stelelor culese
Din brodata cerului coroană.
Privirea întorci.
Vezi ziua
Care dorește a rămâne
Se opintește
De vârfurile tânguinde ale copacilor
Implorând ajutor iertării
Și vremurilor de mult uitate
Peste înverzitele văi
Ale acestui loc: sfârșit de lume
În care ceasul timpului ticăitul și-a oprit.
Neputincios și copleșit
De infinitul măreției
Îți părăsești sufletul plângând umil
Și înaintezi
Cu molcomul tropot de cai
Prin lunca vieții
Și bulgării de humă
Având deasupra cerul
Iar jos pământul
Și-n spate amintirile de drum.
012523
0
ET