Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Frumusetea iubitului

3 min lectură·
Mediu
Motto:
„ Ce are iubitul tău mai mult decât alții, o,
tu, cea mai frumoasă-ntre femei?
Cu cât iubitul tău e mai ales ca alți iubiți,
ca să ne rogi așa cu jurământ?”
(Cântarea cântărilor 5.9)
I.
Fetelor din Ierusalim, vă jur!
Nu-l căutați pe dragul meu.
O stea râde și una plânge
De iubire.
Un crin abia a înflorit
Și altul trist plutește pe ape.
O gazelă s-a aplecat să bea,
Alta adulmecă depărtarea.
Dragul meu
Calcă pe muchia zorilor.
Voi, fetelor, nu-l puteți
Urma pe dragul meu,
Veți cădea de o parte sau de alta:
În bucurie
Sau în întristare.
Dar frumusețea,
Frumusețea iubitului meu așa e:
În ea nu te apleci nici într-o parte, nici în alta,
În tăcere sau în cuvânt, în viață sau în moarte.
Pe cruce,
Pe lemn
Înflorește frumusețea lui,
Floare aleasă,
Floare rară.
II
Dragul meu are o lacrimă pe obraz,
Nu rană,
Nu sărbătoare.
În lacrima lui am plâns
Și nu l-aș putea recunoaște
Altfel.
Ea e semn
Pentru cei ce vor semne.
Grădină dezmierdată e obrazul lui,
În ea înflorește lacrima mea.
III
Este frumusețea ta cunună
De lauri pe frunte?
Este frumusețea
Literă de aur
Cum crinul pe câmp?
Literă smulsă din grădină,
Rănită,
Ieșită din rând,
Ieșită din carte,
Pe o margine de gând.
Dragul meu se așează
pe tron,
e împărat al cuvântului.
Dragul meu ca un crin în brațele mele,
În grădină încuiată,
Așa e dragul meu.
IV
N-a găsit Eva în oasele ei
Nici o sămânță de frumusețe.
Nici florile creației
Nu strânseseră
Semințe de frumusețe.
Când mi-a arătat iubitul frumusețea lui,
Nu eram nici pe Tabor ,
nici pe Muntele Fericirilor.
Eram prinsă în pânza de păianjen,
Era noapte,
Și a nins gura lui
Până dimineață.
Cu mirare am văzut atunci
Pe zăpadă
Pășind frumusețea lui fără urme.
V
Nu am visat niciodată chipul tău frumos,
În grădină el era sădit totuși.
Pe ramură pasărea cântă cântecul ei
De credință și iubire.
Crește frumusețea ta odată cu cântecul,
Crește frumusețea dragului meu.
De aceea, fetelor din Ierusalim, vă jur!
Nu-l căutați pe dragul meu.
El e mai frumos decât cei frumoși,
Crin ce înviază pe orice mormânt,
Pe orice lacrimă,
În orice gând
Și transformă orice sămânță de frumusețe
în cuvânt.
VI
Toate au apus de frumusețe:
Gazelele și puii de cerb,
Cedrii și chiparoșii,
Lacrima pe obraz.
Cântare blândă,
Cântare sub clopot de somn!
Toate au apus de frumusețea celui iubit.
VII
Îngerul vestește venirea iubitului meu.
Bucurați-vă și voi, fete ale Ierusalimului
Și nu-l mai căutați pe dragul meu.
Îngerul a binevestit.
Ce dor are el în privire?
Ce taină a sufletului e pe buzele lui?
Buzele i le sting într-un dulce sărut.
VIII
Mireasma lui de trandafir
Se varsă pe buzele mele.
El tot mi se dăruiește,
Iubitul meu e în întregime al meu.
Nu-l mai căutați pe dragul meu,
Fetelor din Ierusalim!
056
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
482
Citire
3 min
Versuri
113
Actualizat

Cum sa citezi

Monica Patriche. “Frumusetea iubitului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-patriche/poezie/231271/frumusetea-iubitului

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-petcuIP
Ioana Petcu
monica, am descoperit o scriere curata, cu unele intorsaturi de condei deosebite care tradeaza un poet de talent. motto face trimiterea intertextuala. \"Cintarea cintarilor\" se reformuleaza in versul tau care-i cautare de sine si de celalalt (aproape sau divinitate).
mi-a placut mult preambulul, totul pleaca dintr-o lumina delicata pentru a se deschide mereu: \"O stea râde și una plânge
De iubire.
Un crin abia a înflorit
Și altul trist plutește pe ape.
O gazelă s-a aplecat să bea,
Alta adulmecă depărtarea.

