Poezie
pământul își deschide gura ca o prăpastie și
2 min lectură·
Mediu
mă invită înăuntru
zilnic la 7 dimineața
ascund soarele după o șuviță și cobor cu ochii închiși
chipul pământului este o lentilă uriașă
în spatele căreia vedem lumea cu picioarele-n sus
e amuzant uneori când poți cuprinde cu palmele nori de praf
dar toamna copacii chelesc și părul lor verde-arămiu îți cade pe umeri
mantie prea grea
ești doar un biet om-cârtiță trupul tău ca un cocon
nu poate duce prea multe.
îmi place aici pentru că cerul nu mai există
Dumnezeu nu mai există undeva sus îl întrupăm din lut.
suntem olari nu păcătuim.
doar că dumnezeul nostru nu are nevoie de majusculă pentru a fi iubit
și plânge odată cu toți ceilalți
poate fi cârtiță sau fluture de smoală
când noaptea ne scoatem aripile și le lipim ca-ntr-un insectar.
dacă suntem cuminți(de obicei suntem)pământul ne strănută afară
și trebuie să luminăm întunericul lumii
suntem niște licurici
prea ciudați pentru a fi recunoscuți drept oameni.
mai târziu când luna e pe cale să adoarmă
ne strecurăm prin ferestre
eu intru în cutia mea din lemn și ciment
mă strâng într-un pat
îmi reneg aripile și aștept
pământul ne cântă ceva despre somn
liniște stele apoi despre o lentilă care inversează totul și…
doar pleoape căzute
ca draperii de fluturi.
001.587
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Neagu Raluca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 210
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Neagu Raluca. “pământul își deschide gura ca o prăpastie și.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/neagu-raluca/poezie/13991284/pamantul-isi-deschide-gura-ca-o-prapastie-siComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.