Monica - Nicoleta Făgețean

defrișez de pe cănile de ceai omul singular cărat în peșteră te multiplic îndelung cu mine același soare abundentă clorofilă copiii noștri aleargă bizonii cu ochi

sân expresionist cu strugure. în vârf un coc îți arată ceafa. povârnișul galben se împarte cu verdele asimetric, unduios. un nod mic încâlcit, cu ață pescărească. pelerina ei e udă de tine,

întânirile cu tine îmi par bărci pneumatice, denivelate de zile, mai puțin de nopți am o fobie cu nopțile care nu se întâmplă. există un trup între noi care se usucă. timpi vii, timpi morți.

miriam coboară în vulcanul minunii aleph tras la întâmplare cu ochiul destins mă lasă lângă batista festonată cu grijă de fata florăresei de peste drum în magazinul cu antichități spinul e un

de ziua ei a plouat cuibul din spatele pâlcului negru are penele aurorei. șoriceii de apă se împrietenesc cu sobolii încuiați sub pământ îți aduceam chifle atinse de mâinile mele, la o sută

blocurile presate în clasorul cu struguri păstrează fereastra bucătăriei intactă rândunele aterizează în saboții dezinvolți câmpul vorbește rusește aleea livezilor e o arcadă cu

eu caut ceva simplu mereu mai simplu cum ar fi mai devreme de ultimul nod \"…ea e mâna care aruncă năvodul, mai albă ca zăpada mai ușoară ca fulgul…\" (cu pleoapele aproape mă

ce se întâmplă cu săculeții când podeaua e o plită încinsă? lumea... o sală: intri, saluți, ieși, mereu cu fața. și tot tumultul care umple săculețul de piele oarbă încă. în vis, când am stins

pe mâinile albe fără podoabe miroseau a frig crizantemele zâmbeai, mamaie cu basmaua cernită păsările alegeau de fiecare dată singurătatea ta

din călcâiul lui anne ating călcâiul tău mic sul poleit pe gambă până la gura geruiților genunchi asupriți sub bandaje de stofă mâna e o șerpoaică în nisipuri de șold pe fluture de

sub solzul lui răsărise floarea ea îl iubea de când era mică lumea era în mișcare soarele se vedea uneori... un delicios popas la pârâu îi cutremura unghiurile prea verzi atâtea ferestre

păsările veneau cuminți în urma mea însetate ori poate prea stinse traversam un câmp răscolit de dragoste și mă durea cercelul mic din care șiroia chipul tău ...păsările se bucurau de

ritual - semn, reîntoarcere mâna aleasă, în aura sefirei popas înlăuntrul meu efemer înafara ta în lăuntrul cui? din pământul rece păduri în neantul ninsorii cărări culese de

nu pot ajunge la roade intrând în peșteră, o femeie își începe ziua toți călătorii zic amin, binecuvântat fie drumul cu sonorități de samisen atinge-mă – e rugămintea unui săculeț. el e

am visat fața ta de miel cu ochi bucuroși cum puteai? lâna albă oua în cuie o pană de sânge anne, ................ va învia

mi se părea că viața mea e o vânătaie că nu pot ajunge nici înaintea, nici în rând, nici după ea că cercul săculeților e o călătorie în care plec ca după ierburi de leac că sunt o mamă rea mi se

pagina albă sacrificiul ca noi să scriem orice cu săbiile scămoșate aruncate dincolo de hambare cad boabele de porumb în galben e soarele nu te sfii să-l primești prin placenta fiecărei

m-ai fi așteptat la viena doar ca să mă duci la lisieux (ceasornicăria pe care o visez ticăie familiar în zone expuse) alexa, mă tem de părul tău de copilă șatenă și nehotărâtă din trenul

aflasem că sunt mama copiilor mei chiar ei mi-au spus-o printre spidermenii invincibili pășeam speriată fragilitatea mea se simțea de la o poștă copiii câștigaseră războiul mi-au adus

în paiele șevaletului - ocru de fustă sub perii aspri ai pensulei vântul turcoaz

inelul acela nu-mi dădea pace o gură de navă, așa era... impecabile în tainița cu imprimeuri locul la geam, o unghie de șoim mă răsucesc peste vraful de haine - șopârlă vară, copiii

tu chiar ai plecat? și voiam să te întreb de bereshit la început e aleph apoi multa culoare într-o singură literă. nezidită ce nu poți privi? tu ce nu poți privi la mine sunt vie și nu-s ca

timpanul îți creionase venirea de mult nimeni nu putea alerga în labirintul meu interior ca tine primul nostru spate comun era gol de piele sorbitule cu pipeta albastră, grindina a

în formă de corn negru, ea ~ dacă nu deschizi ușa, n-o să știi că nu sunt frumoasă toamnă ~ un bărbat spate în spate cu un pește desenându-mă cum zbor ~ altfel decât ai ști,