mi-aș dori un sânge rebel

nu stiu de ce dar titlul in care se invoca rebeliunea parca nu se potriveste cu tecstul de sub. inteleg ca dorinta din titlu nu inseamna si punerea in practica si in acest fel finalul cu naivitati e sustinut. dar vad cumva o fortare la repetarea titlului in primul vers continuat cu o comparatie in care elementul de greutate este universul intins necitit... deja ma duce cu gandul ca si el si+ar dori singe rebel.. oare? apoi iarasi tample fara grele amintiri - se poate oare ca cineva cu singe rebel sa nu aiba grele amintiri? eu as zice mai degraba ca un rebel nu are regrete. imi plac in schimb vitraliile din aer si piatra grosolana a singuratatii aceste doua constructii sunt piuternice sunt bune, ar trebui cumva inlocuit pacii acolo, fiindca taie din efect.

partea de poezie e pentru mine acel indemn la a da cu piciorul, fara acel mai inainte de spun, acolo e esenta.

Un poem construit în jurul unei stări (așa îl descifrez eu), mereu ne dorim altceva sau căutăm acel altceva ce credem că ne poate scoate din starea în care ne află: mi-aș dori un sânge rebel / precum universul întins necitit / mi-aș dori tâmple fără grele amintiri

leonard,
parodia scrisa la textul tau (nu demult) era mult mai \"rebela \"decât acest poem destul de cuminte la urma urmei si care nu are mari îndrazneli (dupa cum ai observat )
desigur ca \"amintirile grele\" pot taia uneori orice elan d erazvratire ,e o perioada de spleen când \"revolta\" începe sa prinda muguri ,dar mai e mult pâna la o adevarata explozie...
nu sunt gen sa ador tot ce scriu
fac ce fac si revin pe ulita unui lirism femelin
voi încerca sa îl mai regândesc si voi tine cont de sugestiile tale pertinente(nu ma mira!)
cu prietenie

maria,observ ca esti une lectrice très sensible et attentive
nu pot decât sa îti multumesc pentru interpretarea azttentive
cu stima

(cu câteva imagini inedite) despre cei ce-și rup picioarele, dând în pietrele singurătății. Nu știam, de pildă, că piatra poate fi grosolană, chiar dacă aparține unei case locuite de singurătate.
Versul 1, în opinia mea, se află cumva în contradicție, cu v.3, pentru că
orice impuls rebel provine dintr-o sentiment sau senzație negativă.
Iar tâmplele grele fac trimitere automat la niște amintiri care numai frumoase nu pot fi. Așa cum a sesizat bine unul din antecomentatori, titlul nu prea se potrivește cu conținutul poemului, în special cu finalul, care este optimist și plin de speranță.
Mi s-a părut iarăși deplasat faptul de a echivala singurătatea zeilor cu cea a omului obișnuit. Cel puțin, așa am citit eu între rândurile respective.

Am lecturat cu interes.
Vă mai citesc.

Cu aceeași stimă și prietenie,
Bot Eugen

din punctul dumneavoastra de vedere aveti perfecta dreptate !(sunt sincera)
din punctul meu de vedere acest optativ este conditional :mi-as dori ...dar nu mai sunt în faza de zbor ci mai degraba de phoenix
ca atare cu amaraciune,orice as face nu pot urni piatra grosolana a singuratatii(acel sisif camusian,ori existenta absurda explicata foarte bine de acelasi filozof)
tot în sensul camusian ,optimismul final vine de la faptul ca viata se continua,ca accept grelele amintiri si înteleg ca între a boci si a suferi e mai bine sa îmi continui acest drum sisific cu pietroiul pe spate,cu demnitate si cu mândria de a si propriul sau dzeu,creator al propriei sale vieti,deci \"vitraliile\"(frumusetea vietii)pot coexista cu cioburile sufletului
nu stiu daca am fost suficient d e explicita
dar trecerea dvs mi-a facut placere
titlul este o autoironie...
amitiés

am modificat în urma schimbului de impressii
dialogurile pot fi constructive si nu neaparat rautacioase
merci amigo

imi place mai mult acum, in fapt tot discursul e mult mai clar, la fel si mesajul. dar tot ma deranjeaza comparatia din versul doi. o mica modificare acolo ar da stralucire, in parerea mea.

cred ca uneori e bine sa inchizi/dem ochii si sa uiti/am tot ce se...vede...iata poezia!...