Dragul meu
Calcă pe muchia zorilor.\"

am incredere in acest \'dragul meu de pe muchia zorilor\' si sper sa-l regasim si in alte poezii ale tale.
succes!
0
@florin-caragiuFC
Distincție acordată
florin caragiu
Este unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste pe care le-am citit. Frumusețea este ca un mers pe un fir de lumină deasupra abisului, ea calcă pe acea \"muchie a zorilor\" ce nu poate fi urmată decât de iubirea curată, de corporalitatea descătușată de legăturile de opoziție ale contrastelor. Erosul se întrepătrunde cu Logosul și prelungește fără distorsiuni mișcările sufletului. Frumusețea e floarea de cruce a iubirii: \"Frumusețea iubitului meu așa e:/ În ea nu te apleci nici într-o parte, nici în alta,/În tăcere sau în cuvânt, în viață sau în moarte.// Pe cruce,/ Pe lemn/ Înflorește frumusețea lui\". Sunt o serie de metafore superbe ce descriu erosul ca taină, în care trupul devine altar și icoană a transfigurării și iubirii. Taina are un realism liturgic ce o diferențiază de orice idealism, aducând înaintea privirii acea plinătate existențială a Vieții pregustate \"înainte de moarte\". Εrosul este acea taină ce nu poate fi forțată, nici raționalizată (\"grădină încuiată\") ci se descoperă numai prin taină, cum spunea Părintele Ghelasie. Recunoașterea presupune o atingere iconică până la spălare în lacrima celuilalt, până la întrepătrundere și odihnă în celălalt: \"În lacrima lui am plâns/ Și nu l-aș putea recunoaște/ Altfel.// Ea e semn/ Pentru cei ce vor semne.// Grădină dezmierdată e obrazul lui,/ În ea înflorește lacrima mea\".
Iubirea este taina dumnezeiască ce nu lasă urme tocmai fiindcă e o dăruire de sine întreagă în fiecare gest, o dăruire pogorâtoare în abisuri, care îl ia pe celălalt de unde este uitându-se pe sine în el: \"Eram prinsă în pânza de păianjen,/ Era noapte,// Și a nins gura lui/ Până dimineață.// Cu mirare am văzut atunci/ Pe zăpadă/ Pășind frumusețea lui fără urme\". Chipul, icoana
e taina mai adâncă decât profunzimile visului: \"Nu am visat niciodată chipul tău frumos,/ În grădină el era sădit totuși.\" Credința și iubirea \"văd\" dincolo de granițele simțurilor, din hotarul transfigurat de har al învierii și Vieții: \"El e mai frumos decât cei frumoși,/ Crin ce înviază pe orice mormânt/ Pe orice lacrimă,/ În orice gând/
Și transformă orice sămânță de frumusețe/ în cuvânt.\"
În lumina tainei, \"toate au apus de frumusețea celui iubit\", e un apus în care iubirea își depășește limitele, un apus în care îngerul vestește venirea Celui iubit.
Buzele ca loc al rostirii de sine, al cuvântului-împărtășire ce este o dăruime în întregimea unitară și simplă a ființei, sunt văpaie și mir revărsate din icoana unirii.
Este o poezie de dragoste de mare frumusețe și rafinament,
care face onoare acestui site și merită a fi recomandată.

0
@dan-carleaDC
Dan Cârlea
si niste elemente im plus, autoarea si-a revarsat preaplinul sentimentelor in acest text, dar sunt si parti foarte bune, care arata o buna stapanire a poeziei.

0
@monica-patricheMP
Monica Patriche
Multumesc frumos pentru aprecieri. Sunt mai frumoase decat poemul meu!

Monica
0
@monica-patricheMP
Monica Patriche
Acest poem a fost publicat in revista Luceafarul din 24 ianuarie 2007
0