Monica Mihaela Pop
Verificat@monica-mihaela-pop
„Vae victis!”
Un om obișnuit, cu gânduri, trăiri, iubiri, decepții și alte câteva din cele ce ne înalță sau coboară.
La mulți ani, cu păpuși mânuite asemeni cuvintelor și cuvinte frumoase precum păpușile!
Cu drag!
Pe textul:
„Adina Ungur de la mânuirea păpușilor la mânuirea cuvântului" de Maria Prochipiuc
Chiar dacă e un poem dedicat, nu mă pot opri să spun cât îmi place. Fără a avea certitudini, speranța împlinirii se oglindește neprihănită în așteptare. Teamă și totuși încredere, drum și totuși popas.
Frumos!
Cu drag!
Pe textul:
„Culcat în spaime" de Maria Prochipiuc
Da, îmi place și mie poemul, mai puțin \"steaua furtunii ce nu mă\". Nu numai că rupe poemul dar îi și pierde parcă sensul. O variantă ar putea fi:
\"sub barcă, doar steaua furtunii mai scurmă
și-adoarme cu lampa de gât, să sugrume
în sine lumina, ca singură lume\",
asta dacă tu consideri că merge.
Tot binele!
Pe textul:
„și sst…" de Daniel Bratu
Paul, nu e nici o supărare. Doar că forma pe care am ales-o nu a fost la întâmplare, ci chiar așa am vrut să sune, ca o \"insuficiență\" cum i-ai spus, tocmai pentru că parfumul zilelor trecute de-abia se mai simte, de-abia mai stăruie, precum o amintire veche. O să modific ceva, totuși, în penultimul vers.
Încă o dată, mulțumesc!
Mă bucur de vizită!
Pe textul:
„L`air du temps" de Monica Mihaela Pop
Uite, la sugestia ta am făcut o modificare. Să fie de bine.
Mulțumesc!
Pe textul:
„L`air du temps" de Monica Mihaela Pop
Fiind o iubitoare de versuri cu rimă și ritm, n-am putut trece mai departe fără să las un semn.
Se apropie toamna, cu tăceri prelungi sub pleoape, cu cețuri ivorii ascunzând un soare melancolic, cu dimineți răpuse de umezeală și tristețe.
Totul e ... aproape bine :). Asta pentru că ai două versuri care rup ritmul, având câte o silabă în plus. E vorba de
\"Sfârșit de august rătăcit bezmetic\"
și
\"Pe noi, în august la cules de mere\".
Ai putea înlocui cu:
\"Sfârșit de vară rătăcit bezmetic\"
și
\"Gustarul dulce. La cules de mere\",
asta fiind doar o sugestie de care, desigur, poți să nu ții cont.
Drag!
Pe textul:
„August" de Lory Cristea
Te cauți, pe tine prin tine și apoi prin ceilalți, îți cauți încă locul printre atâtea unduiri ale vieții, mai bine zis ale Universului.
Și poate dacă nu pe tine, pe urmașii tăi sigur îi vei scrie sticlă de Murano, atât de frumoasă și atât de adânc sensibilă în diversitatea ei.
Îmi place poemul în întregime dar, pot spune că m-a impresionat în mod deosebit versul:
\"prea mic pentru un vers atât de mare\",
vers care, dincolo de aparenta lui modestie ascunde măreția sufletului.
Mă bucur că am trecut pe aici!
Cu drag!
Pe textul:
„Transparență" de Vasile Mihai
... mulțumesc pentru idee însă, cel puțin deocamdată, nu prea sunt prietenă cu proza, fie ea și scurtă.
De asemenea, îți mulțumesc pentru aprecieri și nu pot decât să mă bucur dacă am reușit să fac sufletul cititorului să tresară.
Cu drag!
Pe textul:
„toamnă târzie, femeia" de Monica Mihaela Pop
N-am putut să nu zâmbesc citind comentariul tău. Cum tu îți imaginai acel cerc, aura sângerie, așa mi te imaginam eu cu mâna pe inimă și apoi mângâind steluța ancorată de gene.
Mă bucur că poemul meu te-a făcut să simți așa!
Cele bune!
Pe textul:
„toamnă târzie, femeia" de Monica Mihaela Pop
Anda, draga mea, supărările vin ele nechemate și mult mai repede decât ar veni o bucurie mică-mică. Asta e viața!
Cât despre ghidușia ta nu e nici un necaz, n-am de ce să mă supăr :)
Mă bucur că ai trecut pe aici!
Cu drag!
Pe textul:
„toamnă târzie, femeia" de Monica Mihaela Pop
Așa e, toți avem o cruce de dus, mai ușoară, mai grea, cum ne e scris.
Îți mulțumesc pentru aprecieri!
Cu drag!
Pe textul:
„toamnă târzie, femeia" de Monica Mihaela Pop
... prezența ta mă bucură, la fel și cuvintele!
Cu drag și bine!
Pe textul:
„toamnă târzie, femeia" de Monica Mihaela Pop
Cu o întârziere oarecum scuzabilă (lipsa netului) îți urez cu drag la mulți ani, cu sănătate și umor!
Toate cele bune!
Și pentru că azi, 15 august, e zi sfântă, îi urez Mariei toate bucuriile lumești cunoscute ori necunoscute încă!
La mulți ani!
Pe textul:
„Sandra Hanna Segal daca ar putea să facă ce vrea s-ar așeza pe marginea verii" de Maria Prochipiuc
Viața de zi cu zi ne oferă o multitudine de senzații pe care le putem contura atât de frumos în cuvinte. Și nu e de mirare, fiind o iubitoare a vieții așa cum e ea, că încerc să o cuprind în poeme.
Mulțumesc pentru aprecieri!
trandafiras2001@yahoo.com
Pe textul:
„nebănuitul cer din palme" de Monica Mihaela Pop
... de dragul matale scot afară înălțimile alea, că poate e cineva pe-aici care suferă de acrofobie.
Mulțumesc pentru observație. Te pup!
Pe textul:
„nebănuitul cer din palme" de Monica Mihaela Pop
... doar nu te-i fi rușinat de cel carusel?!
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
Bucuroasă oricând de oaspeți, te pup!
Pe textul:
„nebănuitul cer din palme" de Monica Mihaela Pop
Dora, n-aș putea nicicum să mă supăr. Prezența ta aici, cu versuri cu tot, mă bucură deosebit de mult. Te mai aștept
Din drag!
Pe textul:
„Așteptându-l pe Radu" de Monica Mihaela Pop
palmele căuș adăpostesc suavă femeia
surâsu-i răstoarnă firea lucrurilor
într-un fel de carusel carnal
fantastic adăpost sufletului hăituit de trăiri
nimeni nu mai știe pe unde se strecoară secundele
doar uneori
cerul înalt mimează nori sticloși
despărțiți în silabe
de dra gos te
Pe textul:
„Oglinda în palme" de Ela Victoria Luca
pomeniși de Eliad. Păi îmi faci poftă, știi?!
Mulțumesc de vizită, te mai aștept!
Cu bine!
Pe textul:
„Așteptându-l pe Radu" de Monica Mihaela Pop
