Ireal

Ireal

Doamne, ce bine este lângă tine

La gura sobei

Pe podea

Ascult dăruit clipei

Focul din vatră

Cum pocnește scânteietor

Din vreme în vreme

Afară e viscol

Urgie mare

Și frig

Și rău

Și ger

Cu capul în poala ta

Aud în greaua noapte

Simfonia focului

Și șoaptele întunericului

E bine așa

Abandonat de viață parcă

Mă simt departe

Plutind spre siderate lumi

Dincolo de piscurile munților

Îngropat în întunericul iernii

Doamne, ce bine este cu tine

De unde oare ai venit?

Te-am așteptat atâtea secole

Să îmi alungi

Temerile și gândurile negre

Să-mi dai să sorb

Din cupa liniștii depline

E cald

E bine

Iar flăcările vetrei

Fac umbra lucrurilor

Să danseze pe perete

Un dans nebun

Descătușat parcă

Din păgânele vremuri

În timp ce lemnele trosnesc

Din când în când

Și îl acompaniază

Marcând clipele de vis.

Doamne, ce bine este în brațele tale

Căldura trupului tău

Mă învăluie plăcut

Maternitate atemporală

Și vis eliberat din hău

Un univers îngrămădit

În mica mea cabană

Abandonată în nămeți Și împletită de cărări de munte

În care geamătul ușor al sobei

Nu lasă tăcerea

Să zboare prea departe

Ademenită de sirenele liniștii

Reamintindu-ne

Că încă suntem aici

Într-o lume

În care noi doi

Stăm la gura sobei

Iar inimile noastre

Bat simultan

Ca niște aripi nevăzute

Care ne poartă undeva

Departe,

Departe,

Departe...