Monica Patriche

Învierea , înțeleasă ca trecere de la efemer spre veșnic, de la moarte la viață, la cultură, nu este posibilă fără smerenia de a-i urma pe învățători, pe cei care înaintea noastră au

Pe poeți îi iubim, căci trăiesc în noi. Fericirea lor este de a rămâne în viața noastră, cu noi, să ne călăuzească în lumea sensibilității și a harului. Căci „poezia este har, este duh, este dar“,

Putem fi siguri că avem vocația fericirii și a vieții atâta timp cât a înflorit crucea. A trecut duminica Sfintei Cruci, suntem dincolo de ea. Înfloresc duminicile în chip luminos. Râu de lumină

Taina Eu ți-am vorbit întotdeauna, Iar tu, ce mi-ai spus prima oară ? E o taină atât de mare Dar tu ai spus-o În auzul tuturor. Mi-ai spus „Mamă”... Îngerul Dacă ai să mă

Mama știe Alfabetul îngerilor, l-a învățat pe îndelete. Primul înger e literă de aur, O parte din numele luminos Al Lui. Următorul înger-literă luminoasă, numele Lui în suflet Litera

Cum să nu fiu blândă Cu cineva care îmi este mai aproape Decât mine însămi? Cum să îndrept o greșeală decât șoptind, când știm că tu stai cu urechea inimii atentă la șoaptele mele. Un

Cât de mult te-am așteptat, Copile. Luna coborâse până la fruntea mea, Până la umeri, Până la brâu. A mers lipită de mine un timp Și eu i-am spus ce dor Îmi e de tine. Te-am zărit o

Copile, mă întrebi Unde ai fost tu când nu ai fost, Cine te-a legănat în brațe înainte De a sta în brațele mele ? Cine îți turna pe gene Stropi de somn Și ce mamă ferecai între

Motto: „ Ce are iubitul tău mai mult decât alții, o, tu, cea mai frumoasă-ntre femei? Cu cât iubitul tău e mai ales ca alți iubiți, ca să ne rogi așa cu jurământ?” (Cântarea cântărilor